Submarinul nuclear rusesc Belgorod a fost găsit. Imagini din satelit cu locul unde se află acum

Uriașul submarin nuclear rusesc Belgorod, care transportă una dintre cele mai periculoase arme ale Kremlinului, a fost în cele din urmă localizat. Dispariția acestuia de la baza din Marea Albă stârnise temeri pe fondul unor informații că Putin ar plănui să facă un test nuclear.

post-img

Una dintre locațiile luate în calcul pentru acest test ar fi fost Marea Neagră. Noi imagini din satelit,  publicate de site-ul Naval News, au descoperit submarinul ieșind la  suprafață în zona Arctică, mai precis în Marea Barents din nordul  Rusiei. Ceea ce înseamnă că este la distanță destul de mică de baza sa.

Ce este special la  această navă subacvatică este că este înarmată cu torpila Poseidon,  construită pentru a purta bomba nucleară – în fapt o dronă de 20 de ori  mai mare decât o torpilă obișnuită, cu autonomie de 10.000 de kilometri.  În luna iulie 2022, submarinul Belgorod a fost predat oficial marinei  ruse în portul Severodvinsk. 

Constructorul său a spus în acel moment că  este „un vas de cercetare”.  Experţii spun că designul său este o versiune modificată a submarinelor  ruseşti cu rachete ghidate din clasa Oscar II, făcute mai lungi pentru a  putea transporta torpile cu armament nuclear şi echipamente pentru  adunarea de informaţii.  

Belgorod are o lungime de peste 184 de metri, fiind cel mai lung  submarin din ocean în prezent – mai lung chiar şi decât submarinele cu  rachete balistice şi ghidate din clasa Ohio ale marinei americane, care  au o lungime de 171 de metri.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Medicul vlogger din Rusia se plânge că este tratat cu ură în țara noastră
Articolul anterior
Banca Mondială a înrăutăţit prognoza economică pentru Republica Moldova
Articolul următor