Dacă până acum se spunea că Brad este de acord cu condițiile Angelinei și că cei doi au semnat un contract, aflăm că, de fapt, actorul are un as în mânecă, pe care-l va folosi în cazul în care nu va fi o cutodie comună.
Brad deține dovezi compromițătoare cu Angelina, pe care nu se va feri să le arate unui judecător dacă aceasta nu acceptă să fie custodie comună asupra celor șase copii.
Cei din staff-ul actorului spun că e vorba despre niște filmări care ar pune-o într-o lumină foarte proastă pe celebra actriță, și care i-ar diminua semnificativ șansele la o custodie totală a celor șase copii, scrie okmagazine.ro.
”Nimeni nu vrea să joace atât de murdar, însă Angelina și echipa ei par a fi dispuși să-l discrediteze pe Brad cu orice preț. (…) Da, a avut loc o ceartă între el și Maddox în avion, dar asta-i tot. Nu a fost niciun abuz”, mai spune cineva din echipa lui Brad.
DailyMail i-a contactat atât pe reprezentanții lui Brad, cât și pe cei ai Angelinei, însă, momentan, niciunul nu a comentat aceste informații referitoare la existența unor probe incriminatorii pentru Angelina.
Trump oferă 10.000 de dolari anual fiecărui groenlandez pentru a „cumpăra” insula
Președintele american Donald Trump a propus o ofertă financiară de 10.000 de dolari anual pentru fiecare locuitor al Groenlandei, în încercarea de a-i convinge să devină parte a Statelor Unite, scrie evz.ro.
Această sumă ar urma să înlocuiască subvenția de 600 de milioane de dolari pe care Danemarca o alocă anual insulei.
Potrivit unei surse citate de The New York Times, planul a fost discutat în cadrul Consiliului Securității Naționale al SUA, iar guvernul american speră că această sumă va fi mai atrăgătoare decât ajutorul oferit de Danemarca. Totuși, până acum, planul lui Trump nu a atras interesul populației locale, care nu este dispusă să accepte ideea anexării.
Trump își exprimă dorința de a controla Groenlanda din motive strategice și economice
Miliardarul republican a manifestat un interes de lungă durată pentru Groenlanda, atrăgându-l atât profitul economic pe care l-ar putea aduce insula prin resursele sale naturale (uraniu, aur, cupru și petrol), cât și poziția sa geostrategică.
„Din motive de securitate națională și de libertate în lume, Statele Unite ale Americii estimează că proprietatea și controlul Groenlandei sunt o necesitate absolută”, a scris Trump pe platforma X.
De asemenea, deținerea Groenlandei ar oferi SUA control asupra unei rute importante care leagă oceanele Pacific și Atlantic pe la Polul Nord, rută folosită de Statele Unite, China și Rusia. De asemenea, Trump consideră că această anexare ar putea contribui la consolidarea prezenței militare a Statelor Unite în regiune.
Reacții internaționale și refuzul forțării anexării Groenlandei
În ciuda interesului manifestat de Donald Trump pentru anexarea Groenlandei, oficialii americani subliniază că, deși președintele a exprimat dorința de a obține acest teritoriu „într-un fel sau altul”, nu a fost niciodată vorba despre o acțiune militară.
În martie, vicepreședintele american J. D. Vance a acuzat Danemarca de neimplicare suficientă în dezvoltarea insulei, menționând că Acordul de Apărare din 1951 le permite Statelor Unite să aibă o prezență militară mai puternică în Groenlanda.
În replică, șeful diplomației daneze a sugerat că acest acord permite discuții mai ample despre prezența militară americană. Totuși, conform unui oficial al Casei Albe, Trump nu a luat în considerare utilizarea forței pentru a obține Groenlanda.
Rusia a atacat cu drone Odesa, Harkov și Zaporojie în cursul nopții: Un spital și un bloc de locuințe au fost lovite
Rusia a atacat cu drone oraşele ucrainene Odesa, Harkov și Zaporojie în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora un spital și un bloc de locuințe au fost avariate şi s-au înregistrat răniţi, informează luni EFE, preluat de Agerpres și digi24.ro.
Odesa
Potrivit lui Ghenadi Truhanov, primarul portului Odesa din sudul Ucrainei, fragmentele unei drone au provocat pagube unei clinici, fără a răni pacienţii.
Clădirea a suferit daune la tavan și geamuri, iar o sală de operații a fost distrusă, potrivit Ukrainska Pravda. În plus, au fost avariate clădiri rezidențiale, infrastructură civilă, un drum principal, o stație de service și autoturisme. Cinci persoane au fost rănite în Odesa ca urmare a atacului, potrivit primarului.
Harkov
Primarul oraşului Harkov, Igor Terehov, a raportat un impact asupra unui depozit cu alimente, unde s-a declanşat un incendiu de mari dimensiuni, conform Ukrainska Pravda. Unda de explozie a avariat mai multe case din apropiere.
Zaporojie
Zaporojie, unul dintre cele mai apropiate oraşe ucrainene de front, a fost, de asemenea, atacat, o benzinărie fiind lovită de drone ruseşti, potrivit guvernatorului regiunii, Ivan Fedorov. O clădire cu nouă etaje a fost avariată și a luat foc ca urmare a unui bombardament ghidat asupra satului Stepnohirsk din regiunea Zaporojie. Fedorov a declarat că a existat o pană de curent în Stepnohirsk. Rușii au lovit cu bombe aeriene ghidate și au tras asupra infrastructurii rezidențiale folosind sisteme de rachete cu lansare multiplă, provocând un incendiu în clădirea cu nouă etaje, transmite Ukrainska Pravda. El a adăugat că nicio persoană nu a fost rănită.
Aceste noi atacuri au avut loc după ce Rusia a ucis 34 de persoane în Duminica Floriilor, bombardând centrul oraşului Sumî din nord-estul Ucrainei. În discursul său de duminică seara, preşedintele Volodimir Zelenski a reamintit că Rusia a respins o încetare totală a focului în urmă cu puţin peste o lună, pe care Ucraina a fost de acord să o declare, şi a insistat că „doar presiunea” şi „măsurile decisive” vor forţa Kremlinul să pună capăt atacurilor cu drone şi rachete pe care le lansează zilnic.
Erou la 13 ani: Un băiat a scăpat dintr-un autobuz în flăcări și a salvat alte persoane în urma atacului rus de Florii, din Sumî
Un băiat în vârstă de 13 ani a scăpat dintr-un autobuz în flăcări și a ajutat alte persoane să se salveze în urma unui atac cu rachete rusești care a ucis cel puțin 34 de persoane în orașul Sumî din nord-estul țării, în Duminica Floriilor, pe 13 aprilie, a raportat postul local de știri Kordon Media citat de digi24.ro.
Kirilo Illiașenko și mama sa se aflau într-un autobuz urban când acesta a fost lovit și a luat foc, imediat după atac, informează Kyiv Independent. Întrucât ușile au rămas blocate, Kirilo a ieșit pe un geam spart și i-a scos pe ceilalți pasageri supraviețuitori din autobuzul afectat, a relatat agenția, citându-l pe primarul interimar al orașului Sumî, Artem Kobzar.
Băiatul a suferit răni de șrapnel la cap. Medicii au îndepărtat deja un fragment, iar el rămâne sub supraveghere medicală. Mama sa, Marina, a suferit răni la nivelul feței din cauza cioburilor sparte și a fost externată, a scris Kordon Media.
Atacul din 13 aprilie a fost unul dintre cele mai mortale din Sumî de la începutul războiului. Potrivit Serviciului de urgență de stat al Ucrainei, atacul cu rachete balistice rusești a ucis 34 de persoane, inclusiv doi copii, și a rănit cel puțin 117 persoane.