Tinerii de la Școala internat din Strășeni și-au primit ținutele pentru Balul de absolvire! Mulțumiri tuturor pentru donații

După ce am lansat apelul din partea proiectului ,,Balul Fericirii”, mii de oameni din țară și de peste hotare și-au manifestat receptivitatea și i-au ajutat, cu toată inima, pe tinerii din școlile internat din Moldova care, anul acesta, absolvesc instituțiile. Mii de oameni s-au mobilizat pentru a aduce un zâmbet și o rază de soare în inimile acestor copii lipsiți de privilegii și văduviți de dragostea părintească, dar neuitați de către cei cu suflet mare.

separator

Grație oamenilor care au făcut donații, fetele și băieții absolvenți au primit astăzi în dar costumele și rochiile elegante, cu mari emoții, dar și lacrimi de bucurie.

,,Tinerii de la Școala-internat din Strășeni sunt gata, grație ajutorului vostru al tuturor, pentru Balul de Absolvire!”, anunță organizatoarele proiectului ,,Balul Fericirii”, pe pagina de facebook

Ținem să menționăm că, potrivit organizatoarelor proiectului ,,Balul Fericirii”, oameni din toate colțurile Europei au binevoit să le ofere un ajutor copiilor: ,,Albinuțele noastre au primit colete din toată Europa: ROMÂNIA: PIATRA NEAMȚ, BUCUREȘTI; ITALIA; FRANTA ; BELGIA 🙏. Vă mulțumim din suflet pentru acest gest extraordinar ❤️ OMENIA ne unește ❤️ #balulfericirii”.

Rezultatele proiectului au depășit cu mult așteptările: ,,în total au fost recepționate circa 700 de rochii, 100 de costume bărbătești și încălțăminte suficientă pentru toți absolvenții care au nevoie de ajutor”, comunică Anastasia Sturza, una dintre cele cinci inițiatoare ale proiectului ,,Balul Fericirii”.

Un mesaj emoționant, din partea unei doamne, a fost gasit într-unul dintre colete: ,,Dragă domnișoară, să ai o seară sclipitoare! Cu drag, o domnișoară și eu cândva”.

Reprezentanții de la AO CONCORDIA, CCF/(Copii,Comunitate,Familie) și Direcțiile de învățămînt de la Ștefan Vodă și Călărași au distribuit o parte din hainele de seară colectate adolescenților din familiile social vulnerabile din localitățile lor.

De asemenea, organizatoarele proiectului au mers la școlile-internat din Cărpineni, Strășeni și Ceadâr-Lunga și le-au oferit vestimentația elevilor absolvenți. Totodată, responsabilii Direcției Municipale Educație din Chișinău vor identifica elevii care au nevoie de ajutor pentru balul de absolvire, așa încât să poată beneficia de bunurile recepționate. Mari mulțumiri tuturor oamenilor care au donat în cadrul campaniei ,,Balul Fericirii”!

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Pippa Middleton a dezvăluit cum se menține în formă în timpul sarcinii
Articolul anterior
Suma fabuloasă pe care a câştigat-o Simona Halep la Roland Garros
Articolul următor