Studiu: care este „cel mai sexy” şi „cel mai romantic” accent din lume

Studiul Babbel dezvăluie că accentul italian a fost perceput ca fiind „cel mai sexy” şi „cel mai romantic” de către majoritatea participanţilor, detaşându-se de celebrul accent francez.

Accentul britanic englezesc a fost recunoscut drept „cel mai politicos”, în timp ce germana a fost considerată „cea mai directă” limbă în cadrul sondajului, transmite mediafax.ro.

Peste 70% dintre britanicii chestionaţi au indicat că învăţarea limbii materne a partenerului lor de viaţă ar contribui la consolidarea unei conexiuni emoţionale mai puternice.

Potrivit platformei de învăţare a limbilor Babbel, accentul cel mai atrăgător din lume nu mai este cel francez, spre dezamăgirea multora, scrie Euro News.

Într-un sondaj realizat de Babbel, 6.000 de persoane din Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia şi Germania, precum şi din SUA, au fost întrebate să evalueze care limbi sunt percepute ca fiind „cele mai sexy”, „cele mai romantice” şi „cele mai pasionale”.

Conform rezultatelor, accentul italian a fost considerat de majoritatea celor implicaţi în studiu ca fiind „cel mai sexy” şi „cel mai romantic”.

Accentul britanic englezesc a fost considerat „cel mai politicos”, în timp ce germana a câştigat titlul de „cea mai directă” limbă.

Studiul a examinat, de asemenea, atitudinile faţă de partenerii care vorbesc limbi diferite. Mai mult de 70% dintre britanicii chestionaţi au declarat că, dacă partenerul lor romantic ar avea o limbă maternă diferită de a lor, învăţarea limbii respective ar ajuta la dezvoltarea unei conexiuni emoţionale mai puternice între ei.

Lingvistul Patti Adank şi alţi specialişti în lingvistică şi psihologie au făcut adesea referire la asocierile sociale şi culturale cu accentul ca factor de atracţie principal în astfel de sondaje. 

Veste bună pentru șoferi! Acum puteți prezenta polițiștilor permisul și actele mașinii în format digital

Poliția vine cu o veste bună pentru șoferi! Grație tehnologiilor informaționale avansate, acum puteți prezenta polițiștilor de patrulare permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al mașinii în format digital, utilizând aplicația EVO, informează unica.md.

Menționăm că, aplicația telefonică #EVO este dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică.

Un cetățean turc, reținut după ce a estorcat 7.000 de euro de la un om de afaceri din Chișinău

Ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant un cetățean al Turciei în momentul primirii unei sume de 7000 de euro de la un om de afaceri din  capitală. Banii ar fi fost estorcați pentru stoparea unor pretinse investigații efectuate de poliție, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, bănuitul i-ar fi comunicat denunțătorului, care conduce  împreună cu un alt cetățean turc o companie specializată în servicii de call-centru, că Poliția ar investiga anumite aspecte legate de activitatea acestora. Astfel, pentru a-i determina pe oamenii legii să adopte o decizie favorabilă pe marginea investigațiilor, bănuitul ar fi cerut 7000 de euro.

Pe acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 326 cod penal – traficul de influență. În urma acțiunilor ofițerilor CNA, a fost documentată transmiterea banilor, soldată cu reținerea în flagrant a cetățeanului turc și plasarea acestuia în izolator pentru 72 de ore.

Toate acțiunile au avut loc sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău. Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabilă a instanței de judecată.  

Vitezoman surprins cu 180 km/h în apropiere de Peresecina, într-o zonă unde s-au înregistrat 29 de accidente

În această dimineață, polițiștii de patrulare au surprins un șofer de 28 de ani care conducea un Ford cu viteza de #179_km/h, pe traseul R6 (Chișinău-Orhei), în apropierea satului Peresecina, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Șoferul a depășit limita legală cu 89 km/h, iar conform legii, acesta riscă o amendă de până la 5.000 lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de la 60 la 90 de zile.

Amintim că acest segment de drum este unul cu risc sporit de accidente!

De la începutul anului, în această zonă s-au înregistrat 29 de accidente rutiere, în urma cărora o persoană și-a pierdut viața, iar altele 10 au suferit traumatisme.

Cine este primul jurnalist occidental care i-a luat interviu lui Vladimir Putin
Articolul anterior
Un tânăr din stânga Nistrului dezvăluie cum funcționează propaganda rusă în stânga Nistrului
Articolul următor