Țara noastră va beneficia de un nou sprijin în sectorul financiar din partea României și UE

Uniunea Europeană lansează un proiect major de Twinning pentru consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat de presă al BNM, în cadrul acestui proiect de doi ani, Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) vor beneficia de asistența unor instituții partenere din Uniunea Europeană (UE), reunite într-un consorțiu format din Banca Națională a României, lider de proiect, scrie deschide.md.

La fel, în proiect vor participa Banca Centrală a Regatului Țărilor de Jos, Banca Centrală a Lituaniei, Autoritatea de Supraveghere Financiară din România și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din România.

Acest proiect va ajuta BNM și CNPF să își dezvolte în continuare capacitățile, urmând cele mai bune practici din UE pentru a asigura un nivel înalt de stabilitate a sectorului financiar în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor”, precizează Banca Națională.

Evenimentul de lansare a proiectului va avea loc pe data de 18 ianuarie 2022, ora 11.30, cu participarea oficialilor din Republica Moldova, a Ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, a reprezentanților de nivel înalt ai băncilor centrale partenere, precum și a altor oficialități.

Bănca Națională a Moldovei a adoptat euro ca monedă de referință în Republica Moldova. Maia Sandu a salutat decizia

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu, salută decizia Băncii Naționale a Moldovei de a adopta euro ca monedă de referință pentru stabilirea cursului oficial al leului moldovenesc, începând cu data de 2 ianuarie 2025, scrie nordnews.md.

Acțiunea va aduce beneficii pentru comerțul extern, facilitând planificarea financiară pentru exportatori și investitori, oferind o mai mare predictibilitate în tranzacțiile comerciale internaționale.

Această decizie va aduce mai multă claritate și stabilitate pentru companiile moldovenești care exportă pe piața europeană. Costurile de schimb valutar vor scădea, iar afacerile vor putea planifica investiții și tranzacții comerciale cu mai multă încredere.”

În prezent, peste 60% din comerțul exterior al Republicii Moldova este realizat în euro, iar adoptarea acestei monede ca referință consolidează și mai mult legăturile economice cu Uniunea Europeană. De asemenea, 70% din remitențele primite de cetățenii moldoveni sunt în euro, ceea ce face ca această schimbare să fie nu doar oportună, ci și necesară.

Totodată, Republica Moldova își propune să devină parte a sistemului unic de plăți în euro (SEPA) în 2025, un pas care va facilita transferurile rapide și mai ieftine între Moldova și țările europene.

Adoptarea euro ca monedă de referință nu este doar o măsură tehnică, ci un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană. Este un pas hotărât spre o economie mai stabilă, mai predictibilă și mai atractivă pentru comerțul și investițiile externe”, a conchis președintele.

ULTIMA ORĂ! Distribuitorii cer majorarea tarifelor la energie! Tariful ar putea fi dublat

Cei mai mari distribuitori de energie electrică din Republica Moldova, Premier Energy și FEE Nord, au depus astăzi, 2 ianuarie, solicitări către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pentru majorarea tarifelor. Dacă cererile vor fi aprobate, consumatorii casnici vor plăti aproape dublu față de tarifele actuale, scrie moldova1.md.

Astfel, pentru clienții Premier Energy, tariful pentru un kilowatt-oră ar putea ajunge la 5,13 lei, comparativ cu 2,34 lei cât este în prezent. În nordul țării, consumatorii deserviți de Furnizarea Energiei Electrice(FEE) Nord ar putea plăti 4,53 lei pentru un kilowatt-oră, față de actualul tarif de 2,84 lei.

Decizia privind noile tarife trebuie luată în termen de cel mult cinci zile, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE). ANRE urmează să analizeze solicitările și să ia o hotărâre în acest sens.

Precizăm că acestea nu sunt cele mai mari tarife pe care le-au achitat consumatorii din Republica Moldova. În decembrie 2022, ANRE a aprobat tarifele de 5,91 lei per kWh pentru consumatorii Premier Energy, iar consumatorii companiei FEE Nord au achitat 5,6 lei per kWh.

Atac cu 15 morți în New Orleans

Potrivit medicului legist al parohiei New Orleans, dr. Dwight McKenna, citat de mai multe media americane, printre care CNN şi The New York Times, numărul morţilor a crescut la 15, faţă de 10, cât era anterior.

„Până în prezent, 15 persoane au murit. Va fi nevoie de câteva zile pentru a finaliza toate autopsiile. După finalizarea autopsiilor şi discuţiile cu rudele cele mai apropiate, vom publica identitatea victimelor”, arată un comunicat de preă transmis de autorități.

Presa locală a identificat primele victime cunoscute ale atacului din ziua de Anul Nou, printre care o tânără de 18 ani, aspirantă la statutul de asistentă medicală, un bărbat de 37 de ani, tată a doi copii, şi un fost jucător de fotbal de 27 de ani.

Potrivit informațiilor furnizate, alte 35 de persoane au fost rănite în atac.

Suspectul decedat în urma atacului s-a prezentat ca texan, fost militar şi agent imobiliar, într-un videoclip din 2020. „Bună seara. Sunt Shamsud-Din Jabbar, agent imobiliar (…). Aş dori să vă salut şi să vă povestesc puţin despre mine”, a spus el la începutul videoclipului.

„M-am născut şi am crescut în Beaumont, Texas, iar acum locuiesc în Houston. Am stat aici toată viaţa mea, cu excepţia călătoriilor mele în armată”, a relatat bărbatul, mândru de trecutul său militar. El a mai spus că a lucrat pentru armată în „resurse umane” şi „IT” (tehnologia informaţiei). 

Bărbatul a intrat cu o camionetă Ford în mulțime, de Anul Nou pe Bourbon Street din New Orleans, provocând moartea a cel puţin 10 persoane şi rănind alte 35, a fost identificat de FBI ca fiind Shamsud-Din Jabbar, un cetăţean american în vârstă de 42 de ani, a anunţat miercuri poliţia federală.

În maşina atacatorului au fost descoperite materiale exploxive artizanale, care, din fericire, nu au fost detonate, ceea ce a schimbat perspectiva de abordare a cazului, oamenii legii luând în considerare un atac terorist.

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că SUA „nu vor tolera niciun atac” împotriva cetăţenilor săi, după atacul comis în noaptea de Anul Nou în oraşul New Orleans.

Durerea femeii care și-a pierdut fetițele în incendiul din mall-ul din Rusia. Olga a devenit din nou mamă
Articolul anterior
Cum se vor organiza nunțile și cumetriile: Certificatul COVID, obligatoriu
Articolul următor