Roman Abramovici își vinde în grabă proprietăți din Marea Britanie

Chris Bryant, deputatul laburist și șeful comisiei parlamentare pentru standarde, a declarat că guvernul Marii Britanie se mișcă prea lent în a impune sancțiuni celor care au presupuse legături cu Vladimir Putin în urma invadării Ucrainei de către Rusia, scrie The Guardian.
El a declarat marți pentru Commons: „Cred că [Roman Abramovici] este îngrozit să fie sancționat, motiv pentru care deja își va vinde casa mâine și va vinde și un alt apartament. Neliniștea mea este că luăm prea mult timp în privința acestor lucruri.”
Anunțând un pachet de măsuri în urma conflictului, Ministerul de Externe a Marii Britaniei a declarat că „120 de afaceri și oligarhi” vor fi afectați de noi restricții financiare. Până acum, totuși, doar o mână de persoane au fost vizate.
Bryant a sugera că Abramovici ia măsuri pentru a evita înghețarea bunurilor sale. Abramovici se numără printre cei mai bogați oameni din Rusia și Marea Britanie și se consideră o persoană apropiată lui Putin.

În weekend, oligarhul a anunțat că va preda „administrarea și grija” clubului de fotbal Chelsea administratorilor fundației sale caritabile, deși implicațiile legale ale acestei mișcări rămân neclare. Luni, purtătorul de cuvânt al său a declarat că „încearcă să ajute” în conflictul Rusia-Ucraina după ce a fost „contactat de partea ucraineană pentru sprijin în obținerea unei rezoluții pașnice”.

A doua zi, un număr de reporteri au sosit în fața conacului lui Abramovich, din Kensington Palace Gardens, în vestul Londrei, după zvonuri că un potențial cumpărător ar fi trebuit să facă un tur al proprietății la prânz, care a fost cumpărată cu 90 de milioane de lire sterline în 2009 de către Abramovici.

Ambasada Rusiei din partea de sus a străzii – supranumită „Rândul miliardarilor” deoarece găzduiește cele mai scumpe case din Marea Britanie – a fost stropită cu graffiti pe care scria „nu ne mai ucideți viitorul”. O mulțime de aproximativ 30 de protestatari a fost văzută fluturând steagul Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al lui Abramovici a fost abordat pentru a comenta afirmația precum că a vrut să-și vândă unele proprietăți.

Boris Johnson a fost forțat să corecteze bilanțul parlamentar de săptămâna trecută, după ce le-a spus în mod greșit parlamentarilor că Abramovici este deja supus sancțiunilor. Într-o declarație scrisă și o admitere rară a unei erori a primului ministru, guvernul a spus: „Roman Abramovici nu a făcut obiectul unor măsuri specifice”.
Marți, Bryant a spus: „Mă tem că guvernul se sperie de scrisorile avocaților de la toți prietenii acestor oligarhi”. Deputatul a cerut de multă vreme o acțiune mai dură împotriva rușilor bogați acuzați că au legături strânse cu regimul lui Putin.

Abramovici a respins informațiile conform cărora Abramovici ar fi fost implicat în negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, considerându-le „complet neadevărate” pe Twitter. Acest lucru a fost contestat de purtătorul de cuvânt al lui Abramovici, care a subliniat rapoartele care spuneau că rusului i s-a cerut ajutor din partea ucraineană.

Abramovici a susținut că este o persoană apolitică și nu are nicio legătură cu Putin sau cu statul rus. Nu este clar care este rolul său în negocierile de pace sau în numele cui lucrează. O sursă apropiată lui a subliniat că patronul Chelsea a fost rugat să ajute, deoarece este o figură respectată în Rusia și în mediul de afaceri.


Declaraţia finală de la Summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată de 80 de ţări

Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără şase state din grupul G20 al principalelor economii ale lumii – Brazilia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, India şi Indonezia. Nici Armenia, Bahrein, Thailanda, Libia, Emiratele Arabe Unite, Columbia şi Vaticanul nu au semnat.

Conferinţa de pace pentru Ucraina, organizată la cererea Kievului şi la care Rusia nu a fost invitată, a avut loc sâmbătă şi duminică în staţiunea elveţiană Burgenstock.

Un sistem de alertă care ar avertiza cetățenii despre situațiile de urgență ar putea funcționa în Republica Moldova începând cu 2025

Un sistem de alertă care ar putea să avertizeze locuitorii din Republicii Moldova despre fenomene meteo extreme sau situații de urgență ar putea fi funcționabil începând cu anul 2025. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al MAI, Liliana Pușcașu, a declarat pentru Radio Moldova că se întreprind măsuri pentru contractarea companiilor, pentru a cunoaște care sunt cele mai performante tehnologii.

Purtătoarea de cuvânt a mai spus că sistemul ar putea fi unul echivalent celui din România sau alte țări din Uniunea Europene. Proiectul se află acum la etapa studiului de fezabilitate, potrivit Radio Moldova

Valoarea totală a proiectului MD-Alert este estimată la peste 440 de mii de euro, iar 92 la sută din sumă va fi acordată de partenerii europeni. Sistemul MD-Alert va permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmă pentru populație în caz de fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav viața și sănătatea cetățenilor. Avertizările vor fi trimise prin intermediul rețelelor operatorilor de comunicații mobile.

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Roma

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită în acest an, la Roma, printr-o suită de evenimente organizate de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma alături de Președinția Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Muzeul Civilizațiilor din Roma. Despre acestea anunță Institutul Cultural Român.

Astfel, pentru a celebra această importantă sărbătoare dedicată tradițiilor populare românești înscrise în patrimoniul imaterial UNESCO, Muzeul Civilizațiilor din Roma (Piazza Guglielmo Marconi 8) va găzdui, timp de o lună, expoziția„ ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” (18 iunie – 14 iulie), precum și o conferință științifică și ateliere de țesut dedicate copiilor.

Programul este următorul:

  • 18 iunie – 14 iulie 2024, Salonul de Onoare al Muzeului Civilizațiilor din Roma

Expoziția „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” prezintă o selecție de costume tradiționale și obiecte din ceramică din colecțiile Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gustiˮ din București, din diferite regiuni ale României (Banat, Bucovina, Maramureș, Muntenia, Moldova, Olteniași Transilvania)și costume tradiționaleși obiecte de ceramică din patrimoniul Muzeului Civilizațiilor din Roma, din diferite regiuni ale Italiei (Abruzzo, Calabria, Campania, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Piemonte, Sardegna, Sicilia, Toscana, Umbria, Valle d’Aostași Veneto), într-un dialog al tradițiilor populare din cele două țări.

Cu ocazia inaugurării expoziției, Romfilatelia va lansa produsul filatelic dedicat iei și ceramicii românești și italiene, simboluri ale patrimoniului umanității. De asemenea, va fi prezentată o expoziție de mărci poștale ce pun în valoare tradițiile și obiceiurile românești.

  • 19 iunie 2024, ora 15:00, Sala de conferințe a Muzeului Civilizațiilor

Colocviul „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”dedicat dialogului româno-italian privind restaurarea, conservarea și promovarea costumelor tradiționale și a ceramicii din cele două țări. În cadrul colocviului vor participa: Federico Mollicone, președintele Comisie de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italian, Dr. Andrea Villani, directorul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Conf. univ. dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Leandro Ventura, directorul Institutului Central pentru Patrimoniul Imaterial din Roma, Dr. Francesco Aquilanti, coordonatorul colecțiilor de etnografie italiană din cadrul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Dr. Georgiana Onoiu, șef secție Tezaurizare patrimoniu cultural, evidență științifică și baze de date din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Dr. Mihai Stan, responsabil proiecte culturale în cadrul Ambasadei României în Italia.

  • 29 iunie 2024, de la ora 11:00, Sala Atelier a Muzeului Civilizațiilor

Muzeul Civilizațiilor din Roma și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București propun, în cadrul expoziției„ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”, o serie de ateliere de broderie pentru copii, intitulateric-AMIAMO (insieme), ateliere menite a prezenta tinerilor arta broderiei din cele două țări.

Toate evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Romfilatelia, Institutul Cultural Român și Biblioteca Europeană din Roma, sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO și al Primăriei Romei.

sursa: www.radiochisinau.md

Atac cu rachete în orașul Odesa. Explozie în zona aeroportului
Articolul anterior
Ministru ucrainean: Rusia nu permite evacuarea populației din estul țării. Aproximativ 40 de mii de oameni au rămas fără mâncare și lumină
Articolul următor