Un politolog apropiat de Putin, expulzat din Moldova în Ucraina, riscă închisoare pe viață

În prima săptămâna a lunii octombrie 2024, în Moldova, la solicitarea Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a fost arestat Dmitri Cistilin — economist și mâna dreaptă a unui fost consilier al lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Autoritățile ucrainene îl acuză de sprijinirea agresiunii ruse și de răspândirea propagandei pro-ruse în Europa. Această arestare a devenit un moment cheie în lupta împotriva influenței rusești pe scena internațională, transmite unica.md cu referire la IPN.

Acuzațiile împotriva lui Cistilin

Cistilin este acuzat de trădare patrie și de justificarea agresiunii armate a Rusiei împotriva Ucrainei. Acesta deține nu doar cetățenia Rusiei, dar și a Ucrainei. Potrivit SBU, el a pregătit timp de opt ani (din 2016 până în 2024) materiale analitice pentru Kremlin, care sprijineau războiul din Ucraina și integrarea teritoriilor ucrainene, ocupate de Rusia. De asemenea, se consideră că el a promovat interesele Moscovei la forumuri internaționale, prezentându-se drept reprezentant al „societății civile ucrainene”, și ar fi încercat să reducă sprijinul acordat Ucrainei de către țările occidentale.

În prezent, Cistilin se află în arest și este acuzat de trădare de patrie și de justificarea agresiunii ruse. Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoare pe viață și confiscarea bunurilor sale, mai informează IPN.

Evghenia Guțul și alți lideri găgăuzi au fost adăugați pe lista de sancțiuni UE

Conform unui reportaj făcut de europaliberă.org Uniunea Europeană (UE) a inclus pe lista celor sancționați pentru încercări de destabilizare a Republicii Moldova încă cinci persoane și o entitate.

Este vorba despre:

  • Evghenia Guțul, guvernatoarea UTA Găgăuzia. Ea este criticată în documentul care motivează sancțiunea pentru asocierea cu politicianul fugar Ilan Șor, dar și pentru că a vizitat Rusia fără să fi avut un mandat constituțional, s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și i-a cerut sprijin pentru Găgăuzia;
  • Iuri Cuznețov, șef-adjunct al departamentului pentru relații externe de la Comrat, este sancționat mai ales pentru asocierea cu Guțul;
  • Nelli Parutenco este fondatoarea și directoarea organizației Evrazia. Fosta casieră a partidului lui Ilan Șor este sancționată pentru că este în fruntea unei organizații care face propagandă rusească inclusiv în rândul minorilor;
  • Ilia Uzun, președinte-adjunct al Comitetului Executiv al Găgăuziei, membru al Adunării Populare, este sancționat inclusiv pentru că s-a întâlnit cu Șor în Israel pentru a discuta despre alegerea lui Guțul ca guvernatoare, dar și pentru că a plănuit și a luat parte la demonstrații împotriva autorităților moldovene, în organizarea lui Șor și a asociaților lui;
  • Mihail Vlah, guvernator-adjunct și consilier cu presa al lui Guțul, este acuzat cam de aceleași lucruri ca Uzun, plus de participare la o demonstrație violentă;
  • Evrazia, organizație necomercială autonomă pentru promovarea cooperării internaționale, intră pe lista de sancțiuni a UE pentru activitatea sa de propagandă, dar și pentru rolul jucat în canalizarea dinspre Șor și o bancă rusească a banilor destinați unor persoane din autonomia găgăuză.

INDEMNIZAȚII! Pensionarii vor primi 2.300 de lei

Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, la începutul ședinței Cabinetului de miniștri. Care a menționat că pensionarii din Republica Moldova vor primi o indemnizație unică de 2.300 de lei. 

Potrivit șefului Executivului, este vorba de circa 30.000 de persoane vulnerabile, care vor beneficia de ajutor.

„Înțeleg că trebuie să muncim și mai mult. Avem o categorie specială de pensionari, care au muncit mult, dar pensiile sunt mici. Vom avea o decizie în baza căreia vom oferi la aproximativ 30.000 de persoane, ca și anul trecut, o indemnizație unică de 2.300 de lei”, a conchis prim-ministrul.

Prețurile la carburanți cresc și mâine!

Prețul unui litru de benzină A95 nu trebuie să depășească 22,88 lei, iar cel pentru un litru de motorină – 19,52 lei, transmite Știri.md.

Prețurile respective ar însemna o scumpire cu patru bani la benzină și la motorină.

Parlamentul European va vota o rezoluție, inițiată de Grupul Renew, pentru sprijinirea R.Moldova împotriva ingerințelor rusești înainte de alegeri și referendum
Articolul anterior
Mai mulți candidați la prezidențiale dețin și cetățenia altor state
Articolul următor