Cei trei jurati MasterChefi au împărțit primele șorturi în cel de-al patrulea sezon. Show-ul culinar a început cu două momente care te vor face să râzi și să plângi.
De la plâns, la râs cu lacrimi!
Atunci când a intrat în sala MasterChef, din start a provocat zâmbete. Nu mai era nevoie să arate preparatul pregătit. Jurații s-au distrat când l-au văzut cât de ciudat este.
Desertul care i-a făcut pe MasterChefi să plângă
“Eu am vrut să mă fac bucătar, dar tatăl meu nu m-a lăsat. A zis că are un singur băiat și ăla trebuie să fie mecanic. Dar până la urmă tot bucătar m-am făcut, că asta îmi place mie”, a spus Dorin Stan la preselecții.
Prăjitura pregătită este împrumutată de la bunica.
Chef Cătalin, care și-a făcut cruce înainte să o guste, a fost dat pe spate de gustul prăjiturii.
“V-am subestimat atât de tare că acum îmi pare rău. Ne-ați oferit o lecție de viață să nu mai judec după aparențe și după primele cuvinte”, i-a spus și Chef Florin Dumitrescu.
https://www.youtube.com/watch?v=7GLX25pe3hw
Reacţia furioasă a unui politician democrat, după anunţul lui Trump privind pauza în aplicarea tarifelor: „What the f*ck?”
Steven Horsford, ales democrat al statului Nevada în Camera Reprezentanţilor, a avut o reacție furioasă la auzirea veștii lui Trump privind suspendarea aplicării tarifelor reciproce, sugerând că a fost vorba de „manipularea pieţei”, scrie adevărul.ro
„Cum să nu fie asta manipulare a pieţei?!”, l-a întrebat Horsford pe Jamieson Greer, reprezentantul Statelor Unite pentru comerţ, scrie News.ro.
De asemenea, Horsford a remarcat absența republicanilor, care părăsiseră audierea după anunțul lui Trump, „pentru că nici măcar nu vor să fie nevoiţi să apere decizia”.
„Cât de lungă este pauza? Câte zile? Câte săptămâni?” l-a întrebat Horsford pe Greer.
„Am înţeles că este vorba de 90 de zile, nu am vorbit cu preşedintele”, a răspuns Greer, întrerupt apoi de Horsford.
„Deci, reprezentantul comercial nu a vorbit cu preşedintele Statelor Unite despre o reordonare globală a comerţului şi totuşi a anunţat-o pe un tweet? WTF, cine este la conducere?” s-a indignat Horsford.
„Se pare că şeful tău tocmai ţi-a tras preşul de sub picioare”, i-a transmis acesta lui Greer, adăugând că „nu există nicio strategie”, ci tocmai aflase „acum trei secunde”.
De asemenea, alesul din Nevada l-a întrebat de ce nu a dezvăluit mai devreme planurile de a întrerupe tarifele, la care Greer i-a răspuns că nu îşi dezvăluie „discuţiile cu preşedintele”.
„Acestea sunt consecinţe reale pentru poporul american şi pentru întreprinderile mici. Am avut un grup de întreprinderi mici în biroul meu mai devreme astăzi, vorbind despre impactul acestor tarife pe aluminiu şi oţel.
Aceasta este vremea amatorilor şi trebuie să înceteze. Ce înseamnă acest lucru pentru strategia dumneavoastră de negociere? Cum vă ocupaţi de negocieri dacă preşedintele scrie pe Twitter despre asta de oriunde s-ar afla?”, i-a spus Horsford.
Greer a răspuns: „Preşedintele a fost ales şi el conduce politica comercială, iar eu îl consiliez şi îi execut politica comercială”.
Schimbul de replici tensionat al democratului a continuat apoi cu preşedintele republican al comisiei, Jason Smith.
„Timpul dumneavoastră a expirat” i-a spus Smith, după ce Horsford solicitase dezbaterea pe această temă. „Şi am spus nu”, i-a răspuns Smith.
„Pentru că nu vrei să aperi politica sau strategia”, a replicat Horsford înainte ca Smith să-i dea cuvântul unui alt membru al comisiei.
Horsford a putut fi auzit spunând: „Daţi-mă afară, ce aveţi de gând să faceţi?”
Rep. Steven Horsford to Greer: "So the trade representative hasn't spoken to the POTUS about a global reordering of trade, but yet he announced it on a tweet? WTF! Who is in charge? It looks like your boss just pulled the rug out from under you. There is no strategy … this is… pic.twitter.com/hwxZbuYtV1
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea „taxelor reciproce” cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.
Trump a declarat că a „autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10%, de asemenea cu efect imediat”.
Rusia și Statele Unite au făcut schimb de prizonieri. Moscova a eliberat-o pe Ksenia Karelina, condamnată la 12 ani pentru o donație de 51 de dolari
Un schimb de prizonieri între Rusia și Statele Unite a avut loc joi la Abu Dhabi. Rusia a predat-o pe Ksenia Karelina (Havana), condamnată pentru trădare, autorităților americane, iar Statele Unite, ca răspuns, l-au eliberat pe Artur Petrov, acuzat de exportul ilegal de microelectronice, relatează Wall Street Journal, cu referire la BBC.
Eliberarea Karelinei a fost confirmată de avocatul ei, Mihail Mushailov. El a spus pentru RBC că fata și-a contactat rudele în timp ce se afla încă în avion.
După cum notează Wall Street Journal, schimbul de prizonieri a avut loc „ca un semn al întăririi continue a încrederii” dintre Moscova și Washington și al „extinderii contactelor între serviciile de informații” din cele două țări.
Ksenia Karelina, care deține cetățenia americană și rusă, a fost condamnată la 12 ani de închisoare în august anul trecut. Tribunalul Regional Sverdlovsk a găsit-o vinovată de trădare pentru că a donat 51,8 dolari unei organizații caritabile americano-ucrainene.
Tânăra a fost reținută în ianuarie 2024 la Ekaterinburg, unde a zburat din Los Angeles pentru a vizita rudele. La început, a fost condamnată pe caz administrativ, acuzată de huliganism mărunt, iar apoi a fost acuzată de trădare.
Cazul împotriva Karelinei a fost audiat cu ușile închise. Avocatul fetei a raportat că și-a recunoscut vinovăția. În ajunul schimbului, Karelina a fost grațiată, a informat FSB.
Artur Petrov, care a fost eliberat de partea americană, are și el două pașapoarte – rus și german. El a fost arestat în august 2023 în Cipru la cererea Washingtonului și extrădat în Statele Unite un an mai târziu.
Petrov a fost acuzat că a participat la o schemă de achiziție de microelectronice de fabricație americană, supuse controlului exporturilor de către Statele Unite. Potrivit acuzării, el și alți doi ruși au achiziționat în mod fraudulos cantități mari de microelectronice de domeniul militar de la distribuitori americani, pentru Rusia.
Din 11 capete de acuzare, Petrov risca până la 160 de ani de închisoare. Bărbatul, după cum a relatat TASS, a declarat că a considerat cazul său ca fiind de ordin politic.
Singurul producător de televizoare din Rusia oprește producția
Kvant, singurul producător de televizoare din Rusia, a întrerupt producția din cauza cererii scăzute și a costurilor ridicate, potrivit unui articol publicat în cotidianul economic Kommersant, care citează o scrisoare adresată acționarilor de către CEO-ul companiei.
Mihail Etonov, directorul general al Kvant, a explicat într-o scrisoare că fabrica de la Voronej a încetat să mai producă televizoarele Irbis și nu intenționează să reia producția în acest an.
Kvant era singurul fabricant de televizoare din Rusia înregistrat la Ministerul Industriei și Comerțului al Federației Ruse, potrivit Kommersant. Surse anonime apropiate companiei au declarat că decizia de a opri producția a fost luată din cauza cererii slabe și a birocrației greoaie necesare pentru a rămâne înregistrat în cadrul ministerului.
Televizoarele Irbis aveau prețuri mai mari decât majoritatea concurenților străini și nu au reușit să câștige o cotă semnificativă din segmentul de consumatori, a declarat Vladislav Borodin, șeful departamentului de electronice al distribuitorului rus de tehnologie OCS. De asemenea, acesta a adăugat că vânzările către sectorul de afaceri nu au fost suficiente pentru a menține operațiunile viabile.
Fondată în 2016 în suburbia moscovită Zelenograd, Kvant a înregistrat venituri de 15,9 miliarde de ruble (aproximativ 184 milioane de dolari) și un profit net de 3,2 milioane de ruble (aproximativ 37.000 de dolari) în 2023.