Autorităţile talibane din oraşul Herat, situat în vestul Afganistanului, au ucis patru presupuşi răpitori şi le-au atârnat cadavrele în public pentru a-i descuraja pe alţii, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental local.
Sher Ahmad Ammar, viceguvernator al oraşului Herat, a declarat că bărbaţii răpiseră un om de afaceri local şi pe fiul acestuia şi intenţionau să îi scoată din oraş, când au fost reperaţi de patrulele care au instalat puncte de control în jurul oraşului, relatează Reuters, citată de Agerpres.
A urmat un schimb de focuri de armă în care toţi cei patru au fost ucişi, în timp ce un soldat taliban a fost rănit.
„Trupurile lor au fost aduse în piaţa principală din oraş şi atârnate ca o lecţie pentru alţi răpitori”’, a spus el.
Cele două victime ale răpirii au fost eliberate nevătămate, a mai spus oficialul.
Mohammad Nazir, un locuitor din Herat, a declarat că făcea cumpărături în apropierea Pieţei Mostofiat din oraş când a auzit un anunţ prin difuzoare care atrăgea atenţia oamenilor.
„Când am făcut un pas înainte, am văzut că au adus un cadavru într-o camionetă, apoi l-au agăţat pe o macara’”, a povestit el.
Imaginea cu trupul însângerat atârnând de o macara a devenit virală pe reţelele de socializare. Pe un bilet prins pe pieptul bărbatului scria „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”.
Nu au fost văzute alte cadavre, dar postări de pe reţelele de socializare au susţinut că alte cadavre au fost atârnate în alte părţi ale oraşului.
Într-un interviu pentru Associated Press publicat săptămâna aceasta, un reprezentant de rang înalt al talibanilor, mollahul Nooruddin Turabi, a declarat că gruparea va restabili pedepse precum amputările şi execuţiile pentru a-i descuraja pe infractori.
În pofida condamnării internaţionale, talibanii au declarat că vor continua să impună pedepse rapide şi severe celor care încalcă legea pentru a opri infracţiuni precum jafurile, crimele şi răpirile, care au devenit foarte răspândite în Afganistan.
Washingtonul, care a condamnat comentariile lui Turabi privind pedepsele, a declarat că o eventuală recunoaştere a guvernului condus de talibani la Kabul, care a înlocuit guvernul susţinut de Occident care s-a prăbuşit luna trecută, va depinde de respectarea drepturilor omului.
Potrivit agenţiei oficiale de ştiri Bakhtar, opt răpitori au fost, de asemenea, arestaţi într-un incident separat în provincia Uruzgan din sud-vestul ţării.
sursa: digi24.ro