Taximetrist amendat, pentru că a refuzat să vorbească în limba română cu Laura Urschi

Avocata Laura Urschi a obținut câștig de cauză într-un proces pornit împotriva unei firme de taxi din R. Moldova, al cărui șofer a insultat-o pentru faptul că i-a răspuns în limba română și nu în rusă.

Procesul a durat aproape trei ani, iar fiica lui Gheorghe Urschi îi îndeamnă pe cetățeni să lupte pentru dreptul de a vorbi în limba română la ei acasă, în R. Moldova, transmite ziarulnational.md.

Laura Urschi susține că pe 3 august 2020 a fost insultată de un taximetrist, vorbitor de rusă, pentru faptul că i-a răspuns în limba română. Mai mult, șoferul agresiv a încercat să o scoată din taxi în plină noapte, iar Laura Urschi a fost nevoită să cheme Poliția. Ulterior, a urmat un proces lung și umilitor pentru un cetățean al R. Moldova care a preferat să vorbească limba oficială a statului său.

Pe 12 octombrie 2022, prima instanță i-a dat câștig de cauză Laurei Urschi, deoarece i-au fost încălcate drepturile de consumator.

„Șoferul era obligat să îmi vorbească românește. Cu regret, am pierdut dosarul în litigiu administrativ contra Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării. Instituția respectivă mi-a dat parțial câștig de cauză, însă în bătaie de joc a schimbat în partea motivată declarațiile șoferului cu declarațiile mele, o confuzie cu aluzie(!), și a catalogat eronat discriminarea directă. Astfel, șoferul a fost absolvit de o eventuală condamnare”, menționa în octombrie 2022 Laura Urschi.

Decizia din octombrie 2022

Totuși, litigiul nu s-a încheiat atunci, pentru că firma de taxi a contestat decizia primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău.

„Nu cred că pentru ei (firma de taxi n.r.) conta suma de 5 000 de lei, stabilită în calitate de despăgubire de prima instanță. Presupun că acest precedent li s-a părut extrem de periculos, pentru că și alți clienți constrânși de șoferi, și nu doar, să vorbească în rusă ar fi putea acționa la fel ca mine. Sau ar putea constitui chiar un precedent judiciar și asta nu are cum să placa exponenților ruskii mir în R. Moldova”, a adăugat Laura Urschi.

După jumătate de an, Curtea de Apel Chișinău i-a făcut dreptate Laurei Urschi, dar și tuturor vorbitorilor de limbă română din R. Moldova.

„Epopeea „taxi” a luat sfârșit. Pârâtul nu a depus apelul motivat, astfel că a fost emisă încheierea judecătorească de a nu da curs cererii. Astfel, hotărârea primei instanțe a devenit definitivă, irevocabilă și, respectiv, executorie. Pârâtul a executat benevol hotărârea”, a subliniat avocata Laura Urschi.
Fiica celebrului umorist Gheorghe Urschi a lansat un apel la adresa tuturor care sunt impuși în anumite situații să discute în limba rusă.

„Luptați pentru dreptul de a vorbi românește! Nu cedați, nu tolerați! Înregistrați video și audio pe acel vânzător sau prestator de servicii, care vă neglijează atunci când vă adresați românește sau va bruschează. Ulterior, anexați înregistrarea și adresați o cerere cu privire la constatarea discriminării la Consiliul pentru Egalitate. După ce aveți decizia Consiliului, vă adresați în judecată. Legea e de partea noastră! Suntem în propria țară și nimeni nu are dreptul să ne impună să vorbim limba rusă, limba ocupantului și agresorului”, a conchis Laura Urschi.

Ministrul Apărării, despre drona rusească care a speriat Chișinăul după ce a căzut lângă Port Mall

Republica Moldova. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, spulberă misterul în cazul dronei rusești depistată în Chișinău. Oficialul menționează că modelul găsit în capitală este similar celor care au căzut pe teritoriul Republicii Moldova în ultimele săptămâni, scrie evz.ro.

Nosatîi: Toate dronele sunt de același model

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, spune că toate dronele depistate în Republica Moldova sunt de același model. Primele aparate de zbor au rătăcit ținta în timpul raidului rusesc masiv, care a avut loc pe 10 noiembrie în Ucraina.

În ceea ce privește drona depistată lângă un mall din capitală, oficialul a explicat că „dronele de modelul respectiv pot parcurge în jur de 1300 km”. Respectiv, nu există impedimente tehnice ca acestea să traverseze teritoriul Ucrainei pentru a ajunge în Republica Moldova.

Fără a da prea multe detalii, Nosatîi a anunțat că autoritățile planifică procurarea a două sisteme de detectare și distrugere a dronelor.

„Examinăm posibilitatea achiziţionării de noi sisteme care să ne permită să identificăm dronele şi să avertizăm în timp util populaţia. Când va fi posibil, voi da mai multe informaţii, dar fără multe detalii, întrucât inamicul le poate folosi împotriva noastră”, a spus ministrul.

Pentru a-şi proteja spaţiul aerian și teritoriul, Republica Moldova are nevoie de trei radare autopropulsate, dar și trei radare capabile să detecteze ţinte balistice, a completat Nosatîi.

Premierul Recean calmează spiritele

Premierul Dorin Recean a comentat subiectul pentru TV8. Oficialul a subliniat că dronele rusești nu sunt periculoase pentru că ar putea exploda. Acestea sunt periculoase pentru că ar putea cădea peste locuințe sau oameni.

„Dronele rusești care cad sunt de tipul celor care însoțesc dronele cu explozibil, cum ar fi dronele Shahed. Menirea lor este să fie acolo și să inducă în eroare mijloacele de apărare antiaeriană”, a menționat premierul,

Recean susține că populația nu trebuie să intre în panică, dar să-și păstreze vigilența.

„Republica Moldova a început să-și crească capacitatea de apărare. Noi am început să ne dezvoltăm sistemul de apărare împotriva celor mai periculoase mijloace aeriene: rachetele balistice, rachetele de croazieră, avioanele, alte tipuri de bombe și muniții care au o masă de explozibil mult mai mare”, a conchis Recean.

80 de copii din 22 de familii din programele CCF Moldova vor primi lemne de foc pentru perioada rece a anului

CCF Moldova în parteneriat cu EBA – Asociația Businessului European lansează campania ”Dăruiește căldură”, ce are drept scop sprijinirea a 80 de copii din 22 de familii.

Campania este lansată în cadrul Săptămânii Naționale a Bunătății, desfășurată pentru al patrulea an consecutiv de Platforma pentru Promovarea și Dezvoltarea Filantropiei, din care fac parte peste 50 de ONG-uri, printre care și CCF Moldova. 

Mesajul organizației noastre – Copil, Comunitate, Familie duce în prim-plan o idee esențială: binele, bunătatea și implicarea socială nu sunt doar alegeri frumoase, ci acțiuni necesare pentru viitorul nostru comun. 

„Săptămâna aceasta, ne dorim să aducem mai aproape de fiecare cetățean conștientizarea importanței responsabilității sociale. Este momentul să reflectăm asupra angajamentului nostru față de mediu, față de comunitate și față de oamenii din jurul nostru. Responsabilitatea socială nu este doar o opțiune, ci o datorie a fiecăruia dintre noi, pentru că de ea depinde o societate mai echitabilă și mai unită”, a menționat Tatiana Codreanu, director fundraising CCF Moldova.

Campania “Dăruiește Căldură” este demarată în parteneriat cu Asociația Businessului European. Această campanie își propune să ofere sprijin concret pentru cei care au cea mai mare nevoie în această iarnă. Vom ajuta 80 de copii din familiile cu posibilități reduse, oferindu-le lemne pentru a trece mai ușor prin frigul de afară. Împreună, putem strânge resursele necesare pentru a aduce căldură nu doar în casele celor care au nevoie, ci și în sufletele lor, oferindu-le un Crăciun mai bun și mai sigur! Apelul nostru este adresat tuturor agenților economici, precum și persoanelor fizice.

Haideți în această săptămână să răspândim spiritul filantropiei în întreaga țara, pentru că: Bunătatea începe cu tine!

Teodor Cârnaț nu mai e avocat! Și-a suspendat oficial licența

Teodor Cârnaț s-a reprofilat oficial, de la avocat la businessman. În cadrul unui interviu recent a declarat că s-a dezis de licența de avocat, a ieșit în concediu de îngrijire a copilului și în paralel dezvoltă o afacere bănoasă. Nu asta însă e motivul pentru care a renunțat la avocatură, scrie cancan.md.

După ce am fost membrul Consiliului Superior al Magistraturii, am considerat că eu ca și avocat, dacă mă voi duce în instanța de judecată ar putea exista un subiectivism din partea judecătorilor, pentru că i-am numit în funcție pe vreo 170 de judecători când eram membru CSM. Am luat linia asta de business, dezvolt o afacere, construiesc și dau în chirie garsoniere. Am vreo 5 blocuri, condițiile nu sunt de VIP, chiar și așa Cârnaț spune că afacerea e foarte profitabilă și nu duce lipsă de chiriași. În mare parte sunt cetățeni străini sau persoane care caută locuință cu minim condiții, la un preț mic.

Întrebat dacă a ridicat și el peste noapte prețurile la chirie, ex-avocatul Cârnaț zice că le menține pe cele vechi, dar nu a dat vreo cifră.

Centrul de Medicină Materno-Fetală Medpark te invită la Ziua Ușilor Deschise
Articolul anterior
Peste 30 de cicliști vor parcurge aproape 800 de kilometri pentru o cauză nobilă
Articolul următor