Tată, reținut după ce și-a exploatat sexual fiica de 10 ani

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, l-au reținut pe tatăl unei copile de 10 ani, care doar în 2023 a publicat peste 250 fotografii cu aceasta, pe rețeaua de internet de tip închis denumită „Darknet.”

Deși această rețea a internetului este folosită preponderent în cazurile în care persoanele evită dezvăluirea identității reale (inclusiv la cumpărarea drogurilor, armelor și activitate cibernetică ilegală), faptele ilegale ale bărbatului au fost aduse la cunoștința autorităților din Moldova de către Interpol, ceea ce a dus la reținerea bărbatului.

Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. Ulterior reținerii tatălui, fiica a beneficiat de ajutor psihologic specializat și este separată de familie, în cadrul unui centru de plasament.

Potrivit materialelor din dosar, bărbatul este din Chișinău și are vârsta de 53 de ani, iar activitatea oficială consta în predarea lecțiilor individuale, la solicitare, pentru copiii de vârstă școlară. Copila nu este unicul copil din familie – sora acesteia își făcea studiile în afara orașului.

Urmare a perchezițiilor la domiciliul învinuitului, au fost ridicate pentru examinare trei blocuri de sistem, un laptop, patru telefoane mobile, o tabletă, două hard-disc-uri portative. Potrivit datelor preliminare, acestea erau folosite pentru producerea și difuzarea pornografiei infantile și exploatarea sexuală a fiicei.

Oamenii legii investighează faptele învinuitului în perioada 2018-2022, în diferite locații din Moldova, precum și imagini captate de acesta în afara țării, în timpul vacanțelor de familie. Mai mult decât atât, din informația analizată preliminar pe dispozitive ridicate la percheziții, au fost depistate și alte materiale cu conținut pornografic în privința altor copii. Prin urmare, acum sunt întreprinse acțiuni și pentru stabilirea altor victime ale faptelor învinuitului.

Investigațiile penale continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Oficial și în Moldova! Înscrierea la universitate se va face exclusiv online

În acest an, înscrierea la programele de licență și masterat din universități se va face exclusiv online. Ministerul Educației spune că acum se fac ultimele ajustări la softul e-Admitere – o platformă unică unde vor fi depuse dosarele. Candidații vor putea aplica la cel mult trei universități, scrie EuropaLibera.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Educației, pentru a participa la concursul de admitere, candidații vor trebuie să-și facă un cont online, unde vor introduce doar codul personal din buletinul de identitate.

„Sistemul va extrage datele din bazele deja existente, precum diploma de bacalaureat și notele din diplome. Se vor face excepții pentru candidații din stânga Nistrului. Ei vor trebui să anexeze și diploma, deoarece noi nu avem aceste informații”, a spus Europei Libere consultanta Direcției politici în domeniul învățământului superior, Tatiana Pașa.

În cazul în care candidații nu se vor descurca singuri, ei vor putea veni la universități, unde vor fi organizate centre de informare. „Noi ne dorim ca totul să decurgă bine, dar oricum ar putea să mai apară ceva, având în vedere că este primul an”, a precizat funcționara.

Dosarele pentru facultate trebuiau să fie depuse exclusiv online începând cu 2023, însă autoritățile spuneau atunci că universitățile și candidații încă nu sunt pregătiți, așa că anul trecut admiterea a avut loc în format mixt: electronic și fizic.

Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan, spune că platforma comună de admitere va permite instituțiilor superioare de învățământ să gestioneze mai bine procesul de admitere.

„Candidatul nu aduce copia buletinului, dar introduce IDNP-ul și automat sunt generate toate datele. Nu aduce copia diplomei de absolvire, pentru că automat apare că studentul a luat BAC-ul, notele lui, reședința, părinții și chiar putem prelua fotografia lui din buletin”, explică Bostan.

El spune că UTM reușea să gestioneze fluxul de candidați și anii trecuți, pentru că are propriul site de admitere. Chiar dacă tinerii vor depune solicitările online, ei vor trebui să vină, ulterior, la universitate să aducă actele în original. De asemenea, ei pot veni la centrul de informare, dacă au anumite întrebări legate de specialități.

„Pentru că noi îi ajutăm să facă decizia corectă. Unii vin și habar nu au care e diferența dintre Contabilitate și Business și administrare sau Marketing, IT ori Inginerie”, a spus Bostan.

Rectora Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Alexandra Barbăneagră, speră că, datorită platformei comune, procesul de admitere va fi simplificat.

„Acum se face o singură bază de date, care e a Ministerului Educației, și toate universitățile introduc datele. Vom vedea ce va fi, sperăm să fie mai ușor”, a precizat rectora.

Sistemul informațional unificat e-Admitere a costat peste 790.000 de dolari. Banii au fost alocați de Ministerul Educației în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Admiterea în universitățile din Moldova începe, tradițional, la sfârșitul lunii iulie și se încheie în august.

ATENȚIE! O nouă escrocherie

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari

În anul 2024, Republica Moldova are, în total, 12 sărbători legale, iar cele mai multe sunt în luna mai, scrie evz.ro.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari în Republica Moldova

Luna mai aduce cinci zile de sărbătoare oficială, iar agențiile guvernamentale nu vor avea program de lucru cu această ocazie.

Astfel, instituțiile guvernamentale vor avea zile libere pe 1, 6, 9 și 13 mai. De asemenea, bugetarii nu vor lucra nici în weekenduri, dacă nu se prevede altfel în program.

Unde este închis în zilele de sărbătoare

De exemplu, la  Poșta Moldovei, zilele de 1, 6, 9 și 13 sunt libere în toată țara. De asemenea, medicii de familie nu vor lucra, iar centrele de sănătate vor rămâne închise și în zilele de sărbătoare din 1, 6, 9 și 13 mai.

Și Inspectoratul General pentru Migrație este închis în cele patru zile, iar Agenția Servicii Publice, care este responsabilă cu emiterea documentelor, precum și alte agenții guvernamentale și majoritatea organizațiilor bugetare, vor avea zile libere 1, 6, 9 și 13 mai.

Care sunt sărbătorile din luna mai:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri); 5 și 6 mai – prima și a doua zi de Paști (duminică și luni); 9 mai – Ziua Europei și Ziua de Comemorare a Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial (joi); 13 mai – Radonița (Paștele Blajinilor), zi de pomenire (luni).

În Găgăuzia, încă o sărbătoare

În regiunea autonomă Găgăuzia, pe lista de sărbători legale se adaugă, în data de 6 mai, Sărbătoarea Hederlez (luni). Anul acesta însă, sărbătoarea specifică va coincide cu a doua zi de Paști.

În Republica Moldova există, potrivit legii în vigoare – pe lângă cele 104 zile libere regulate, adică sâmbete și duminici, într-un an bisect – 12 sărbători oficiale pentru care angajații din sectorul public au zile libere.

Dar, cum unele dintre sărbătorile legale cad sâmbătă sau duminică, anul acesta se va ajunge la un total de 113 zile libere pentru angajații bugetari. Astfel, în 2024, în Republica Moldova vor fi doar 253 de zile lucrătoare.

O femeie din raionul Drochia creștea cânepă în grădină. Ce pedeapsă riscă
Articolul anterior
Ultimul examen de bacalaureat: Circa 500 de candidați susțin proba la limba maternă
Articolul următor