Tabloul unui renumit pictor moldovean a ajuns la Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Palatul din Vatican

Sanctitatea Sa Papa Francisc, de la Palatul din Vatican, a primit în dar o deosebită lucrare din colecția renumitului pictor moldovean Teodor Buzu.

Artistul plastic Teodor Buzu, originar din Republica Moldova, este unul dintre pictorii contemporani moldoveni de succes. În prezent, pământeanul nostru este stabilit în Praga, Cehia.

,,Sunt onorat, tabloul meu MADONA este dăruit Suveranului Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc la Palatul din Vatican de către E. S. Alexandru Codreanu, ambasador al Republicii Moldova pe lângă Sfântul Scaun”, anunță pictorul Teodor Buzu, pe pagina sa de facebook.

Ar putea fi artă
Ar putea fi o imagine cu text
Ar putea fi o imagine cu 3 persoane, persoane în picioare şi interior
Ar putea fi o imagine cu 16 persoane şi interior

Teodor Buzu s-a născut pe 3 mai 1960 în Drăsliceni, raionul Criuleni.

În 1970-1977, a studiat la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău, iar în 1980-1985 la Academia de Arte şi Design din Harkov, Ucraina.

Acolo a întâlnit-o pe viitoarea sa soție, Dagmar, şi s-a stabilit cu traiul în patria ei – orașul Tabor, Cehia.

Este membru al Uniunii Internaționale a Artiștilor Plastici Profesioniști, al Asociației Artiștilor Plastici din Boemia de Sud, Cehia, al Grupului „Die Neuen Milben”, Austria, al Uniunilor Artiștilor Plastici din Praga și celei din Chișinău. Face pictură de șevalet, design grafic, artă monumentală, grafică, ilustrație.

Debutează în calitate de expozant, cu două acuarele: ”Acasă” și ”Natură statică cu pâine” (1985).  A creat lucrări grafice: ”Atingerea timpului”, ”Părăsirea cuibului”, ”Sfatul păsărilor”, ”Drumul vieții”, ”Bucuria vieții” etc. A pictat lucrările: ”Vară”, ”Patria”, ”Dans”, ”Peisaj”, ”Izvor fierbinte”, ”În valea râului Tazlău”, ”Gard”, ”Coloana fără sfârșit”, ”Proroc”, ”Euforie”, ”Natură”, ”Rapsodie”, ””Regele și sclavul”, ”Antologie” etc. A executat lucrări monumentale: pictură murală, pe sticlă și pe lemn în Capela Reingers din Austria, pictură pe sticlă la Sala Căsătoriilor din orașul Protivin, Cehia, pictură monumentală pentru Concernul Chimic Silon, Plana nad Luznici, Cehia. De asemenea, a ilustrat cărți semnate de Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Mircea Vulcănescu, Claudia Partole, Ninela Caranfil, Ionel Căpiță ș.a.

Teodor Buzu este Cavaler al Ordinului Național al României „Pentru merit” în grad de Comandor (2003). Laureat al mai multor premii internaționale. Astfel, a obținut  premiul ”Excelență artistică” din Dubai, premiul Expoziției Internaționale ”United” din Slovenia, premiul I  pentru prezentare grafică Design&technology din Nagano, Japonia, premiul Concursului Internațional de Arte Plastice  din Passau, Germania, premiul săptămânalului ”Literatura și Arta”, Diploma Salonului Internațional  de Carte pentru ilustrațiile la cartea ”Legenda Luceafărului” de Mihai Eminescu, Marele Premiu la Trienala Internațională de Acuarelă din Lucenec, Slovacia.

A participat la peste 100 de expoziții colective și a avut 87 de expoziții personale.

Un singur copil s-a născut în noaptea dintre ani la Institutul Mamei și Copilului

În noaptea de 1 ianuarie 2025, la maternitatea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău (IMC), s-a născut un singur copil. Asta în timp ce în ultimii doi ani câte șase nașteri au fost înregistrate de revelion la IMC, scrie IPN.

Astă-noapte s-a născut la IMC o fetiță. Micuța, de 3 kg 570 g, a venit pe lume la ora 04:54. Fetița și mama bebelușului, locuitoare în Chișinău, se simt bine,  a precizat pentru IPN purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu.

În anii 2023 și 2024, în noaptea de revelion, au fost înregistrate câte șase nașteri la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.

62% din necesarul energiei electrice pentru Moldova va fi importat din România

Moldova va importa din România 62% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. Cea mai mare parte a achiziției se va face pe bursa română OPCOM. Compania Energocom precizează că, pentru luna ianuarie, va suplini necesarul de consum cu producție locală și cu importuri din România, transmite IPN.

Se preconizează ca centralele termice de la Chișinău și Bălți să genereze peste 127 de mii MWh, ceea ce constituie aproape 28% din consumul de energie electrică. 46 de mii MWh va constitui energia regenerabilă, atât de la instalațiile care au tarif fix, stabilit de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, cât și cele de pe piața liberă. Însumat e vorba de circa 10% din consum.De pe bursa română OPCOM se vor cumpăra peste 178 mii de MWh, echivalentul a 39% din necesar, iar pe bază de contracte bilaterale – încă 105 mii MWh (23%).Autoritățile reiterează îndemnul către cetățeni să se asigure din timp cu surse de iluminat de rezervă, – lanterne funcționale, baterii suplimentare sau lămpi care funcționează cu baterii reîncărcabile, în contextul riscurilor de deconectări. Într-un răspuns la o solicitare de presă a IPN, Ministerul Afacerilor Interne sugerează, de asemenea, utilizarea lămpilor LED portabile ori solare, și avertizează asupra necesității supravegherii focului deschis și a lumânărilor, pentru a preveni incendiile.Pentru acest sezon rece, Guvernul a aprobat un plan de măsuri, cu scenarii de furnizare a gazelor și energiei electrice, precum și cu soluții alternative de alimentare a instituțiilor și populației în caz de deconectări.

Crimă oribilă de Revelion, la Cahul. Un tânăr a fost reținut, după ce împreună cu alți indivizi au ucis în bătaie un bărbat

Un tânăr a fost reținut, după ce a ucis în bătaie un bărbat. Crima a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:00, în localitatea Colibași, din raionul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Este vorba despre un tânăr de 30 de ani din localitatea Colibași, Cahul. Acesta se afla împreună cu alte persoane, cu care urmau să întâlnească anul nou, la locuința sa, unde nu mai trăiește de ceva timp. Între petrecăreți s-ar fi iscat un conflict, care a culminat cu o tragedie.

Individul împreună cu alți invitați, l-ar fi luat la bătaie cu pumnii și picioarele pe un bărbat de aproximativ 40 de ani, a cărui identitate încă nu a fost stabilită.

Aceștia i-au aplicat cu bestialitate lovituri cu pumnii și picioarele, peste diferite părți ale corpului, până când acesta a decedat. La fața locului a fost solicitată poliția, care l-a încătușat pe proprietarul locuinței.

Dânsul a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, ulterior a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un dosar penal pentru omor intenționat.

Totodată, organul de urmărire penală urmează să stabilească și identitate celorlalți petrecăreți bătăuși, cu ulterioara reținere a acestora, dar și identitate victimei, inclusiv circumstanțele și mobilul crimei.

Oficial: Șoferii nu vor mai primi amenzi dacă uită permisul acasă
Articolul anterior
Ploaie de gheaţă în Germania: 50 automobile s-au ciocnit. Sunt răniți
Articolul următor