Surorile din Moldova care au ajuns să-și creeze propria afacere cu TIR-uri în SUA

Două tinere surori din Republica Moldova trăiesc visul american. Pentru ele succesul a venit pe roți – 18 roți, câte are primul camion greu pe care au învățat să-l conducă. Apoi, mastodontul a fost al lor și, după câțiva ani, au deja o mică flotă de transport auto. Iar acum se pregătesc să deschidă un restaurant. Tot al lor…, scrie stirileprotv.ro.

Șoferița este Marina Cobzac, o tânără de 28 de ani din Republica Moldova. Pasageră este sora ei cu un an mai mare, Xenia. “Avem încredere una în alta. Ca să fiu sinceră, nu ne avem decât una pe cealaltă”, au spus fetele.

În 2012, Xenia a venit în America ca pe tărâmul făgăduinței, direct la Las Vegas. După patru ani a urmat-o și sora ei. Au avut diferite slujbe mărunte, au livrat marfă, au trebăluit pe la bucătăriile unor localuri… Dar fetele visau la mai mult.

De la un prieten au aflat că meseria de șofer de camion poate fi bănoasă… Mai mult, îți oferă ocazia să vezi și alte locuri. “M-am gândit și m-am tot gândit, apoi i-am spus (prietenului): ‘Vreau să încerc asta cu tine!’ A râs și mi-a răspuns că nu crede că sunt în stare, pentru că nu e deloc ușor…”, a spus Marina Cobzac.

Dar Marina nu s-a lăsat… A urmat un curs de instruire de trei săptămâni, la Chicago. Apoi a luat-o pe sora ei cu ea și amândouă au pornit la drum, în iarna lui 2018.

“Eu am învățat-o să conducă atunci când a venit aici în Las Vegas. Apoi, ea m-a învățat să conduc un camion. Când a venit, vă spun sincer, m-am cam îngrozit când am văzut ditamai camionul”, a menționat Xenia.

Surorile nu s-au lăsat intimidate de gabaritul mastodontului cu 18 roți. Iar dacă șofatul pe ploaie sau zăpadă nu era o provocare, au fost nevoite să le demonstreze colegilor bărbați că şi ele pot face foarte bine meseria aceasta. În prima lor lună, alți șoferi au chemat poliția în parcarea unde fetele erau cu camionul, sub acuzaţia că ar practica o altă “meserie”…

“Ne-am trezit cu un polițist, credea că noi încercăm să facem altfel bani pe acolo. I-am arătat permisele, toate documentele și a râs. Nu-i venea să creadă că noi chiar eram șoferi profesioniști de camion”, a povestit ea.

Surorile au avut succes cu noua lor ocupație. Erau tot timpul pe drumuri, iar în două luni au reuşit să îşi cumpere propriul camion, și aveau deja propria lor firmă de transport.

“Pentru noi, ca să fiu sinceră, perioada pandemiei a fost bună, pentru că a fost cerere mare pentru transport cu camionul”, a mai spus ea.

Acum, după trei ani, surorile din Moldova au o mică flotă de transport – 4 camioane. Și au angajat alţi trei șoferi.

“Suntem mândre de noi. Nu oricine se descurcă cu o astfel de afacere. Nu e de joacă și e multă responsabilitate, nu oricine se înhamă la așa ceva”, a punctat ea.

Cum sunt ambițioase și le place să-i surprindă pe cei din jur, Xenia și Marina nu se mulțumesc cu atât. Au anunțat că își deschid propriul lor restaurant, în Las Vegas.

“E greu acum să angajezi pe cineva pentru că este criză de personal în domeniul acesta. Vreau să spun că este o provocare. Da, încă una!…”, a punctat tânăra.
 

Tânăra pianistă Martina Meola a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian din Elveția

Tânăra pianistă Martina Meola din Republica Moldova a câștigat locul I la Concursul Internațional de Pian „Jeune Chopin” din Lugano, Elveția. Concursul, dedicat redescoperirii muzicii lui Chopin, a adunat tineri talentați din întreaga lume și a fost prezidat de celebra pianistă Martha Argerich, notează MOLDPRES.

„A fost o experiență minunată, plină de emoții de nedescris! Mulțumesc organizatorilor și în special extraordinarei mele profesoare Silvia Limongelli pentru tot efortul și sprijinul acordat”, a scris Martina pe pagina sa de Facebook.

Înainte de competiție, tânăra artistă a susținut un concert la Chișinău pentru a-și prezenta programul, în cadrul inaugurării noului pian Steinway de la Sala cu Orgă.

Ministerul Culturii a felicitat-o pe Martina Meola, subliniind performanța sa remarcabilă și succesul obținut.

„Felicitări, Martina Meola! Suntem mândri că în ajunul acestei competiții importante pentru orice pianist în devenire, Martina Meola ne-a prezentat programul concursului la Chișinău, la concertul de inaugurare a noului pian Steinway”, se arată în mesajul ministerului.

Martina s-a născut pe 28 noiembrie 2012 la Milano. A început studiile muzicale la Școala de Arte „Alexei Stârcea” din Chișinău, iar la doar 9 ani a fost admisă la Conservatorul „Giuseppe Verdi” din Milano, în cadrul programului „Tinere Talente”.

Noi detalii în dosarul Creangă: A început audierea martorilor

Primul martor în dosarul lui Ion Creangă, șeful suspendat al Direcției Juridice a Parlamentului, a fost audiat în instanță. Este vorba despre adjuncta sa, care a declarat că a lucrat împreună cu Creangă la un raport al Comisiei Europene. Potrivit procurorilor, acest document ar fi ajuns în mâinile serviciilor de informații ruse, scrie moldova1.md

„Martorul mai mult a fost audiat vizavi de sursa informației care ulterior a ajuns în posesia serviciilor de spionaj ale Federației Ruse. Domnul Creangă urmează să depună declarații. Noi acum la etapa respectivă urmează să mai audiem încă un martor, după care trecem la probele apărării. Având în vedere că dumnealui deja a declarat public că a fost o simplă discuție dintre vecini, eu în calitate de acuzator intenționez să mai prezint probe pentru stabilirea adevărului obiectiv”, a subliniat procurorul PCCOCS Dumitru Ștefîrță.

În prezent, Ion Creangă se află în arest la domiciliu. Șeful suspendat al Serviciului juridic al Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, fiind suspectat de comunicare conspirativă cu un fost angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău. Acesta este acuzat că ar fi transmis informații clasificate privind apărarea națională, cooperarea Republicii Moldova cu partenerii internaționali în domeniul securității și alte subiecte sensibile.

Potrivit PCCOCS, Creangă ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea 500 de dolari de la un reprezentant al ambasadei, iar în urma perchezițiilor la domiciliul său au fost găsiți alți 1.100 de dolari. În aceeași cauză este cercetat și un ofițer suspendat al Poliției de Frontieră, bănuit că ar fi avut întâlniri conspirative repetate cu același diplomat rus. Soția acestuia este, de asemenea, vizată în anchetă, fiind suspectată că ar fi facilitat comunicarea dintre polițist și angajatul ambasadei. Ion Creangă pledează nevinovat, declarând că a discutat ca între vecini cu fostul angajat al Ambasadei ruse. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 până la 20 de ani.

Badantă moldoveancă, măritată cu fiul bătrânei pe care a îngrijit-o, îl bate și îl urmărește pe bărbat. „Te omor, te distrug”

Un pensionar italian în vârstă de 79 de ani din Roma, capitala Italiei, a fost agresat, amenințat și urmărit de fosta soție, o femeie moldoveancă, cu 22 de ani mai tânără decât el, care fusese anterior badanta mamei sale, scrie rotalianul.com

Potrivit ziarului Il Messaggero, cei doi au două fiice împreună, în vârstă de 19 și 22 de ani, și s-au căsătorit în anul 2016, după o perioadă de relație începută în timpul îngrijirii mamei bărbatului.

Conform declarațiilor făcute de victimă în fața instanței, relația dintre cei doi s-a deteriorat treptat, iar în noiembrie 2021, bărbatul a fost alungat din propria locuință.

„Într-o seară, după ce s-a apropiat de mine, în timp ce eram deja în pat, mi-a spus că trebuie să plec, că nu mă mai vor în casă.

Apoi, cu ajutorul fetelor, au ridicat salteaua și m-au trântit pe podea. După aceea, practic m-au împins afară și de atunci nu m-am mai întors”, a declarat acesta.

Bărbatul a fost nevoit să plece în pijama și papuci, găsindu-și adăpost într-un apartament pe care îl deținea în zona Policlinico.

În perioada în care a fost infectat cu COVID-19, a fost îngrijit de o fiică dintr-o relație anterioară și a reluat legătura cu o fostă parteneră pe care nu o mai văzuse de zeci de ani.

Însă fostei soții nu i-a fost suficient că îl alungase. Potrivit anchetei, aceasta a angajat un detectiv particular care i-a montat un dispozitiv de localizare sub mașină, urmărindu-l constant și confruntându-l în diverse locuri.

Într-un incident petrecut în octombrie 2022, în zona Prenestina, femeia a urcat cu forța în autoturismul bărbatului, l-a lovit cu pumnii în cap la semafoare și a provocat un scandal în fața unei patrule de poliție.

„A strigat că mașina e a ei și că trebuie să mi-o ia”, a povestit victima în fața judecătorului.

Printre amenințările repetate ale femeii se numărau injurii și tentative de intimidare pentru a-l împiedica să vândă proprietățile dobândite de-a lungul vieții.

„Te omor, te distrug, nu vei avea niciodată liniște cu mine, îți arăt eu ce-ți fac. Dacă vinzi apartamentele, te omor, bătrâne urât”, se arată în documentele Parchetului din Roma.

Femeia este în prezent judecată în regim de tribunal monocratic, fiind acuzată de violență privată, vătămare corporală și amenințări.

De asemenea, ar fi încercat să obțină numirea unui administrator judiciar care să preia controlul asupra averii fostului soț, invocând problemele de sănătate ale acestuia, inclusiv crizele epileptice cauzate de un traumatism cranian suferit în tinerețe.

Victima s-a constituit parte civilă în proces și este reprezentată de avocatul Vittorio Attolino.

Copilul are diaree și vărsături? Când să contactezi medicul și când să îți tratezi copilul acasă
Articolul anterior
Au furat copacii decorativi din fața unei primării și au stricat peste 30 de felinare. Răufăcătorii sunt dați în căutare
Articolul următor
Close menu