Comunitatea Pay&Save şi MAIB lansează promoţia “Câte o cină romantică săptămânal de la Pay&Save şi MAIB!”.
Începând cu 1 iulie şi până la sfârşitul verii, cei mai activi deţinători de carduri MAIB care vor efectua cele mai multe plăţi la partenerii Pay&Save, vor fi remuneraţi cu o cină romantică gratuită la Restaurantul Mojito.
Cu Pay&Save şi MAIB totul e simplu şi uşor – mai multe achitări, mai mult cashback, mai multe premii şi mai multă distracţie!
În perioada 27-29 aprilie, sunt posibile înghețuri de până la -3 grade Celsius. Specialiștii recomandă ca plantele sensibile la îngheț să fie cultivate pe pante cu expoziția sudică sau sud-vestică, care asigură traversarea cu ușurință a aerului rece pe văi.
Potrivit specialiștilor, înghețurile dăunează pomilor în plină floare, distrugând uneori aproape întreaga recoltă. Cei mai expuși pericolului sunt caișii, piersicii, vișinii, cireșii, mărul, nucul și alunul. De asemenea, sunt afectate și plantațiile viticole, îndeosebi soiurile timpurii. Culturile legumicole sunt cele mai pretențioase față de căldură, iar temperaturile de 0 sau – 1 grade Celsius duc la pieirea lor. Probabilitatea vătămării plantelor de floarea soarelui și sfeclei de zahăr, în timpul răsăririi lor, nu este mare și este posibilă doar în raioanele de nord ale țării.
Culturile de câmp sunt afectate într-o proporție mai mică de înghețurile tardive de primăvară. Temperaturile scăzute se datorează unui val de aer rece, care va traversa teritoriul Republicii Moldova timp de câteva zile.
Nu fă asta de blajini: ne îndeamnă preotul Petru Storoja
În cadrul unui interviu oferit revistei unica.md, alături de Aura, Petru Storoja, parohul bisericii Sântul Ierarh Nicolae din Chișinău a oferit câteva sfaturi utile pentru enoriași care să le evite la Blajini. În primul rând faptul că pe morminte nu trebuie să punem nimic, în special mâncare.
„La biserică se aduce cozonac, ouă roșii, agheasmă, tămâie și desiguri flori vii – nu cele artificiale. Deoarece trebuie să păstrăm cimitirul ca un loc sfânt”. Poți vedea toate miturile religioase pe canalul de youtube unica.md
Datorită inverstițiilor în imobiliare Moldoa s-a situat în top cele mai bune țări din Europa
În Europa Centrală și de Est, Republica Moldova se situiază pe primul loc. Analiza a luat în considerare elemente-cheie ale investițiilor imobiliare, cum ar fi ratele de impozitare pe proprietate, impozitul pe venit din chirii și randamentul brut al închirierii.
Hand holding wooden home with text message Buy or Rent, on wooden desk office. Save money and buy house concept.
Moldova a fost descrisă ca fiind „o piață emergentă, cu randamente ridicate, potrivită pentru investitorii imobiliari timpurii și toleranți la risc”, în cadrul studiului, care a constatat că costurile de achiziție a unei proprietăți ajung la maximum 2,80% din preț, iar impozitul pe veniturile din chirii este de doar 12%, ceea ce asigură un randament atractiv.
Țara a obținut un scor ridicat și datorită capitalei sale, Chișinău, care a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii ani în infrastructură, ospitalitate și afaceri, scrie euronews.md.