Ronnie Wood a declarat pentru presa internațonală că suferă de o boală necruțătoare. El susține că se aștepta la un diagnostic cumplit, deoarece mereu și-a conștientizat viciile.
„Am fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Au fost momente grele, eram pregătit să îmi iau rămas bun. Niciodată nu știi ce se va întâmpla.
Mă gândeam, după ce am renunțat să fumez… Cum am rezistat 50 de ani, fumător înrait fiind, plus având alte obiceiuri proaste, fără să se întâmple nimic în corpul meu? Așa că m-am dus la doctorul pe care îl știam de mult, pentru că eu, Mick Jagger și Keith Richards suntem verificați mereu din punct de vedere medical înainte sa începem un turneu.
Doctorul m-a întrebat atunci dacă vreau să îmi facă analize mai amănunțite, iar eu am răspuns afirmativ. La final, mi-a dat vestea cea proastă. Și, ca să fiu corect, trebuie să spun că nu am fost surprins”, a mărturisit Ronnie Wood
Amintim că, în anul 1975, Ronnie Wood s-a alăturat legendarei formaţii The Rolling Stones, la invitaţia prietenului său Keith Richards. Wood a dus o viață agitată, consumul de droguri fiind unul dintre „obiceiurile proaste” la care a făcut referire în declarațiile date.
Trupa The Rolling Stones a fost înfiinţată în 1962, la Londra, și este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite formaţii rock din lume.