Tânăra care are tată miliardar, dar muncește din greu pentru propria carieră

Tatăl ei este unul dintre cei mai bogați oameni din lume, iar mama ei este cunoscută pentru organizațiile de caritate de care se ocupă, însă puțin o cunosc pe Phoebe. Tânăra are acum 20 de ani și este un designer de modă în devenire, însă, încă din copilărie și-a petrecut timpul în jurul vedetelor de la Hollywood, soții Obama fiind chiar prieteni de familie cu părinții ei. 

foto: Rights-managed

Phoebe este nimeni alta decât fiica lui Bill Gate, co-fondator al Microsoft, și a Melindei Gates. Tatăl ei a creat cea mai cunoscută companie de software din Silicon Valley, California, iar mama ei este un filantrop internațional. 

Tânăra este un designer de modă în devenire și iubește să-și petreacă timpul cu vedete internaționale, precum Paris Jackson și chiar cu logodnica lui Jeff Bezos, Lauren Sanchez. 

Phoebe Gates a crescut în California, într-un conac care valorează 127 de milioane de dolari, cu 7 dormitoare și 6 bucătării, împreună cu cei doi frați ai săi, Jennifer și Rory.

Bruneta a studiat la Lakeside School și la Universitatea Stanford din California, însă în ultima vreme și-a descoperit pasiunea pentru modă, participând la multe evenimente din New York. 

La doar 20 de ani, studenta a realizat deja o mulțime de lucruri. A făcut furori în lumea modei, primind invitații la râvnitele show-uri de la Săptămâna Modei de la New York și de la Paris, a petrecut cu vedete de elită și a mers la evenimente la care au participat cele mai cunoscute staruri de la Hollywood. De asemenea, aceasta a obținut și un stagiu de practică la British Vogue. 

Și, chiar dacă unii ar spune că Phoebe a ajuns acolo datorită familiei sale bogate, Bill și Melinda au declarat de-a lungul timpului că și-au îndrumat copiii să fie independenți și să-și croiască propriul drum. 

În urmă cu mai mult timp, Bill Gates și-a exprimat temerile cu privire la faptul că nu vrea ca cei trei copii ai săi să aibă o idee distorsionată despre bani și a jurat că o să-și folosească averea pentru a-i ajuta mai multe „pe cei săraci”, mai degrabă decât să-și susțină financiar copiii. 

Bill și Melinda s-au despărțit în 2021, după 27 de ani de căsnicie, însă au făcut tot posibilul pentru a le oferi celor trei copii, Jennifer, Rory și Phoebe, o copilărie normală. Melinda i-a pus constant la treburile casnice și i-a învățat ce înseamnă responsabilitate, iar Bill le-a interzis să aibă telefoane mobile până la vârsta de 14 ani. 

Chiar dacă au încercat să-și crească copiii într-un stil modest, averea lor este departe de a fi umilă. Familia a locuit într-un conac uriaș din Washington, care avea o plajă artificială, cinematograf în casă și o sală de sport. Acum, Phoebe încă trăiește un stil de viață luxos. 

Ea este plecată mai tot timpul în vacanțe extravagante, peste tot pe glob, și se asigură că documentează totul pe rețelele de socializare, acolo unde are 312.000 de urmăritori. 

sursa

Primarul de Șoldănești și alți angajați ai administrației publice locale, cercetați de CNA într-un caz de corupție

Ofițerii CNA și procurorii Procuraturii mun. Bălți anunță despre cercetarea primarului or. Șoldănești în cadrul unui dosar pornit pe fapte de corupere pasivă. Bănuitul, în comun cu alți angajați ai Primăriei, ar fi perceput sistematic remunerații ilicite de la reprezentanții unor agenți economici în scopul favorizării acestora în procesele de achiziții publice organizate de primărie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit materialelor acumulate, primarul orașului Șoldănești, contabila-economist și alți membri ai Comisiei de achiziții au fost documentați de CNA în mai multe episoade în care au primit mijloace financiare de la unii beneficiari ai contractelor de achiziții publice, încheiate în cadrul unor proiecte de dezvoltare a localității. În procesul investigațiilor s-a constatat că bănuiții ar fi încasat de la părțile beneficiare câte 10 la sută din valoarea contractelor.

În aceste zile, au avut loc acțiuni de urmărire penală, autorizate de judecătorul de instrucție, la biroul, domiciliul și automobilul primarului or. Șoldănești, dar și la alte persoane vizate în cauza penală. La această etapă, toate persoane sunt cercetate în stare de libertate.

În prezent, cercetările continuă sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Gazul s-ar putea scumpi: Anunțul ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că S.A. „Moldovagaz” a depus cererea de ajustare a prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale în contextul obligației de serviciu public. Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională, transmite știri.md.

În prezent, specialiștii din cadrul Agenției examinează cererea depusă și verifică corectitudinea calculelor prezentate pentru a elabora și înainta Consiliului de Administrație al ANRE proiectul de hotărâri.

„În acest context, anunțăm că membrii Consiliului de Administrare al ANRE se vor întruni miercuri, 27 noiembrie 2024, la ora 10:00, pentru examinarea și aprobarea prețurilor reglementate pentru gazele naturale”, au precizat reprezentanții ANRE.

Potrivit solicitării S.A. „Moldovagaz”, tariful la gaz ar putea crește cu circa patru lei sau cu aproape 40 la sută. Așadar, acesta ar urma să fie 16,36 lei/m3 (fără TVA).

De menționat că, în prezent, tariful la gaz este de 12,15 lei/m3.

Tragedie pe o autostradă din Franța: Un moldovean, găsit mort lângă un camion, fără pantaloni pe el

Un șofer moldovean de TIR a fost găsit mort lângă un camion. Tragedia s-a produs duminică, 24 noiembrie, pe o autostradă din Franța, scrie realitatea.md.

Potrivit presei franceze, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit de un alt șofer de camion. Victima de 40 de ani nu avea pantofi în picioare, iar lângă el au fost găsite mai multe sticle goale de whisky.

Sursa citată precizează că Parchetul Montbéliard a deschis pe acest caz o anchetă penală pentru omor din culpă pentru a „a avea toate mijloacele posibile de anchetă” și de a face lumină asupra împrejurărilor acestei morți suspecte.

Victima și-ar fi petrecut seara cu un alt șofer moldovean de 37 de ani, care la sosirea poliției se afla în camion. Presa franceză transmite că ambii munceau pentru aceeași companie de transport.

În cadrul audierilor, șoferul a declarat că nimic nu a auzit sau a observat ceva suspect. De asemenea, el a adăugat că nu are explicații ce i se putea întâmpla colegului său.

Autopsia a arătat că leziunile care erau pe corpul moldoveanului erau din cauza căderii și anume a cea din camion. Polițiștii francezi au stabilit că cei doi șoferi au cumpărat mai multe sticle cu băuturi alcoolice pentru a le bea împreună în cabina celui de-al doilea șofer. Ambele camioane au fost blocate pe o autostradă din Franța din cauza condițiilor meteo grele.

Moldoveanca Daniela Bejan a cucerit juriul de la Vocea României: ,,Ești o poezie de om”
Articolul anterior
Kadîrov ar fi în stare critică. Liderul cecen ar fi în comă de mai multe zile
Articolul următor