Nopți petrecute în corturi, mâncare militărească, condiții de cazarmă și 16 ore de lucru. Timp de trei săptămâni, aceasta a fost viața de după cadru a interpretului și prezentatorului basarabean Nicon. Băiatul a jucat rolul unui prizonier de război în filmul ”Fury”.
La început a trecut printr-un casting din 3 etape. La prima etapă a executat un șir de exerciții militare, a tras din armă. La cea de-a doua, a trecut un test psihologic și ultima etapă a fost talentul actoricesc. Filmările au avut loc în apropierea Londrei, în mijlocul unei câmpii, departe de civilizație.
Entuziasmul a dispărut după o săptămână!
“După o săptămână vroiam acasă. Costumul și armura cântăreau aproximativ 15 kg, iar ziua de filmare putea dura de la cel puțin 12 până la 16 ore.”
Cel mai emoționant moment a fost atunci când l-a văzut pe Brad Pitt!
“Și acum îmi amintesc clar momentul când a ieșit din tanc,și-a aprins o țigară și s-a uitat în jur, la câmpul de luptă. Numai fum, explozii și sute de soldați răniți.”
Filmul ”Fury”, regizat de David Ayer, îi are în rolurile principale pe Brad Pitt, Shia LaBeouf și Logan Lerman.
Text: Sorina Țurcanu