Vedeta a fost amenințată cu arma de cinci indivizi îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti. Incidentul a avut loc în camera sa de hotel din Paris, informează CNN, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a vedetei.
Bărbații i-au pus pistolul la cap, iar Kim i-a implorat să o cruţe, spunându-le că are doi copii mici care o aşteaptă acasă. Indivizii i-au spus să tacă, altfel vor trage, apoi i-au luat caseta cu bijuterii în valoare de 6 milioane de euro, dar şi un inel de 4 milioane de dolari.
Daily Mail scrie că acesta ar putea fi al doilea inel de nuntă, creat de Lorraine Schwartz din aur de 15 carate, pe care Kim l-a primit de la soţul ei şi al cărui design a fost conceput chiar de Kanye West, scrie eva.ro.
Bodyguardul vedetei, Pascal Duvier, a fost fotografiat duminică noaptea în compania surorii lui Kim, Kourtney Kardashian, care ieşise în oraş, astfel că el nu se afla în hotel când a avut loc jaful.
Hoţii au luat şi două telefoane de lux ale starletei americane, care conţineau numeroase informaţii importante, scrie ziarul menţionat.
Potrivit poliţiştilor francezi, indivizii au plecat apoi cu bicicletele de la hotel.
Kim Kardashian a părăsit luni dimineaţă Parisul. Ea venise în Franța pentru a lua parte la Paris Fashion alături de mama ei, Kris Jenner și de surorile Kourtney Kardashian și Kendall Jenner.
„Kim Kardashian West a fost amenințată cu arma în camera sa de hotel din Paris, în această seară, de doi bărbați mascați înarmați, îmbrăcați ca polițiști. Este foarte marcată, dar nevătămată fizic”, a declarat purtătoarea ei de cuvânt Ina Treciokas pentru CNN.
Soțul vedetei, rapperul Kanye West, și-a întrerupt show-ul de la Meadows Festival din New York, duminică, după ce a anunțat publicul că are o „urgență de familie”, mai arată sursa citată de Agerpres.