Solistei trupei “Vintage”, Anna Pletneva, îi place să călătorească. Iar locul preferat este insula Sardinia din Italia. «Când ajungem aici obișnuim să ne oprim în același loc, într-un hotel micuț dar foarte drăguț.».
Aici vedeta a învățat să pregătească pizza ca la carte. «Lângă hotelul este un restaurant micuț, unde este pregătită cea mai bună pizza din lume. Iar bucătarul șef, Massimo, mă adoră ca pe o fiică. La început veneam aici odată pe săptămână, iar el mi-a propus să-l ajut. La el în restaurant am ridicat chiar și un salariu generos!»
Moment jenant pentru Kate Middleton în fața regelui Charles
Prințesa de Wales s-a întors la angajamentele regale, iar recent a participat la primirea șeicului din Qater și a soției acestuia, cu ocazia vizitei de stat. Kate (42 de ani), l-a însoțit pe soțul ei, prințul William, pentru a-i saluta pe șeicul Tamim bin Hamad Al Thani și pe prima dintre cele trei soții ale acestuia, Jawaher, o dată cu venirea acestora la Londra,scrie protv.ro.
Prințesa a fost impecabilă ca întotdeauna, cu o haină semnată de Sarah Burton pentru Alexander McQueen și o pălărie Sahar Millinery, ținută pe care a complimentat-o cu un colier de perle care i-a aparținut regretatei Regine.
După ce a urcat scările, în timp ce William avea mâna pe spatele ei, Kate a făcut o reverență perfectă către ceilalți participanți.
Fanii regali au observat însă că prințesa a fost ignorată, Regele Charles întorcându-se cu spatele chiar în acele clipe. Ceea ce îmseamnă că și Prințul William și emirul și soția acestuia erau cu spatele la Kate, iar gestul ei a trecut neobservat.
Fanii au scris pe Instagram: ”Așa arată o reverență perfectă. Prințesa Catherine este expertă!„. ”Nici măcar nu s-au uitat la ea!„ ”A făcut o reverență pentru niște oameni care erau deja pe picior de plecare” ”Este superbă, chiar dacă nimeni nu se uită” ”Protocolul regal s-a întâmplat în timp ce regele se întorcea cu spatele”.
A cincea zi de proteste masive în Georgia
Protestele împotriva deciziei guvernului georgian de a suspenda negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 continuă, ajungând la a cincea zi consecutivă. În Tbilisi și alte orașe mari, precum Batumi, Kobuleti și Ozurgeti, zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi, potrivit relatărilor presei locale și internaționale, scrie moldova1.md.
La Tbilisi, protestatarii au ridicat baricade pe bulevardul Rustaveli, iar în fața Parlamentului s-au înregistrat confruntări dure cu forțele de ordine, notează DW.Poliția a utilizat gaze lacrimogene, tunuri cu apă și grenade fumigene pentru a dispersa mulțimea. În semn de protest, manifestanții au folosit artificii și au lovit barierele de fier ale Parlamentului. Ministerul de Interne al Georgiei a justificat intervenția, declarând că „mitingul a depășit limitele unei adunări pașnice”.
Până acum, autoritățile au reținut 224 de persoane în primele patru zile de proteste. Acțiunile continuă să fie marcate de ciocniri violente și măsuri stricte de securitate.
Premierul Irakli Kobakhidze a declarat luni, 2 decembrie, că „integrarea europeană a Georgiei nu este abandonată, ci va continua cu eforturi maxime”. Cu toate acestea, el a exclus negocierile cu opoziția. Pe de altă parte, președintele Salome Zurabișvili, care s-a alăturat protestatarilor în prima zi, a criticat dur guvernul, acuzându-l că servește interesele rusești. „Mesajul este clar: redă-mi vocea, redă-mi viitorul european!”, a scris ea pe rețelele sociale.
Manifestațiile au izbucnit pe 28 noiembrie, după ce premierul Kobakhidze a anunțat că negocierile de aderare la Uniunea Europeană vor fi suspendate până la sfârșitul anului 2028. Decizia a fost primită cu indignare de societatea georgiană, care consideră integrarea europeană un obiectiv strategic al țării.
Deși guvernul încearcă să calmeze situația, protestele par departe de a se încheia, iar viitorul stabilității politice în Georgia rămâne incert.
Ce s-a decis în cazul mega-orașului demn de SF care va costa un trilion de euro. Lucrările au început deja de câțiva ani. FOTO
Proiectul ”NEOM” pe care Arabia Saudită voia să îl termine până în 2030, nu va mai fi gata în timp util, scrie digitalsport.ro.
Mega-orașul în care se va investi circa un trilion de euro va avea o infrastructură unică în lume, denumită „Linia” – marginile sale vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 de kilometri lungime!
Lucrările au început deja de câțiva ani, dar recent arabii și-au dat seama că proiectul lor este, așa cum credeau mulți, prea ambițios. „Linia” este imposibil de terminat în cei aproape cinci ani rămași, din cauza situației economice a țării.
Mai exact, pentru anul 2024 se estimează un deficit la buget de peste 21 miliarde de euro, iar liderii statului au redus masiv cheltuielile pentru „NEOM” și vor păstra această măsură timp de câțiva ani, până când țara va fi din nou pe plus.
Astfel, din cei 100 de kilometri propuși, abia 2,5 vor fi finalizați până în 2030, iar din populația de 1,5 milioane pe care și-au propus-o arabii peste aproape cinci ani, noua estimare este de nici măcar 300.000 de locuitori.
Spectaculos! Așa ar trebui să arate cele 15 superstadioane din NEOM construite special pentru Cupa Mondială 2034
Tot în „NEOM” ar urma să aibă loc Cupa Mondială 2034. Arabii sunt singurii care și-au depus candidatura, iar pe 11 decembrie FIFA ar urma să confirme oficial că turneul final va avea loc în Golf.
O parte din investiția masivă o reprezintă construirea a 15 superstadioane, care vor avea design-uri nemaivăzute până acum, în spiritul orașului ultramodern.