În cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC) de la Bender, din 31 octombrie, a fost audiat raportul Comandamentului Militar Întrunit privind situația în Zona de Securitate pentru săptămâna trecută, scrie Știri.md.
Totodată, pe fondul turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, delegația R. Moldova a subliniat importanța asigurării unui climat de siguranță și libertate de circulație pentru cetățeni și funcționarii electorali.
Delegația din Tiraspol a apreciat organizarea măsurilor de ordine publică din primul tur, desfășurat pe data de 20 octombrie, și și-a exprimat deschiderea pentru menținerea stabilității în ziua de 3 noiembrie.
Astfel, Inspectoratul General al Poliției va coordona măsurile de ordine publică în localitățile din Zona de Securitate unde vor activa secții de votare, pentru a preveni orice incident care ar putea afecta procesul electoral.
Amintim că pe data de 3 noiembrie urmează să se desfășoare cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. În cadrul său vor concura actuala președintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, și candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. Menționăm că, în primul tur de scrutin, Maia Sandu a luat 42,49% din voturi, iar Alexandr Stoianoglo – 25,95%.