Nici în mașină nu poți fi în siguranță. Astăzi, a simțit-o pe pielea ei și soția lui Sandu Gorgos, Natalia, care este omagiată.
”Eram la volan. Mă întorceam acasă după o întâlnire. Ajungând la intersecția str. București-Pușkin, m-am oprit la culoarea roșie a semaforului, cât stăteam la semafor mi-am scos sticla cu apă, între timp văd că un tip îmbrăcat în negru, cu căciulă pe ochi, deschide ușa din dreapta, îmi ia geanta, eu îl stropesc cu apă și vreau să apuc geanta, dar mă ține centura. Până când am pus mașina în poziția parking și am scos centura, deja era târziu, tipul fugise. Un domn din mașina din spate a văzut cele întâmplate și a reacționat, fugind după tip, dar nu a reușit să-l prindă… Am apelat la poliție. Bravo lor că au reacționat rapid…. au venit la fața locului, au găsit martori și, în cele din urmă, geanta… doar că, din păcate, fără portmoneu și acte… Spun toate astea ca să atenționez doamnele și domnișoarele să fie atente la volan! Faza cea mai tristă e că mereu merg cu ușile blocate și geanta o țin jos, dar uite că azi așa a fost să fie: cu geanta pe bancheta din față și fără uși blocate…”, a declarat Natalia pentru Unica.md.