Kătălina Rusu despre soț:”De 6 ani un tot întreg!”

Fac un cuplu sudat, se susțin reciproc și au construit o familie frumoase. Asta ne-a declarat și Kătălina Rusu în cadrul emisiunii #stilunic unde a spus că dacă nu ar fi fost soțul nu i-ar fi fost posibil să le reușescă pe toate.

Sunt părinți a 3 fete și de curând au sărbătorit aniversarea a 6 ani de la căsătorie:”De 6 ani un tot întreg! 🥰 La mulți ani nouă!”, a scris interpreta.

Situația actuală la frontieră

Poliția de Frontieră Leușeni-Albița și Poliția de Frontieră Sculeni informează că traficul de persoane și autovehicule se desfășoară în condiții normale, în ambele direcții de deplasare. Timpul de așteptare pentru traversarea frontierei este în limitele obișnuite.

Îndemnăm călătorii, să diversifice alegerea punctelor de trecere și să se informeze din surse oficiale cu privire la starea traficului.

Călătoriți în siguranță!

VIDEO. Cel mai emoționant moment de la concertul lui Gabriel NEBUNU

Aseară, interpretul Gabriel Nebunu și-a susținut primul concert solo care a avut loc la ARENA CHIȘINĂU. Acompaniat de orchestra Fraților Advahov și concert regizat de minunata Alla Donțu, acesta a făcut furori.

Cei peste 4000 de oamenii prezenți la spectacol s-au distrat pe cinste și au distribuit pe rețele momentele frumoase. A avut și invitați speciali: concert prezentat de Andreea Marina, iar alături de el pe scenă a urcat interpretul român Fuego, dar și alți invitați dragi. Desigur nu au lipsit cei de la Zâmbărele cu un număr fantastic!

Situația la frontieră în 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 53 554 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 27 540 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 34 237, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 19 317.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 20 288 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 17 265 treceri și alte 16 001 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 16 001 traversări persoane;
PTF Leușeni – 6 956 traversări persoane;
PTF Sculeni – 5 739 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 591 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 4 754 traversări persoane.

sursa: canal telegra, poliția de frontieră

Accident mortal la Rîșcani. O învățătoare și-a pierdut viața. Șoferul, transportat la spital
Articolul anterior