Ținute care au șocat publicul la Eurovision Song Contest 2024

Costumele de la Eurovision 2024 au atras atenția la fel de mult ca piesele interpretate de cântăreți.

Ținutele care au șocat publicul la Eurovision Song Contest 2024

Mulți concurenți din finala celei de-a 68-a ediție a concursului Eurovision, la care au participat 37 de țări, au ales costume neobișnuite, transmite digi24.ro.

Finala organizată la Malmo a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia „The Code”. Melodia câştigătoare a fost scrisă de Benjamin Alasu, Lasse Midtsian Nymann, Linda Dale şi Nemo Mettler, şi îmbină opera, rap, pop. 

„The Code spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la „Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988. 

Pentru prima dată în istorie, o ţară a fost descalificată din competiţie, după ce cântăreţul şi rapperul olandez Joost Klein a fost exclus din spectacolul principal din cauza unui incident în care a fost implicată o femeie din echipa de producţie.gallery images

gallery images

gallery images

gallery images

gallery images

ATV-urile și motocicletele, luate la ochi de polițiști

Polițiștii din Orhei au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a încălcărilor rutiere cu implicarea acestora , informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Timp de 3 zile, polițiștii din Orhei au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și documentare a încălcărilor Regulamentului circulației rutiere, cu utilizarea motocicletelor și ATV-urilor.

Aceste acțiuni au avut loc în diverse localități din raion, iar rezultatele au fost semnificative.

Printre cei depistați se află și un bărbat de 29 de ani, care conducea o motocicletă Wolf în satul Vatici, prezentând o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,68 mg/l. Pe numele bărbatului a fost ponit un proces penal.

În satul Jora de Sus, o tânără de 28 de ani a fost depistată în trafic în timp ce conducea un ATV, fără permis de conducere.

În aceeași localitate, un minor de 15 ani conducea o motocicletă de model Viper.

Tânăra s-a ales cu o amendă de 1500 lei, iar tatăl minorului cu o amendă în valoare de 3 000 de lei.

Alți 6 motocicliști circulau fără plăcuțe de înmatriculare, trei dintre aceștia fără a deține permis de conducere, iar alți doi conducători de ATV-uri – nu aveau vehiculele înregistrate conform legislației.

Toate mijloacele de transport au fost ridicate și duse la parcarea specială.

Poliția îndeamnă cetățenii să respecte legislația rutieră și să conducă vehiculele în deplină conformitate cu normele legale.

Record istoric de temperatură! 21 iulie a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel global

Duminică, 21 iulie, a fost cea mai caldă zi înregistrată vreodată la nivel global, conform datelor preliminare ale Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene, transmite Reuters, citat de digi24.ro.

Temperatura medie globală a aerului la suprafață a atins duminică 17,09 grade Celsius, ușor mai mare decât precedentul record stabilit în iulie anul trecut, de 17,08 grade Celsius. Valurile de căldură au pârjolit zone întinse din Statele Unite, Europa și Rusia în ultima săptămână. Copernicus a confirmat pentru Reuters că recordul de temperatură medie zilnică stabilit anul trecut pare să fi fost depășit duminică, în înregistrările sale care datează din 1940.

Anul trecut, recordul a fost depășit timp de patru zile la rând, între 3 și 6 iulie, pe măsură ce schimbările climatice, determinate de arderea combustibililor fosili, au condus la căldură extremă în emisfera nordică. Fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai caldă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori, a declarat Copernicus. Unii oameni de știință au sugerat că 2024 ar putea depăși 2023 ca cel mai cald an de la începutul înregistrărilor, deoarece schimbările climatice și fenomenul meteorologic natural El Nino – care s-a încheiat în aprilie – au dus la creșterea temperaturilor în acest an.

O companie din România va construi poduri peste Prut la Ungheni

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță că a fost desemnat constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni. NESS PROIECT EUROPE SRL are la dispoziție 151,68 milioane de lei și 24 de luni pentru construcția podurilor, a drumului de legătură cu Autostrada A8 și a punctului de trecere a frontierei, scrie profit.ro.

”Am desemnat astăzi constructorul ansamblului de poduri peste Prut de la Ungheni! NESS PROIECT EUROPE SRL are la dispoziție 151,68 milioane de lei (fără TVA) și 24 de luni (6 luni proiectare și 18 luni execuție) pentru construcția podurilor, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei”, anunță Cristian Pistol.

Directorul CNAIR precizează că, prin contractul finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile (CEF), se va asigura o nouă legătură rutieră între România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni), scrie News.ro. Podurile (câte unul pentru fiecare sens de circulație) vor avea o lungime de minimum 261,20 m (fiecare). Contractul va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea acestora.

Cod Galben de îngheț în Moldova
Articolul anterior
Scara unui bloc locativ din Belgorod s-a prăbușit în urma unui atac
Articolul următor