Irina Tarasiuk, care şi-a obţinut recent cetăţenia română și a afirmat într-un mesaj pe Facebook că pentru ea paşaportul românesc este doar „o viză”, riscă să îl piardă.
Autoritățile române au luat măsuri. Astfel, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie va verifica îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei române, informează Mediafax.
„Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) a luat act de afirmaţiile doamnei Irina Tarasiuc şi a înregistrat sesizările privind retragerea cetăţeniei române a susnumitei. Comisia pentru Cetăţenie urmează să analizeze şi să verifice îndeplinirea condiţiilor legale privind retragerea cetăţeniei române”, se arată în răspunsul instituţiei.
ANC precizează că mai mulţi cetăţeni români au transmis în scris petiţii prin care doresc sa afle poziţia Autorităţii în ceea ce priveşte această speţă.
„Sesizările au fost înregistrate şi înaintate conducerii ANC, respectiv Comisiei pentru Cetăţenie, în vederea analizării şi formulării unui punct de vedere asupra acestui caz”, menţionează Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie.
Potrivit Legii 21/1991, retragerea cetăţeniei române se poate face în cazul în care o persoană, aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care defăimează interesele statului român sau lezează prestigiul României sau se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război.
De asemenea, retragerea cetăţeniei se poate face dacă o persoană este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională.
În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale de retragere a cetăţeniei române, Comisia va propune preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie aprobarea retragerii cetăţeniei române sau respingerea sesizării.