Taxatoarea unui troleibuz de pe ruta numărul 4, care ar fi agresat săptămâna trecută un copil de 10 ani, a fost concediată. Anunțul a fost făcut de către Î. M „Regia transport electric”.

„În efortul de a aduce transparență și soluții, s-a luat legătura cu mama copilului, care se află peste hotare, și s-a invitat un membru al familiei la sediul Parcului de Troleibuze care a participat la discuții alături de taxatoare și responsabilii parcului.
În urma analizei situației a fost luată decizia de a o demite ca urmare a nerespectării obligațiunilor funcționale.
Pentru a evita situații similare în viitor, „Regia Transport Electric” a intensificat verificările la linie, asigurându-se că obligațiunile funcționale sunt respectate cu strictețe”, au anunțat responsabilii RTEC.