SUA, la un pas de prăbușire? Criza datoriilor duce țara spre dezastru

Sunt tensiuni uriașe în America din cauza datoriilor tot mai mari! Secretarul Trezoreriei naționale, Janet Yellen, avertizează că cel mai puternic stat din lume ar putea fi lovit de o recesiune fără precedent, urmată de căderea afacerilor și de o criză a locurilor de muncă. Marți, cele două tabere din Congresul american s-au întâlnit să caute o soluție, însă nu au reușit să cadă de acord, transmite Realitatea

Scholarships- USA Academic Excellence 2022 - Immigration International

Yellen a spus la o adunare a bancherilor comunitari că criza economică şi financiară fără precedent va fi exacerbată de posibile perturbări ale operaţiunilor guvernului federal, inclusiv controlul traficului aerian, aplicarea legii, securitatea frontierelor şi apărarea naţională şi sistemele de telecomunicaţii.

Criza financiară care ar însoţi-o ar putea multiplica severitatea recesiunii, a spus ea în remarcile pregătite pentru eveniment, adăugând: ”Este foarte posibil să vedem că o serie de pieţe financiare se prăbuşesc – cu panică la nivel mondial care ar declanşează apeluri în marjă, panică şi vânzări de urgenţă .”

Yellen a declarat luni Congresului că Trezoreria se aşteaptă să poată plăti facturile guvernului SUA doar până la 1 iunie, fără o creştere a limitei datoriilor, exercitând presiuni asupra republicanilor din Congres şi Casei Albe, pentru a ajunge la un acord în zilele următoare.

Eşecul de a ajunge la un acord ar avea consecinţe economice şi financiare grave, a spus ea.

”Economia noastră s-ar afla dintr-o dată într-o furtună economică şi financiară fără precedent”, a spus ea, adăugând că 66 de milioane de beneficiari ai asigurărilor sociale şi milioane de veterani şi familii de militari vor rămâne probabil neplătiţi.

”Şocul rezultat asupra veniturilor ar putea duce la o recesiune care ar distruge multe locuri de muncă şi afaceri americane”, a spus ea.

Yellen a spus că blocajul cu privire la limita datoriei federale conduce deja la creşterea costurilor de împrumut şi amplifică povara datoriei ţării şi a îndemnat Congresul să evite ”politica celui de-al 11-lea ceas” folosită în privinţa plafonului datoriei în 2011, care a dus la prima retrogradare a ratingului de credit al SUA efectuată vreodată.

”Timpul se scurge. În fiecare zi în care Congresul nu acţionează, întâmpinăm costuri economice crescute care ar putea încetini economia SUA. Economia SUA atârnă în balanţă. Şi mijloacele de trai a milioane de americani. Nu există timp de pierdut. Congresul ar trebui să abordeze limita datoriei cât mai curând posibil”, a spus Yellen în declaraţii adresate Independent Community Bankers of America.

Panică în Franța după ce un elev a înjunghiat patru adolescenți într-un liceu

Un elev de liceu înarmat cu un cuţit a intrat joi în școala Notre-Dame-de-Toutes-Aides din Nantes, oraş din vestul Franţei, a pătruns în două săli de clasă diferite şi a înjunghiat cel puţin patru elevi. Una dintre victimele înjunghiate, o fată, a murit din cauza rănilor suferite, informează BFMTV, potrivit Agerpres citat de digi24.ro.

ACTUALIZARE 16:50 Cel puțin un elev a fost ucis și alte trei persoane rănite, a transmis poliția, menționând că atacatorul a fost arestat. 

Atacatorul a fost imobilizat în cele din urmă de profesori înainte ca poliţia să ajungă la faţa locului. Agresorul este un elev de 15 ani din clasa a X-a a liceului, care nu figura în dosarele poliţiei. La prânz, el a urcat la etajul al doilea al şcolii şi l-a înjunghiat pe primul elev, înainte de a coborî şi de a înjunghia cel puţin trei adolescenţi.

Ministrul de interne Bruno Retailleau este aşteptat să viziteze şcoala în cursul după-amiezii, potrivit BFMTV.

„Vladimir, OPREȘTE-TE!”: Trump îi cere lui Putin să înceteze atacurile asupra Kievului și să încheie acordul de pace cu Ucraina. Ce a scris într-o postare

Președintele american Donald Trump l-a criticat joi pe Vladimir Putin, pe rețeaua sa socială, după ce Rusia a lovit Kievul cu rachete și drone peste noapte, notând „Vladimir, OPREȘTE-TE!”, scrie digi24.ro.

„Nu sunt încântat de loviturile rusești asupra KIEV. Nu sunt necesare și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, OPREȘTE-TE! 5000 de soldați mor pe săptămână. Hai să ÎNCHEIEM Acordul de Pace”, a scris Trump într-o postare pe rețeaua Truth Social, la o zi după ce a afirmat că liderul ucrainean împiedică negocierile de pace pentru încheierea războiului Rusiei în Ucraina.

Atunci când a fost întrebat despre loviturile rusești asupra Kievului în cadrul unei conferințe de presă mai devreme joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia continuă să lovească „obiective militare și adiacente”. Reproșul adresat de Trump lui Putin a urmat criticilor aduse miercuri lui Volodimir Zelenski pentru că a declarat că Ucraina nu va recunoaște ocuparea Crimeei de către Rusia – o poziție de lungă durată a Kievului. „Această declarație este foarte dăunătoare pentru negocierile de pace cu Rusia”, a spus Trump într-o postare pe rețeaua socială. Trump, care s-a certat cu Zelenski într-o întâlnire dezastruoasă, din martie, în Biroul Oval, a declarat că Crimeea a fost pierdută cu ani în urmă „și nici măcar nu este un punct de discuție”.

Ziua Drapelului de Stat va fi marcată duminică

Sărbătorirea Zilei Drapelului de Stat va avea loc duminică în Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Serviciul de presă al Guvernului a anunțat că drapelul de stat va fi arborat în mod solemn la ora 8.00 pe 27 aprilie în cadrul unei ceremonii oficiale în fața clădirii Guvernului. La eveniment vor participa liderii țării, deputați și miniștri. Ziua Drapelului de Stat, a fost instituită în urma unei decizii parlamentare din 1990, când deputații au stabilit tricolorul ca drapel național al Republicii Moldova.

„Ziua Drapelului ne reamintește că tricolorul este o legătură între generații și o garanție a unui viitor comun, un simbol prezent în toate momentele de mândrie națională – de la podiumurile competițiilor internaționale până la misiunile de menținere a păcii și succesele diasporei”, a declarat guvernul într-o declarație.

Buncărul secret al lui Vladimir Putin de la Marea Neagră: cum arată tunelurile de sub fortăreață
Articolul anterior
Cel mai mare avion din lume a decolat din deșertul Mojave. Primul test de lansare a fost un succes
Articolul următor
Close menu