Sofia Rotaru a evoluat recent în cadrul unui concert al compozitorului Ruslan Kvinta, la Palatul Sporturilor din Kiev. Publicul a putut-o admira pe îndrăgita artistă care se află într-o formă de zile mari. În timpul concertului, însă, interpreta a avut parte de un incident mai puțin plăcut. Aceasta s-a împiedicat și a căzut pe scenă. Din fericire, artista nu a suferit leziuni majore și a reușit să-și continue spectacolul.
Presa din Rusia susține că Sofia Rotaru interpreta o piesă din repertoriul său atunci când s-a împiedicat, și-a pierdut echilibrul și a căzut lângă pianist, pe scenă. Compozitorul este cel care a ajutat-o să se ridice, iar interpreta şi-a cerut scuze de la spectatori, după care a continuat concertul.
Noile sancțiuni americane nu vor opri Rusia să își atingă obiectivele în Ucraina, susțin oficiali ruși
Noile sancțiuni americane nu vor opri Moscova să își atingă obiectivele în Ucraina, a declarat vineri un purtător de cuvânt al guvernului rus, după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune noi sancțiuni financiare țării pentru a forța o încetare a focului, relatează CNN.
„Prima linie a postării este cea mai importantă. Timp de multe luni, SUA s-au concentrat pe victoria Ucrainei. Acum se recunoaște realitatea că poziția Ucrainei pe câmpul de luptă este proastă”, a declarat pentru CNN Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, ca răspuns la postarea de vineri a lui Trump de pe rețelele sodiale, care începe prin a spune că Moscova „lovește” Ucraina.
„Adevărul este că Ucraina a pierdut, pentru că au avut încredere și s-au bazat pe Casa Albă anterioară. În ceea ce privește noile sancțiuni, ne-am confruntat deja cu atât de multe sancțiuni și ele nu au împiedicat realizarea obiectivelor noastre”, a punctat Zaharova.
Postarea de vineri a președintelui american pe Truth Social a marcat o schimbare majoră de ton față de recentele sale declarații pro-Moscova, în special în urma incidentului de acum o săptămână din Biroul Oval în care Trump și vicepreședintele JD Vance l-au certat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski. De atunci, SUA au suspendat schimbul de informații și ajutorul militar pentru Ucraina.
„Pe baza faptului că Rusia lovește Ucraina pe câmpul de luptă chiar acum, iau în considerare cu fermitate sancțiuni bancare pe scară largă, sancțiuni și tarife asupra Rusiei până când se ajunge la o încetare a focului și la un ACORD FINAL DE PACE”, a scris vineri președintele SUA pe rețeaua sa Truth Social.
Donald Trump amenință Rusia cu sancțiuni, după atacurile asupra Ucrainei
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat Rusia cu sancțiuni și noi taxe până când se va ajunge la o încetare a focului. Declarația este neașteptată deoarece Trump l-a criticat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a făcut declarații favorabile Rusiei în ultimele săptămâni.
„Pentru că Rusia lovește puternic Ucraina pe câmpul de luptă în acest moment, iau serios în considerare sancțiuni și tarife pe scară largă asupra Rusiei, până când se va ajunge la un acord de încetare a focului și la o soluție privind pacea”, a scris Trump pe rețeaua sa, Truth Social, noteză digi24.ro
„Rusia și Ucraina, așezați-vă la masa negocierilor acum, înainte să fie prea târziu”, a adăugat el.
Recent, Trump spunea, dimpotrivă, că ia în calcul o relaxare a sancțiunilor impuse Rusiei și consolidarea relațiilor economice. În urmă cu o săptămână, chiar în Biroul Oval de la Casa Albă a avut loc un schimb dur de replici între Zelenski, pe de o parte, și Trump și vicepreședintele său, JD Vance, în urma căruia președintele ucrainean și-a scurtat vizita. Apoi, SUA au întrerupt schimbul de informații și ajutorul militar pentru Ucraina.
Trump a fost criticat pentru declarațiile sale legate de Ucraina, inclusiv o afirmație de de luna trecută că Kievul, nu Rusia, a fost responsabil pentru declanșarea războiului.
Anunțul lui Trump vine în condițiile în care Forțele ruse au lansat peste noapte un atac aerian masiv asupra Ucrainei, vizând instalațiile energetice din întreaga țară. Rachetele și dronele au ucis cel puțin două persoane și au rănit alte șapte în regiunea Herson de sud, au declarat oficialii. Două persoane au fost rănite în regiunea centrală Poltava. S-au raportat avarii la clădiri rezidențiale și la instalațiile energetice în mai multe regiuni. Atacurile au deteriorat instalațiile de producție de gaze naturale, a declarat compania de stat Naftogaz.
Preşedintele american pare să fi ales astfel o tactică de presiune maximă asupra Kievului şi Moscovei pentru a le forţa să încheie o înţelegere, după ce a iniţiat cu preşedintele rus Vladimir Putin un dialog menit să încheie războiul ruso-ucrainean, potrivit AFP.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat vineri asupra propunerii sale de declarare a unui armistiţiu parţial cu Rusia, în care ambele tabere să se angajeze că nu vor mai ataca ariergarda inamică, după ce Rusia a lansat un nou atac masiv cu rachete şi drone împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, iar armatei ucrainene i-a fost limitată capacitatea de a folosi arme cu rază lungă de acţiune în urma suspendării ajutorului militar american, inclusiv transferul de informaţii ce permiteau coordonarea atacurilor contra ţintelor ruseşti.
Ucraina a folosit avioanele de vânătoare din Franța imediat ce au ajuns
În noaptea de joi spre vineri, Ucraina a fost atacată de Rusia cu un număr de cel puțin 58 de rachete și 194 de drone, conform anunțului făcut vineri de armata ucraineană, scrie evz.ro.
Aceasta a menționat că, pentru prima dată, a utilizat avioane de vânătoare franceze Mirage 2000, livrate de Franța în luna februarie, pentru a răspunde atacului, conform informațiilor furnizate de AFP.
„Avioane de vânătoare, (de tip) F-16 şi Mirage 2000 au fost implicate. De notat că avioanele de vânătoare franceze, care au ajuns în Ucraina în urmă cu doar o lună, au participat pentru prima oară la respingerea unui atac aerian inamic”, anunţă armata ucraineană.
Armata ucraineană informează prin acest comunicat că a distrus cel de-al 134-lea obiectiv, constând în 34 de rachete și 100 de drone.
Suspendarea ajutorului american pentru Ucraina, anunțată luni, stârnește îngrijorări cu privire la o posibilă diminuare a capacităților de apărare antiaeriană ale țării.
Franța a confirmat transferul avioanelor Mirage
Forțele aeriene ale Ucrainei au primit un impuls în lupta împotriva Rusiei joi, odată cu sosirea avioanelor de vânătoare Mirage 2000-5 din Franța, împreună cu F-16 din Olanda.
Ministrul francez al Apărării, Sebastien Lecornu, a confirmat transferul avioanelor Mirage într-o postare pe X, adăugând că avioanele de luptă au fost pilotate de piloți ucraineni care s-au antrenat timp de luni de zile în Franța. Președintele francez Emmanuel Macron promisese avioanele Mirage Ucrainei vara trecută.
„Cerul ucrainean devine mai sigur!” Ministrul Apărării, Rustem Umerov, a declarat într-o postare pe Facebook.
Primind sosirea „primelor avioane de vânătoare Mirage 2000 franceze și F-16 din Regatul Țărilor de Jos, Umerov a declarat: „Aceste avioane de luptă moderne au sosit deja în Ucraina și vor începe în curând să efectueze misiuni de luptă, întărind apărarea noastră și sporind capacitatea noastră de a contracara eficient agresiunea rusă.”
Zelenski i-a mulțumit lui Macron pentru sprijinul său
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit joi lui Macron pentru sprijinul său. „Președintele Franței își ține cuvântul, și apreciem asta,” a spus Zelenski într-o postare pe X.
Se așteaptă ca noile avioane de luptă să îmbunătățească capacitatea forțelor ucrainene de a oferi acoperire aeriană trupelor, de a ataca ținte terestre, de a angaja avioane inamice și de a intercepta rachete, potrivit CNN.