Sub dărâmăturile clădirii din Odesa au fost găsiți încă doi copii: sunt frate și soră, de 8 și 10 ani

La Odesa, sub dărâmăturile clădirii lovită de o dronă lansată de ruși în noaptea de vineri spre sâmbătă, salvatorii au extras corpurile neînsuflețite a încă doi copii. Acest lucru a fost anunțat de șeful Administrației Militare Regionale din Odesa, Oleg Kiper.

„Salvatorii tocmai au găsit un băiat care a murit în urma atacului rusesc sub dărâmături. Serghei avea 10 ani… Exprim condoleanțe familiei și prietenilor săi”, a spus oficialul, citat de Unian, transmite Jurnal.md. El a adăugat că au găsit-o și pe sora moartă a lui Serghei, Zlata, care avea 8 ani. „Este o durere teribilă de nedescris pentru regiunea Odessa și toată Ucraina”, a subliniat oficialul. Anterior, salvatorii au anunțat că au mai extras doi bebeluși și un copil de trei ani de sub ruine.

Știrea inițială: O femeie şi un copil de opt luni au fost găsiţi, duminică, în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusă la Odesa, ridicând numărul morţilor la zece, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP, potrivit News.ro.

„Acest atac asupra unei clădiri de nouă etaje din oraşul-port de la Marea Neagră a dus la moartea a zece persoane, inclusiv a unei femei găsite în dărâmături şi a unui bebeluş găsit lângă (această) femeie”, a deplâns guvernatorul Regiunea Odesa, Oleg Kiper.

Serviciile de urgenţă ucrainene au confirmat bilanţul a zece morţi, precizând că bebeluşul găsit astăzi avea „opt luni”. Mama şi copilul „au fost găsiţi împreună”, au scris aceştia pe Telegram.

Ei au mai susţinut că lucrările de „curăţare” a zonei în care această clădire s-a prăbuşit parţial sunt încă „în curs de desfășurare”.

Totodată Procuratura din Odesa a declarat pentru agenția ucraineană UNIAN că printre cei morți sunt câteva familii, inclusiv două familii cu copii. Este vorba de o femeie, născută în 1992, și fiul ei, care s-a născut în octombrie 2023. Bărbatul și celălalt copil au supraviețuit pentru că se aflau într-o altă cameră. De asemenea, potrivit sursei citate, un bărbat de 40 de ani a murit – a fost găsit sub dărâmături ieri, 2 martie. Astăzi au fost găsite soția sa decedată, care a împlinit recent 36 de ani, și o fiică mică, născută în iulie 2023.

Autoritățile de la Kiev susțin că drona care a distrus clădirea era Shahed, furnizată Rusiei de către Iran. Volodimir Zelenski susține că atacurile ruseşti cu ajutorul dronelor iraniene „nu au nicio logică militară” şi au fost concepute doar pentru a ucide şi a intimida. Liderul ucrainean mai spune că acest atac ar fi putut fi evitat dacă Ucraina nu s-ar fi confruntat cu întârzieri în aprovizionarea cu arme occidentale.

Renato Usatîi, înregistrat oficial în calitate de candidat la prezidențiale

Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, a fost înregistrat oficial în calitate de candidat la funcția de președinte. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Comisia Electorală Centrală, scrie N4.md.

Până acum, singurii candidați înregistrați oficial în cursa pentru prezidențiale sunt Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de PSRM, și Maia Sandu, susținută de Partidul Acțiune de Solidaritate.

Comisiile locale pentru situații excepționale evaluează prejudiciile după intemperii

Comisiile locale pentru situații excepționale lucrează la evaluarea prejudiciilor ploilor din ultimele zile pentru ca ulterior autoritățile să intervină cu ajutor în cazurile în care este necesar. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a venit cu detalii despre intervențiile autorităților în contextul ploilor puternice, transmite MOLDPRES.

Daniel Vodă a explicat că autoritățile locale și centrale cooperează „în regim de cascadă”, ceea ce înseamnă că la nivelul fiecărui sat sau oraș din țară activează comisiile locale pentru situații excepționale care colectează informația, estimează pierderile și transmit datele către Comisiile raionale pentru situații excepționale. „Acestea, la rândul lor, analizează informațiile și în funcție de resursele pe care le au, decid care acțiuni urmează a fi acoperite din resursele raionale, iar celelalte, care nu sunt în măsură de a fi acoperite de autoritățile locale, sunt transferate la Guvern. Respectiv, autoritățile au toată deschiderea să colecteze cât mai rapid aceste detalii și informații din partea instituțiilor și comisiilor locale de specialitate, pentru a interveni după caz și a ajuta oamenii acolo unde este necesar”, a afirmat Daniel Vodă, după ședința de astăzi a Executivului. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că după 72 de ore de activitate sporită dedicată gestionării intemperiilor naturale, Centrul de Dirijare în Situații Excepționale a revenit la regimul său cotidian de operare, „ceea ce înseamnă că gradul de alertă a fost transferat la regim de normalitate, păstrându-și  totodată pregătirea pentru gestionarea situațiilor de urgență”.

În contextul ploilor, autoritățile au desfășurat în total 402 misiuni de lichidare a efectelor intemperiei, inclusiv intervenții în 214 cazuri de pompare a apei din gospodării. Daniel Vodă a spus că la momentul de față nu există nicio operațiune în desfășurare de pompare a apei. 

„Cele mai multe intervenții au avut loc în centrul țării, avem peste 145 de misiuni, urmate de 77 de intervenții în sudul Republicii Moldova. De asemenea, 42 de drumuri naționale au fost afectate de inundații, iar 30 de trasee au fost complet inundate, situația fiind remediată la această etapă”, a afirmat Daniel Vodă. 

Totodată, au fost desfășurate lucrări de fortificare și reabilitare a barajelor și digurilor de protecție de-a lungul râului Nistru, în perimetrul raionului Ștefan Vodă, și pe râul Prut, în raionul Cantemir.

La acțiunile de gestionare a situațiilor de urgență au participat circa 5600 de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării și alte autorități, utilizând 489 de unități de tehnică specializată.

În contextul precipitațiilor abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, premierul Dorin Recean a solicitat astăzi inventarierea tuturor lacurilor de acumulare și a digurilor de protecție din țară, precizând că „foarte multe din aceste inundații și pierderi s-au întâmplat tocmai de aceea că nu avem regulă în acest domeniu”.

O moldoveancă din Italia, trimisă pe banca acuzaților după ce i-a pus soțului în mâncare otravă pentru șoareci

O femeie de 47 de ani din R.Moldova a fost trimisă pe banca acuzaților în Italia, fiind învinuită de tentativa de omor al soțului său. Mai exact, aceasta ar fi pus otravă pentru șoareci în mâncarea bărbatului, scrie deschide.md.

Potrivit presei apenine, în anul 2022 cuplul care domicilia în orașul Rimini a avut mai multe conflicte, în urma cărora moldoveanca și soțul ei albanez de 55 de ani s-au despărțit. Totuși, la scurt timp cei doi s-ar fi împăcat și femeia a revenit acasă.

Ulterior, începând cu luna iulie 2022, bărbatul a apelat de mai multe ori după ajutorul medicilor, invocând dureri insuportabile. Astfel, medicii au dispus efectuarea unor analize suplimentare care au confirmat prezența substanțelor active „Bromadiolon” și „Coumatetralyl” – utilizate în otravă pentru șoareci – în organismul bărbatului.

În urma perchezițiilor la domiciliul cuplului, polițiștii au depistat într-un sertar o seringă care conținea „Bromadiolon”. Fiind audiată, femeia a respins acuzațiile. Totuși, aceasta nu a putut explica cum a ajuns otrava pentru șoareci în mâncarea soțului.

La moment, femeia este plasată în arest la domiciliu.

Rusia ar fi înregistrat în februarie cea mai mare rată a pierderilor în rândul trupelor sale de la începutul războiului, susțin autoritățile ucrainene
Articolul anterior
Peste 100 de mărțișoare, unele vechi de peste 50 de ani, pot fi admirate la Soroca
Articolul următor