Unde învață copiii vedetelor noastre! Și cât sunt dispuși părinții să investească în școală!

Unele vedete își duc odraslele în licee de fițe, altele preferă să-și crească copiii într-un mediu social obișnuit. Unele scot din buzunar mii de euro pentru studii private, altele se rezumă la câteva sute de lei în fondul școlii. Iată cât de mult investesc interpreții de-acasă în educația copiilor!

separator

Aura nu-și dorește ca Lory și Betty să crească niște fițoase, de aceea a ales Liceul de Stat “Gheorghe Asachi”.

“Am ales acest liceu pentru că e aproape de casă, nu e privat și poți face niște economii. Mi-am dorit ca fetele să se dezvolte într-un mediu social obișnuit, alături de copii din diferite pături sociale. De la prima adunare i-am zis profesoarei să nu le privilegieze pentru că sunt copiii unei persoane publice. Întotdeauna am vrut să știu situația reală. Sunt mulțumită de calitatea cadrelor didactice, aș vrea și mai departe să învețe în Moldova, să muncească aici. Ce va rămâne din țară dacă toți vom pleca peste hotare?”

Fiica Aureliei Vasilică învață într-un liceu privat din capitală. La întrebarea: “Vrei la școală?”, Sofia a răspuns simplu: ”Nu”.

“I-am răspuns calm: Îți permit să nu-ți placă la școală, dar trebuie să înveți foarte bine.”, povestește prezentatoarea TV.

“Am ales cel mai bun liceu pentru fiica mea. Știu că aici se face carte. Am mai mulți cunoscuți  ai căror copii învață aici, și toți sunt foarte mulțumiți. “, a adăugat Aurelia.

Vedeta TV mai are o fiică, Diana, care nu și-a făcut studiile într-un liceu privat, dar a făcut mereu ore adăugătoare cu profesorii. Aceasta a absolvit Facultatea de Business și Economie din Marea Britanie și va face masteratul tot acolo.

DSC_1644

Astăzi,  Cristina Scarlat o va conduce pe fiica ei în clasa întâi la Liceul cu Profil Muzical ”Ciprian Porumbescu”. Sofia împlinește 7 anișori chiar pe 1 septembrie.

“Suntem o familie de muzicieni, iar fetița face de 2 ani vioara, așa că ar fi fost o crimă dacă nu o dădeam la un liceu cu profil muzical. Fiul Ionuț învață la un liceu privat din capitală. Prețul studiilor este 11.000 de lei pe an. Am optat pentru o școală privată deoarece condițiile sunt mult mai bune, sunt mai puține clase, iar copiilor li se acordă multă atenție. După clasa a 9-a, inevitabil, își vor continua studiile peste hotare. Studiile noastre nu sunt recunoscute nicăieri, iar în țara noastră nu sunt sigură că ne așteaptă un viitor bun. ”

Vedeta susține că nu a mituit niciodată profesorii lui Ionuț. Le-a dăruit doar flori la ocaziile speciale.

Și Nona Marian și-a dat fetițele la un liceu privat. Sofia este în clasa a 5-a, iar Domnița în a 3-a.

“Am ales acest liceu pentru că și copiii prietenilor noștri au mers acolo și au doar cuvinte de laudă. Fiecare copil are atenție individuală de la profesori, iar ai mei nu sunt privilegiați. Pentru că în clasele primare nu se prea pune accent pe limbile străine, Sofia și Domnița merg la ore adăugătoare de engleză.  Ne gândim la studii peste hotare deoarece acolo ai șansa să fii admis și la un serviciu bun. Acum, studiile fetelor costă atât cât ne permitem să scoatem din buzunar.”

11920374_907519995996870_1124755626_n
11759403_907520002663536_1168060038_n 11911650_907519982663538_1396831481_n
 
11924776_907519992663537_1739626199_n

Anul trecut, Igor Cuciuc și-a dus fiica în clasa I într-un liceu privat, unde costurile încep de la 1.500 de euro pe an.

Andreea și-a uimit colegii și profesorii din prima zi. Aceasta a interpretat, alături de tatăl ei, piesa ”Îmi iubesc familia”.

11220876_815420395241378_4143098294316567323_n 11924970_815420045241413_2268933790240503666_n 11951199_815420748574676_4634649296593438196_n

 

Chiar dacă de ani buni a spus adio școlii, fotograful Cornel Blagoslovitu nu a uitat de cei care l-au ajutat să se formeze ca personalitate. Acesta a mers la școala în care a învățat și și-a felicitat toți profesorii, dăruindu-le și câte un buchet imens de flori.

Fotograful a fost nevoit să schimbe 4 școli de-a lungul timpului, însă a avut o relație frumoasă cu toți profesorii.

“Nu contează unde înveți, important este să devii cineva în viață și să iei ceea ce-ți trebuie de la școală.”, a declarat fotograful.

11915515_829105287208855_1490832210_n 11940209_829105280542189_1138466471_n
  
11989148_829105247208859_559128279_o (1)

 

Sorina Țurcanu

Mama lui Emilian Crețu împlinește astăzi 60 de ani! Ce urare i-a făcut fiul ei

Emilian Crețu o sărbătorește astăzi pe mama sa, Anastasia. Pentru a marca ziua de naștere și în mediul online, actorul i-a transmis un mesaj, alături de o fotografie împreună. Mii de oameni au fost impresionați, după ce actorul și-a exprimat toată dragostea pentru ființa care i-a dat viață și a făcut-o prin cuvinte simple.

,,La mulți ani MAMA!!!

P.S. Această domniță pretinde că azi face 60 ANI, nu cred și gata!!!”, a scris Emilian Crețu, pe facebook.

La mulți ani sărbătoritei și tuturor femeilor care astăzi sunt omagiate!

A fost lansată ruta turistică „Chișinău Sightseeing”. Anunțul făcut de Primărie

A fost lansată ruta nr. 2 a Troleibuzului Turistic „Chișinău Sightseeing”. Potrivit Primăriei Chișinău, evenimentul este o oportunitate unică de a descoperi bogăția istorică și culturală a capitalei Republicii Moldova.

Capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic este permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani circulă gratuit și în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Orar de circulație:

ora 12:00 (audioghid în l. rusă)

ora 14:00 (audioghid în l. engleză)

ora 16:00 (audioghid în l. română)

Startul – Arcul de Triumf. Finalul – Centrul de Informare Turistică

Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie – 30 lei.

,,Troleibuzul turistic este nu doar o modalitate excelentă de a explora orașul pentru turiștii străini, ci și pentru localnicii dornici să redescopere frumusețea și farmecul Chișinăului. Cu rutele sale bine stabilite și ghidajul informativ în 3 limbi, acesta oferă o experiență memorabilă pentru toți cei care îl aleg. Troleibuzul turistic circulă doar în zilele de weekend”, mai anunță Primăria Chișinău.

O expoziție dedicată culturii găgăuze, inaugurată la Parlament

În contextul Zilei scrisului și a limbii găgăuze, care este marcată anual pe 27 aprilie, la Parlament a fost inaugurată o expoziție tematică. Aceasta prezintă personalități, obiceiuri și tradiții culturale găgăuze și poate fi vizitată luni, 22 aprilie, de la ora 8.0 până la 17.00.

Expoziția include fotografii și documente despre:
– preotul și scriitorul Mihail Ciakir, care a fost inițiatorul primului ziar în limba găgăuză, unul dintre autorii dicționarului găgăuz-român și primul traducător al Bibliei în limba găgăuză;
– cercetătoarea, entografa, activista civică și politiciana Maria Marunevici;
– preotul, scriitorul și profesorul Dmitrii Caracioban, care a fost și autor al primelor filme găgăuze, dar și fondatorul primului muzeu al culturii găgăuze, situat în localitatea Beșalma;
– scriitorul, poetul, pedagogul și folcloristul Nikolai Baboglu, care a tradus în limba găgăuză operele lui Mihail Eminescu și Ion Creangă, dar și a participat activ la elaborarea primelor manuale găgăuze pentru școlile naționale;
– scriitorul și pedagogul Dionis Tanasoglu, care a contribuit la dezvoltarea alfabetului găgăuz și a fost rector al Universității de Stat din Comrat.

Totodată, în cadrul expoziției sunt prezentate și elemente ale culturii materiale a găgăuzilor, precum costume populare, covoare, prosoape, basmale brodate, vase și altele.

Sursă: Facebook/Parlamentul Republicii Moldova

În 2024 se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Legii privind statutul special al UTA Găgăuzia. Cu această ocazie, sunt planificate mai multe evenimente în cadrul unei campanii de informare dezvoltate în parteneriat cu Grupul de lucru parlamentar privind UTA Găgăuzia. Scopul acesteia este să contribuie la coeziunea socială și la pacea interetnică în țara noastră.

Cum s-au îmbrăcat copiii vedetelor din Rusia la Primul Sunet!
Articolul anterior
Exemplu de curaj! S-a înscris la facultate la 87 de ani
Articolul următor