Bulgaria înregistrează record de infectări cu COVID, Israelul anunță că revine încet la normalitate, iar Grecia ridică restricţiile

Numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus a ajuns în Bulgaria la un nivel record de la debutul pandemiei. În Ukraina însă situația este și mai gravă, unde au fost raportate aproape 8 mii de cazuri noi.

Pe de altă parte, Israelul anunță că revine încet la normalitate, după ce a vaccinat aproape jumătate din populație. Și Marea Britanie, una dintre țările cu cea mai mare rată de imunizare, a reușit să scadă semnificativ numărul de infectări și decese din ultimele săptămâni.

Bulgaria a închis grădiniţele, școlile, restaurantele și magazinele mari, cu zece zile înaintea alegerilor legislative. Asta, după ce numărul de infectări cu noul coronavirus a ajuns la peste 2500 de cazuri în ultimele ore, iar bilanţul total al deceselor se apropie de 12 mii.

Și Ucraina cu peste un milion 500 de mii de bolnavi și 30 de mii de decedați de la începutul crizei, raportează un număr foarte mare de cazuri noi. Aproape 7 900 de infectați, inclusiv peste 400 de copii, anunță Ministerul Sănătății de la Kiev.

Între timp, Israelul și Marea Britanie, țări cu cele mai înalte rate de vaccinare împotriva COVID-19, au reușit să scadă în mod impresionant numărul de infectări și decese din ultimele săptămâni. Israelul care și-a vaccinat 60 la sută din populație cu cel puțin o doză, a înregistrat în ultima zi doar 550 de cazuri noi. Iar Marea Britanie cu jumătate din populație imunizată cu prima doză, și-a redus de zece ori numărul de infectări și decese, de la 50 de mii de cazuri pe zi în ianuarie, la doar 5 mii acum. Aproape 450 de milioane de doze de vaccin s-au administrat în lume până în prezent.

Totodată, Grecia ridică restricţiile de zbor cu Turcia, Albania şi Macedonia de Nord. Se păstrează însă obligativitatea prezentării testului negativ la frontieră și carantina de şapte zile.

O femeie care a înghițit 68 de pachete cu cocaină, prinsă cu ajutorul razelor X

O femeie care a înghițit zeci de pachete cu cocaină a fost prinsă pe un aeroport din Africa de Sud cu ajutorul unui aparat cu raze X. Ea avea în stomac 68 de pachete care cântăreau aproximativ 850 de grame. Femeia a fost arestată.

Femeia de 30 de ani, din Namibia, a fost prinsă pe aeroportul Tambo din Johannesburg, a anunțat poliția din Africa de Sud, potrivit Sky News. Ea a fost verificată de polițiștii care avea informații despre un transport de droguri dinspre Sao Paolo, Brazilia, potrivit stiripesurse.

Pasagera a fost dusă la spital, iar radiografia a arătat că în interiorul stomacului sunt numeroase pachete. După rezultatele radiografiei ea a eliminat pachetele cu droguri pe cale naturală.

Femeia va fi dusă în instanță pe 25 septembrie, fiind acuzată de trafic de droguri și deținere de droguri.

Soldații ruși refuză să mai meargă pe front: măsura disperată a lui Putin

Kremlinul încearcă să creeze iluzia că rușii care luptă în Ucraina se vor bucura de perspective de carieră importante, inclusiv posibilitatea de a avea viitoare roluri guvernamentale, în timp ce Moscova se confruntă cu un deficit de militari dornici să semneze contracte cu Ministerul Apărării și încearcă să înăbușe criticile din partea veteranilor de război din Ucraina, relatează Tje Moscow Times, citată de hotnews.ro.

Presa rusă a scris luni că mai mulți veterani ai luptelor din Ucraina fac internshipuri în administrația prezidențială, ca parte a programului de formare profesională „Vremea Eroilor” al Kremlinului. Kremlinul a confirmat ulterior informațiile.

De când președintele Vladimir Putin a proclamat în februarie că veteranii de război din Ucraina vor deveni „noua elită” a societății, Kremlinul a lucrat pentru a consolida această imagine prin propagandă televizată și prin programe precum „Vremea Eroilor”.

Procedând astfel, autoritățile încearcă astfel să creeze o imagine cât mai atractivă a serviciului militar pentru potențialii recruți, a declarat pentru The Moscow Times analistul politic independent Abbas Galliamov. 

Cealaltă sarcină importantă a Kremlinului este să le ofere sutelor de mii de veterani de război ai Rusiei impresia că sacrificiile lor au fost pentru un motiv – și că ei sau camarazii lor au șansa, deși în mod înșelător, să se alăture elitei ruse.

Cotidianul Vedomosti, citând surse de la Kremlin, a raportat că „mai mulți” veterani de război din Ucraina urmează acum stagii în puternicul departament al politicii interne din cadrul administrației prezidențiale.

Doar doi dintre ei, maiorul Denis Didenko și ofițerul Anton Șorohov, au fost identificați după nume. Deși se știe public puțin despre acești bărbați, Didenko a putut să se adreseze lui Putin la un eveniment din iunie 2024 care, potrivit The Moscow Times, a fost complet regizat.

În total, 83 de persoane au fost înscrise în programul „Vremea Eroilor” în 2024. Numărul exact al acestor tineri care au luat parte la invazia pe scară largă a Ucrainei – și care au fost plasați în stagii în administrația prezidențială – rămâne necunoscut.

Unul dintre participanții la program, care nu a obținut un internship în administrația prezidențială, Nursultan Mussagaleev, a fost suspectat de serviciul de securitate SBU al Ucrainei de implicare în cel puțin un episod de tortură și ucidere de civili în orașul Bucha în primăvara anului 2022. Cel puțin alți patru s-ar putea să fi fost implicați în ocupația rusă a orașului și în bătălia pentru Mariupol din estul Ucrainei, potrivit agenției rusești de investigații Agentsvo. 

Cei care intră în acest program se încadrează în două categorii: bărbați care au fost oficiali înainte de război și au mers pe front pentru a-și face un nume și pentru a avansa în carieră și veterani de război fără experiență anterioară în funcții publice.

Cel din urmă grup nu se poate califica pentru funcții de nivel înalt, a scris Vedomosti, citându-l pe analistul politic Rostislav Turovski.

Vorbind pentru The Moscow Times, un oficial guvernamental rus a spus că Kremlinul nu dorește doar să-i recompenseze financiar pe cei implicați în așa-numita „operațiune militară specială”, ci să-i coopteze pe cei „care luptă și vărsă sânge pentru regim” în eșaloanele superioare ale puterii ca o practică obișnuită.

Caz șocant în Italia: Angajații unor cimitire extrăgeau dinți de aur de la cadavre pentru a le vinde

Cinci angajați ai unor cimitire din Italia sunt acuzați că au dezgropat mai multe cadavre, pentru a le scoate dinți și punți de aur, pe care apoi le vindeau și câștigau bani, scrie libertatea.ro.

Aceasta este concluzia investigației făcute de Unitatea Operațională a companiei Jesi, care a condus la inculparea a cinci persoane pentru infracțiuni grave în Ancona.

Indivizii sunt acum în libertate, dar vor trebui să răspundă pentru infracțiunile de profanare de morminte și furt de metale prețioase. Carabinierii au început ancheta în urmă cu aproximativ un an, după ce au primit mai multe informații privind posibile activități ilegale comise în cimitirele din regiunea Marche.

Suspecții sunt angajați ai unei firme de contractare servicii care gestionează cimitire din mai multe comune ale provinciei Ancona. Acum ei sunt acuzați de profanarea cadavrelor în timpul procesului de exhumare. Aceste exhumări sunt niște proceduri care se fac în mod obișnuit pentru a crea noi spații de înhumare sau pentru a transfera rămășițele cadavrului într-un alt loc indicat de familie. În acest caz însă, cercetările au arătat că, în lipsa rudelor celor morți, angajații cimitirelor extrăgeau ilegal dinți și punți de aur din gura cadavrelor. Acțiunile lor nu doar că au încălcat normele etice și morale, dar au și adus prejudicii imense familiilor îndoliate, care au încredințat rămășițele celor dragi acestor instituții pentru o administrare corectă.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile spun că actele de profanare reprezintă o încălcare gravă a demnității umane și a normelor civile, iar suspecții trebui să răspundă în fața legii pentru faptele lor. Cei cinci suspecți sunt cercetați pentru infracțiuni grave, inclusiv profanarea cadavrelor și distrugerea sau mutarea acestora fără consimțământul rudelor sau fără respectarea procedurilor legale.

Povestea unor frați gemeni născuți la doi ani distanță
Articolul anterior
Din 23 martie, Republica Moldova începe vaccinarea cu serul Pfizer
Articolul următor