O tânără care a spus că este ”prea frumoasă ca să fie arestată” a ajuns în final după gratii pentru că și-a ucis mama

O tânără de 28 de ani a fost arestată pentru că și-a ucis mama, la doar patru luni după ce a spus că este „prea frumoasă” ca să fie arestată, în timpul unui incident petrecut pe un aeroport din Las Vegas, scrie Digi24.

Hend Bustami a fost arestată miercuri, după ce poliția a descoperit cadavrul mamei sale în vârstă de 62 de ani în casa lor din Las Vegas, la primele ore ale aceleași dimineți.

Poliția din Las Vegas a transmis că o „femeie agitată” a sunat la 911 în jurul orei 2:34, spunându-i dispecerului că mama ei a murit, potrivit Las Vegas Review-Journal. Femeia a închis rapid telefonul.

Când polițiștii au ajuns la fața locului, au găsit-o pe mama lui Bustami inertă, cu corpul plin de răni, a transmis poliția. Femeia de 62 de ani a fost declarat decedată la fața locului.

Înainte ca oamenii legii să ajungă la casă, fiica ei a fugit. A fost dată în urmărire și a fost prinsă câteva ore mai târziu.

Poliția a stabilit că mama și fiica au fost implicate într-o „dispută verbală”, care s-a transformat apoi într-un atac mortal. Motivul disputei este deocamdată necunoscut.

Tragedia de miercuri vine la câteva luni după ce Hend Bustami a mai fost implicată într-un incident în care a intervenit poliția. În iunie, tânăra de 28 de ani a fost arestată pe Aeroportul Internațional Harry Reid din Las Vegas pentru că a plecat dintr-un restaurant fără să plătească nota.

A a fost găsită în zona de preluare a bagajelor și a început să-i acuze pe polițiști că „încearcă să o violeze, pentru că nu văzuseră niciodată o tânără atât de frumoasă”.

A continuat să le spună ofițerilor că sunt „perversi” și i-a acuzat că o „hărțuiesc” pentru că este „frumoasă”, spunând că nu poate fi arestată din același motiv.

Tutuși, Bustami a fost arestată atunci, apoi eliberată pe cauțiune și urma să se prezinte în instanță pe 27 octombrie pentru incidentul din aeroport, dar între timp a fost arestată pentru crimă.

O bătrână din Slobozia, la un pas de tragedie după ce a căzut într-o râpă alergând după o vulpe

O femeie de 67 de ani, din Slobozia, a fost salvată în această dimineață, după ce a căzut într-o râpă, scrie newtv.md.

colaj foto: newtv.md

Bătrâna lucra în grădină, când a văzut o vulpe în preajmă.

Femeia a vrut să alunge animalul și s-a luat după ea, dar a căzut în râpă.

Victima nu putea să se ridice și a început să strige după ajutor. O vecină trecea pe alături, a auzit-o, și a încercat să o ajute, dar nu a reușit.

Vecina a chemat ambulanța, dar nici medicii nu au putut să o ridice. 

Doar salvatorii au reușit să scoată bătrâna din râpă, după care aceasta a fost transportată la spital.

NATO organizează cele mai mari exerciții navale din istorie, în coasta Rusiei

Pregătirile pentru exercițiile navale BALTOPS 24 sunt în curs de desfășurare în Marea Baltică, iar faza activă va avea loc între 7 și 20 iunie. Exercițiile vor fi cele mai mari din istorie, la care vor participa 50 de nave de război și 80 de aeronave din 20 de țări NATO, scrie adevarul.ro.

Navele sosesc în prezent în portul lituanian Klaipeda, relatează LRT.

„În ultimele luni și săptămâni, Rusia a făcut diverse declarații despre posibile revizuiri ale frontierelor în regiunea baltică, există semne de creștere a riscurilor pentru infrastructura subacvatică, iar toate aceste probleme și amenințări se reflectă în exercițiile actuale ale NATO”, a declarat șeful operațiunilor navale, Gedrius Premeneckas.

Operațiunile vor avea loc în întreaga zonă a Mării Baltice. În total, portul Klaipeda va găzdui 32 de nave de război în timpul exercițiului, dintre care cea mai mare este nava anfibie de transport USS New York, cu o lungime de 210 metri.

„Principalele sarcini sunt patrularea portului și a lagunei, efectuarea de operațiuni de transfer de personal și echipamente și protejarea navelor aliate”, a declarat Premenetskas.

BALTOPS 24 este organizat de Forțele navale americane din Europa și Africa și de Flota a 6-a a SUA și va fi gestionat și condus de cartierul general al Forței maritime de atac și sprijin al NATO.

Amintim că ministrul lituanian de interne, Agne Bilotaite, a declarat că Finlanda, Norvegia, Polonia și statele baltice vor construi un „zid de drone” la granița cu Rusia.

Prințul William a dat detalii despre cum se simte Kate Middleton

Prințul William a dat detalii despre starea lui Kate Middleton. Răspunsul lui la întrebarea unui veteran de război a adus o „oază de speranță” atât pentru cei prezenți la evenimentul la care a participat, cât și pentru oamenii din lumea întreagă, scrie catine.ro.

Prințul William a dat mai multe detalii despre cum se descurcă Kate Middleton, în timp ce își continuă lupta împotriva cancerului. El a participat la cea de-a 80-a aniversăre de la Ziua Z din data de 5 iunie.

În timp ce Prințesa de Wales își continuă tratamentul împotriva cancerului în afara atenției publice și a luminii reflectoarelor, soțul ei, Prințul William a vorbit despre cum a decurs călătoria ei pentru sănătate.

În timp ce vizita veteranii la cea de-a 80-a aniversare a debarcării Zilei Z din Portsmouth, pe 5 iunie, Prințul de Wales a explicat că Kate este din ce în ce mai bine și a adăugat: „I-ar fi plăcut să fie aici astăzi”.

„Le reaminteam tuturor celor care au venit aici căbunica ei a lucrat la Bletchley Park.”, a continuat el într-un videoclip distribuit pe X.

„Așadar, ea avea destul de multe în comun cu unele dintre doamnele de aici care erau la Bletchley.” Bunica paternă a lui Kate, Valerie Glassborrow, a lucrat la baza de spionaj al celui de-al Doilea Război Mondial, unde Alan Turing a spart codul Enigma care a fost folosit de naziști pentru a cripta mesajele ascunse.

După toate aceste cuvinte însă, se pare că William va continua să participe la evenimente singur.

Kate Middleton se concentrează pe recuperarea sa

Soția sa Kate se concentrează pe sănătatea ei și ascultă sfaturile medicilor. De fapt, ea va lipsi de la Colonel’s Review înainte de Ceremonia Trooping the Color din 8 iunie.

„Anul acesta, generalul James Bucknall K.C.B., C.V.O va îndeplini rolul de ofițer de inspecție”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Kensington pentru NBC News pe 30 mai, „în numele ASR Prințesa de Wales la Colonel’s Review, în timp ce ea își continuă recuperarea”.

Kate a ales să lupte împotriva bolii în mod privat. Prințul William a asigurat publicul că ea și copiii rămân pozitivi.

„Totul merge bine, mulțumesc”, a spus bărbatul de 41 de ani, pentru The Daily Mail în aprilie. „Tuturor ne merge bine”.

În ceea ce o privește pe Kate, ea a subliniat cât de puternic a fost William de când ea a renunțat la îndatoririle sale regale în martie pentru a se concentra asupra sănătății ei.

„Au fost câteva luni incredibil de grele pentru întreaga noastră familie”, a spus ea în mesajul ei video. „A-l avea pe William lângă mine este o mare sursă de confort și liniștire.”

La aproape două luni după ce Prințesa de Wales a făcut public diagnosticul de cancer, un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat că ea nu are planuri imediate de a reveni la îndatoririle sale publice.

„Nu se așteaptă ca prințesa să se întoarcă la muncă”, a spus reprezentantul într-o declarație pentru BBC din 21 mai. Se pare că Kate nu va reveni „până când nu va fi aprobat de echipa ei medicală”.

Regele Charles, diagnosticat cu cancer, a revenit la îndatoririle regale

În timp ce Kate are grijă de sănătatea sa, Regele Charles își continuă atribuțiile. Și el a fost diagnosticat tot cu cancer și este supus tratamentelor medicale.

Pe 26 aprilie, la aproape trei luni după ce și-a făcut public diagnosticul de cancer, Palatul Buckingham a anunțat că Charles va reveni la sarcinile publice.

Pe 13 mai, Regele Charles i-a acordat fiului său titlul de colonel șef al Armatei Aeriene. Noul rol a stârnit controverse. Mulți admiratori regali credeau că titlul ar fi mai potrivit pentru Prințul Harry. Acesta s-a antrenat și a lucrat în armată.

Cu toate acestea, acest lucru nu ar fi fost posibil. Harry a renunțat la îndatoririle regale în 2020 când a plecat cu familia sa în SUA.

”Anunțul zilei”! Plahotniuc se întoarce în politica moldovenească: ”Nu vă las de capul vostru!”
Articolul anterior
Povestea tristă a bătrânei care vinde de ani buni ciorapi de lână, împletiți de ea, la intrare în Piața Centrală
Articolul următor