Țările UE au ajuns la un acord politic pentru sancțiunile propus de România la adresa politicienilor care destabilizează Moldova

Miniștrii de externe din țările UE au ajuns luni, la Luxemburg, la un acord politic privind crearea unui regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea Republicii Moldova și împotriva ordinii constituționale din această țară, a precizat șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, apreciind că acesta este “cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene”, scrie TVRMoldova.md.

Ministrul român de externe a participat uni alături de omologii săi europeni la reuniunea miniștrilor de externe din UE de la Luxemburg, pe a cărei agendă se află și situația din Republica Moldova, în raport cu care a fost luată și decizia înființării Misiunii de parteneriat a UE pentru R. Moldova.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, cu privire la Republica Moldova, ministrul Bogdan Aurescu a salutat obținerea acordului politic pentru crearea unui regim de sancțiuni al UE pentru contracararea acțiunilor de destabilizare la adresa Republicii Moldova și a ordinii sale constituționale, inițiativă lansată de șeful diplomației române la CAE din 20 februarie.

A arătat că stabilirea acestui regim de sancțiuni, într-un timp record – cel mai rapid proces de adoptare a unui regim de sancțiuni din istoria UE – contribuie la creșterea securității și rezilienței Republicii Moldova, fiind un instrument concret pe acest palier, dar va fi, de asemenea, o măsură care va spori securitatea României și a cetățenilor ei.

România lucrează deja împreună cu autoritățile din Republica Moldova asupra primei liste de persoane care să fie sancționate în baza regimului de sancțiuni, care vor fi propuse după finalizarea ultimelor etape procedural-formale legate de regimul de sancțiuni.

“Prima decizie va fi acordul politic, la care sunt convins că se va ajunge astăzi, privind crearea unui nou regim de sancțiuni împotriva celor care acționează pentru destabilizarea țării și împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova. Este o propunere pe care am făcut-o în cadrul Consiliului Afaceri Externe din 20 februarie și sunt foarte bucuros că, într-o perioadă atât de scurtă de timp, a fost creat acest regim de sancțiuni. Cred că acesta este cel mai rapid proces de creare a unui regim de sancțiuni din istoria Uniunii Europene”, a spus Aurescu, în cursul unor declarații de presă susținute înainte de începerea reuniunilor.

El a subliniat că acest regim de sancțiuni va fi un instrument foarte important pentru a spori rezistența și securitatea Republicii Moldova în contextul acțiunilor orchestrate de Rusia, cum ar fi demonstrațiile sau acțiunile subversive împotriva ordinii constituționale a Republicii Moldova.

“Este foarte important ca acest regim de sancțiuni să fie adoptat, pentru că orice măsură care este luată pentru a spori securitatea Republicii Moldova va fi și o măsură care va spori securitatea României și a cetățenilor săi”, a insistat ministrul de externe.

Aurescu a mai punctat că România și UE lucrează împreună cu autoritățile din Republica Moldova la primele listări după ce regimul de sancțiuni va fi adoptat.

“Aceste măsuri, care vor include interdicții de călătorie și înghețarea activelor pentru astfel de persoane sau pentru entitățile implicate în astfel de acțiuni destabilizatoare, vor reprezenta nu doar sancțiuni față de aceste persoane, ci și un factor de descurajare pentru alte astfel de acțiuni în viitor”, a detaliat el.

O altă decizie importantă este adoptarea deciziei de creare a unei Misiuni de parteneriat a UE pentru Republica Moldova.

“Este o altă măsură importantă, pe care România a susținut-o cu tărie, și care va contribui, de asemenea, la creșterea rezilienței și securității Republicii Moldova, pentru că va lupta împotriva acțiunilor hibride împotriva Republicii Moldova, împotriva dezinformării, împotriva acțiunilor care vizează securitatea cibernetică a țării și, de asemenea, va îmbunătăți gestionarea situațiilor de criză din Republica Moldova. Bineînțeles, România va sprijini funcționarea acestei misiuni, inclusiv prin propunerea de experți care să participe la misiune”, a precizat ministrul de externe.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește Republica Moldova, Aurescu a precizat că încuraja continuarea asistenței pentru Republica Moldova în cadrul Facilității Europene de Pace.

“Va fi o decizie care va fi luată la începutul lunii mai în acest sens. Este foarte important ca Republica Moldova să fie în continuare pe agenda Consiliului Afaceri Externe”, a conchis el.

Au pomenit morții! Zeci de șoferi aghesmuiți au fost înlăturați de la volan, în ultimele trei zile

44 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați în stare de ebrietate, în ultimele trei zile. 27 dintre ei aveau un grad avansat de alcool, anunță Poliția.

Alți peste 3 372 de conducători auto au ignorat regulile de circulație rutieră.

  • depășirea limitei de viteză – 2036 de șoferi amendați;
  • necuplarea centurii de siguranță – 172;
  • nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră -366;
  • neacordarea priorității legale pietonilor – 49;
  • oprirea în locuri interzise – 230.

Polițiștii INSP au intervenit în 180 cazuri, apeluri parvenite la numărul unic

ULTIMA ORĂ! Ambasadorul nostru la Moscova, convocat la Ministerul rus de Externe

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost chemat în dimineața zilei de marți la Ministerul de Externe de la Moscova. Potrivit presei ruse, decizia vine după ce autoritățile de la Chișinău au declarat un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău persona non-grata și l-au obligat să părăsească teritoriul țării noastre, scrie ziua.md.

Amintim, în 19 aprilie, Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că un angajat al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non-grata și va trebui să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Altuia i-a fost retras cardul de acces pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău. Decizia vine ca urmare a scandalului de acum două zile, ai căror protagoniști au fost reprezentanții misiunii diplomatice, în contextul interdicției de intrare în țară aplicată liderului Tatarstanului, Rustam Minnihanov.

Ambasada Federației Ruse de la Chișinău a condamnat aceasta decizie a autorităților Republicii Moldova. Într-un comunicat de presă, misiunea diplomatică susține că, în acest fel, autoritățile statului moldovean au dat dovadă, din nou, de atitudine neprietenească în raport cu Moscova.

Berlinul ar putea fi blocat de activiștii de mediu. Poliția germană este pregătită pentru săptămâni de haos în trafic

Mișcarea climatică „Ultima generație” vrea să paralizeze tot Berlinul, începând de luni. Poliția germană este pregătită pentru săptămâni de haos în trafic și a renunțat la blândele discuții de convingere a activiștilor lipiți cu super-glue de asfalt. Nu e exclus ca ONG-ul să fie inclus la categoria „organizații criminale“, scrie Hotnews.

Repetate proteste

Sute de activiști pentru climă vor să „paralizeze” Berlinul pe termen nelimitat, începând din 24 aprilie, încercând să forțeze guvernul federal să protejeze mai mult clima. Protestele ar trebui să se încheie doar atunci când guvernul răspunde solicitărilor ONG-ului.

Duminică, autostrada orașului de la Tempelhofer Damm a fost închisă timp de aproape trei ore, pentru un concert de protest. Circa 420 de persoane au participat acolo la o demonstrație pe biciclete.

Potrivit poliției, 500 de persoane au venit ieri după-amiaza la un miting al „Ultimei Generații” la Poarta Brandenburg. Șase activiști au luat cu asalt banda cursei de mașini electrice „Formula E”, de pe Tempelhofer Feld. Potrivit polițiștilor, serviciul de pază i-a împiedicat să se lipească de asfalt.

„Ultima generație” afirmă că aproape 1.000 de persoane s-au înscris pentru protestul pe termen lung. În timpul valului de blocade din octombrie au fost doar 80. ONG-ul a anunțat că vor aduce „în impas” întregul oraș. Pe lângă campanii de așezare și de lipire de asfalt, se încearcă noi forme de acțiune: activiștii în grupuri compacte pur și simplu merg încet pe străzile mai mari și opresc traficul.Întreruperea consilierii

Înainte de săptămânile blocadei de către mișcarea climatică „Ultima generație”, poliția din Berlin a încetat să mai vorbească cu activiștii despre pericolele la adresa ordinii sau securității publice, pe care le implică acțiunile acestora.

În cazul huliganilor, violenței domestice, stalker-ilor, infractorilor motivați politic sau în zona crimei de clan, consilierea despre periculozitatea faptelor e o metodă încercată și testată. Dar în ceea ce-i privește pe activiștii pentru climă, discuțiile și avertismentele par a fi inutile. O purtătoare de cuvânt a poliției a precizat pentru Tagesspiegel.de, că, „persoanele în cauză au continuat să participe, în mod repetat, la acțiuni”.

Fapte, acuzații, condamnări

La finele anului trecut, după un grav accident de circulație, procuratura din Berlin a anchetat doi activiști de la „Ultima generație”, pentru ucidere din culpă.

Până la sfârșitul lunii martie, 54 de condamnări au fost pronunțate împotriva activiștilor pentru schimbările climatice: pentru constrângere, opunerea de rezistență la aplicarea legii, încălcarea sau deteriorarea proprietății.

Poliția a depus 3.000 de acuzații penale, există 1.700 de cercetări preliminare la parchet. Din 800 de suspecți, 300 sunt infractori multipli, 231 au comis între două și nouă infracțiuni, iar 70 au comis mai mult de zece infracțiuni.

Proteste pe bani

Membrii ONG-ului de mediu se transformă în autocolante climatice, lipindu-și mâinile de asfalt cu superglue și dând peste cap traficul din orașe. Dar o fac pe factură, după cum dezvăluie o activistă austriacă. Într-un interviu pentru televiziunea RTL, o activistă austriacă, de profesie chimistă, spunea că pentru acțiunile de protest se scrie factură, iar pe viitor ea va primi chiar „un venit suplimentar liber profesionist, impozitat, cu peste 20 de ore de activism pe săptămână” din partea fondului Climate Emergency Fund. Procedura urma a se desfășura printr-o adresă de contact din Germania. „Oamenii bogați” care „au o conștiință încărcată” ar sponsoriza fondul, potrivit explicațiilor Carolinei Thurner, pentru publicația Profil.at. Pe site-ul Climate Emergency Fund aflăm că milioane de dolari susțin acest activism perturbator (n.t. disruptive). În articolul „Aceste grupuri doresc proteste climatice perturbatoare. Magnații petrolului îi finanțează”, New York Times face o analiză a fenomenului.

La categoria „organizație criminala”?

Parchetul din Berlin nu vede niciun motiv pentru a clasifica „Ultima generație” drept organizație criminală. În schimb în Brandenburg, parchetul din Neuruppin suspectează că scopul grupării este „săvârșirea de infracțiuni de o suficientă gravitate”. Un purtător de cuvânt al parchetului din Berlin a declarat că posibila suspiciune a unei organizații criminale este în permanență examinată și „este supusă unei reevaluări permanente”. Motivul pentru această reevaluare îl constituie atacurile asupra rafinăriei de petrol PCK, din Schwedt.

„În interesul apărării drepturilor fundamentale ale celorlalți care sunt afectați de infracțiunile activiștilor de mediu, este scopul nostru principal să prevenim perturbările anunțate sau, dacă nu sunt anunțate, să le eliminăm cât mai repede posibil”, a declarat șefa poliției, Barbara Slowik.

Polițiștii vor aduce infractorii „consecvent în scopul ordonării judecătorești a arestării, și preventive, pentru a evita pericolul”. Numeroși oficiali sunt de serviciu și vor „veghea la nodurile de trafic, precum și la accesele și ieșirile pe autostrada orașului, pentru a dizolva blocajele”. Unele locuri care au fost deja ținta acțiunilor sunt observate cu precădere, iar ofițerii sub acoperire sunt și ei la datorie, pentru a putea „opri acțiunile imediat, dacă este posibil”, mai spune Slowik. Clădirile Parlamentului și guvernamentale, ambasadele, instituțiile diplomatice, instituțiile media și „alte locații simbolice” sunt protejate în mod deosebit.

În Lugansk, rușii s-ar fi împușcat între ei, după un scandal între mercenarii Wagner și soldații armatei ruse
Articolul anterior
Muzică de fanfară, la frontieră! Vicecampionul european Victor Ciobanu, întâmpinat la intrarea în țară
Articolul următor