Talibanii spun că refuzul țărilor lumii de a-i recunoaște ca putere legitimă în Afganistan va provoca probleme la nivel global

Talibanii au cerut Statelor Unite și altor țări, sâmbătă, să recunoască guvernul lor din Afganistan drept legitim, spunând că refuzul continuu de a face acest lucru va duce la probleme nu doar pentru țară, dar și pentru lumea întreagă.

Până acum, nicio țară nu a recunoscut formal regimul taliban ca guvern legitim al Afganistanului. De când talibanii au preluat puterea, în vară, miliarde de dolari în active și fonduri ale Afganistanului au fost înghețate în străinătate, în condițiile în care țara se confruntă cu o criză economică şi umanitară severă, scrie digi24.ro.

„Mesajul nostru pentru America este că dacă vor continua să nu ne recunoască, problemele Afganistanului vor continua, iar ele vor deveni problemele regiunii și, în final, ale lumii”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

El a spus și că motivul pentru care SUA și talibanii au intrat în război acum 20 de ani a fost tot acela că cele două țări nu au avut relații diplomatice.

„Acele probleme care au dus la război ar fi putut fi rezolvate prin negociere și prin compromis politic”, a spus Mujahid, care a adăugat că recunoașterea talibanilor este „un drept al poporului afgan”.

Recent, șeful diplomației chineze, Wang Yi, a spus că talibanii sunt nerăbdători să intre în dialog cu comunitatea internațională și că aceasta ar trebui să ajute Afganistanul.

Majoritatea liderilor occidentali au specificat că nu intenționează să recunoască politic regimul taliban înainte ca acesta să îndeplinească condiţiile cerute – respectarea drepturilor omului, în particular respectarea drepturilor femeilor, încălcate grav în timpul regimului taliban anterior.

Fără feerie de sărbători! Guvernul cere deconectarea iluminatului decorativ

Comisia pentru Situații Excepționale a emis o dispoziție cu privire la economisirea resurselor energetice în orele de vârf: între 07:00 și 11:00 și în intervalul orelor 18:00 și 23:00. Astfel, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor asigura reducerea iluminatului interior al clădirilor cu cel puțin 30%, scrie newtv.md.

Totodată, comisia dispune deconectarea vitrinelor, a iluminatului decorativ, arhitectural și publicitar (interior și exterior),cu excepția iluminatului firmei.

Între orele 07:00-11:00 și 18:00-23:00 ba fi limitată funcționarea scărilor rulante, a escalatoarelor.

Întreprinderile în care funcționează cuptoarele electrice, aparate de sudură, instalații de topire electrice vor organiza programul de lucru astfel,  încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor 07.00-11.00 și 18.00-23.00. 

Autoritățile recomandă oamenilor să nu utilizeze liftul în orele de vârf

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) le recomandă cetățenilor să nu folosească liftul în orele de vârf. În dispoziția emisă de CSE în data de 27 decembrie se precizează că administratorii blocurilor locative și ai altor clădiri cu ascensoare trebuie să plaseze la locul de chemare un anunț prin care cetățenii vor fi atenționați despre o posibilă blocare, scrie newtv.md.

”În contextul riscului întreruperilor energiei electrice în orele consumului de vârf nu se recomandă folosirea liftului în intervalele 07:00-11:00 și 18:00-23:00, pentru evitarea blocării în mers a acestuia”, precizează CSE.

Un nou mesaj de la Kremlin! Rușii au distribuit un clip în care sania lui Moș Crăciun este spulberată de o rachetă

Canalele Telegram pro-Kremlin au difuzat, vineri, un videoclip de Anul Nou în care sistemele rusești de apărare aeriană doboară sania cu reni a lui Moș Crăciun. Totul sub privirile aprobatoare ale lui „Moș Gerilă”, care îl îmbrățișează pe soldatul ce a monitorizat „acțiunea”, relatează The Moscow Times citat de libertatea.ro.

Videoclipul, distribuit pentru prima dată de canalul Pul N3 Telegram, începe cu Moș Crăciun zburând deasupra centrului Moscovei pe melodia „We Wish You a Merry Christmas”.

„Ho-ho-ho”, strigă din înaltul cerului Moș Crăciun, care ține în sanie rachete NATO, în timp ce bea o Coca-Cola. „Bună, ruși. Iată cadourile voastre”, spune Moș Crăciun. „La mulți ani”, adaugă Moșul înainte ca o rachetă să-i lovească sania, făcând-o să explodeze în aer.

Intră în scenă „Moș Gerilă” Scena se mută apoi într-o cameră de control, unde un militar rus și Moș Gerilă – versiunea rusă a lui Moș Crăciun – monitorizează acțiunea pe un ecran, în timp ce pe fundal se aude o melodie populară tradițională rusă. „E gata?”, îl întreabă Moș Gerilă pe militarul care poartă căști.

„Da, e gata. Ținta a fost distrusă”, răspunde militarul. „Bun. Nu avem nevoie de nimic străin pe cerul nostru, care să ne zboare deasupra capetelor”, spune Moș Gerilă, îmbrățișându-l pe militar. Publicarea clipului are loc la doar două zile după ce un avion de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit în vestul Kazahstanului. Autoritățile azere suspectează că avionul ar fi fost lovit de o rachetă Panțîr lansată de sistemul de apărare antiaeriană din Rusia.    

Momentul descarcerării victimelor din mașina Guvernului
Articolul anterior
Președintele din Filipine amenință oficialii cu sancțiuni dacă nu vaccinează 1 milion de oameni pe zi
Articolul următor