Taximetrist, traficant de droguri. A fost reținut în curtea unei școli din Chișinău, după o captură de droguri de peste 300.000 lei

Ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță cercetarea penală a unui taximetrist originar din Edineț, reținut în curtea unei școli din sectorul Ciocana al capitalei, de la care au ridicat droguri de peste 300.000 de lei.

Aceasta este valoarea pe piața neagră a celor peste 0,5 kilograme de droguri de tip PVP (cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului)  pe care bărbatul cu vârsta de 25 de ani le ridica din ascunziș, în timpul reținerii.Bărbatul le ridica în cantități  mari după care le diviza curierilor pentru satisfacerea comenzilor clienților din  magazinul cu activitate pe internet, în rețeaua Telegram.

În context, a fost reținut și un bărbat cu vârsta de 50 de ani, cu rol de curier, care preluase o doză de 50 de grame din ascunzișul în care anterior le plasase taximetristul și pe care le păstra într-un pachet de țigări. Acesta, la rândul său, urma să le distribuie drogurile clienților care au făcut comanda pe magazinul cu activitate pe internet, în rețeaua Telegram.

Ulterior perchezițiilor corporale și în automobilul taximetristului de unde au fost ridicate drogurile, mașina a fost și ea ridicată, în scopul aplicării sechestrului și ulterioarei confiscări în folosul statului.

După reținere, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului.

Investigațiile continuă, timp în care cei doi învinuiți beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Concert în Orășelul European din PMAN, de 9 Mai

Mâine, 9 mai, pe scena din PMAN, peste 1000 de copiii din instituțiile educaționale din municipiul Chișinău vor încânta publicul cu talentul și entuziasmul lor. Colectivele de copii sunt din diverse instituții de învățământ extrașcolar ale Direcției Generale Educație, printre care se numără: CCC „Ghiocel”, CAE „Curcubeul”, CCC „Floarea Soarelui”, CEE „Lăstărel” și CCC „Luceafărul”, vor evolua cu programe culturale și artistice.

În Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale, Primăria Chișinău va avea 2 corturi cu informații despre proiectele pe care le desfășoară împreună cu partenerii de dezvoltare.

În primul cort vor fi prezentate informații despre toate proiectele iar cel de-al doilea cort va fi dedicat tinerilor și activităților Centrelor municipale de Tineret.

Chișinăul are un portofoliu de aproape 3 miliarde de lei, care cuprinde proiecte în domeniul eficienței energetice, reabilitarea drumurilor, Proiectul „Deșeuri Solide Chișinău”, restabilirea rețelelor de apeduct și canalizare, reabilitarea râului Bîc și multe altele ce includ domeniul social, educațional, tineret și lansarea afacerilor.

La corturile Primăriei Chișinău vor fi desfășurate diverse activități pentru toate vârstele.

Vor fi sesiuni de discuții cu vizitatorii, prezentări de proiecte, joc de șah cu campioni (juniori și seniori), quiz despre Chișinău cu premii, spațiu special amenajat pentru distracția copiilor.

Prima reacție a Nataliei Barbu după Eurovision: „Nu e despre voce! Este foarte politic”

Natalia Barbu a suferit înfrângere ieri seara la cel mai important concurs de voci, Eurovision Song Contest 2024, așa că Moldova nu a reușit să se califice de această dată în marea finală. Artista a oferit prima reacție, după ce a aflat rezultatul televotului, declarând că e un concurs politizat, scrie cancan moldova.

„Încă o dată ne convingem ce concurs e. Nu este vorba despre voce. Este foarte politic și nu contează pentru că piesa mea e despre lumină, e despre frumos și eu sunt convinsă că m-am conectat cu foarte multă lume, doar că acest concurs probabil că nu e doar despre asta. Sunt convinsă că m-a votat foarte multă lume și trebuia să trec în finală. . .Bineînțeles că sunt momente când o țară ca a noastră are șanse să urce chiar foarte sus, dar asta așa uneori, ca să nu ne răsfețe prea mult. . .Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru această experiență în sine. A fost frumos și eu cred că dacă am ajuns aici, în acest concurs, nu am ajuns degeaba, pentru că de acum încolo începe o etapă nouă și frumoasă în cariera și în viața mea”.

Interpreta noastră a urcat pe scenă sub numărul 11, cu piesa „In The Middle”. Vedeți mai jos prestația.

Maia Sandu excplică ce va fi dacă moldovenii vor vota împotriva aderării la UE

În cadrul unui interviu acordat cunoscutului jurnalist Iurii Dudi, președintele Republicii Moldova a spus că visul său este ca Republica Moldova să devină cât mai curând membră a Uniunii Europene.

„Visul meu este ca Moldova să adere la UE, atunci voi dormi liniștită”, a spus șefa statului în cadrul interviului unui interviu pentru jurnalistul rus Iurie Dudi, transmite Știri.md. 

Fiind întrebată ce se va întâmpla dacă oamenii vor vota împotriva aderării la Uniunea Europeană, Maia Sandu a menționat că, potrivit sondajelor, moldovenii susțin aderarea țării noastre la UE și, practic, acest lucru nu este posibil. 

„Alegerea este a poporului. Dacă oamenii vor vota împotriva aderării, acesta lucru va însemna că procesul va stopa puțin și nu se va mișca precum se mișcă în prezent. (…) Eu consider că nu se va încheia aici, pentru că oamenii vor înțelege până la urmă că un alt drum pentru țara noastră nu este, ca noi să ne simțim în siguranță, ca să facem mult mai mult pentru țara noastră decât am făcut în ultimii 30 de ani. (…) Noi am văzut cum s-au dezvoltat țările care au devenit membre ale UE în ultimii 20 de ani. Este o diferență enormă”, a mai spus Maia Sandu. 

În cadrul unui interviu pentru Iurie Dudi, un jurnalist din Rusia, președintele Maia Sandu a vorbit despre munca sa și funcția pe care o deține.

Șefa statului a recunoscut când a plâns ultima dată, dar și care este visul său în prezent. Totodată, Maia Sandu a vorbit despre corupția din Moldova, despre democrație, dar și despre războiului din Ucraina.

Reamintim că alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, inițiate de președinta statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeași zi – pe 20 octombrie.

Producătorii mici de energie verde acuză statul de discriminare
Articolul anterior
Unica.md și ITicket v-a pregătit o listă de evenimente pe care să nu le ratați în acest weekend
Articolul următor