Top 7 joburi de la distanţă

Munca de la distanţă a devenit o normalitate în ultimii ani, datorită accesului la Internet. Vezi ce îţi poate aduce un venit muncind de acasă.

Munca la distanță a devenit o normalitate atât pentru companii, cât și pentru lucrători, iar posibilitatea de a lucra indiferent de locație le oferă angajaților un șir de beneficii. Printre acestea se numără comoditatea, managementul timpului și libertatea de a-și gestiona serviciile pe care le prestează, scrie diez.md.

Dacă vrei să lucrezi de acasă și planifici o reorientare în carieră, aici îți sunt prezentate top șapte joburi atractive, sarcinile căror le poți îndeplini din dormitor, oficiu sau bucătăria ta.

Programator – este unul dintre cele mai populare joburi din domeniu, care presupune construcția site-urilor web, conectarea la diferite baze de date, dar și crearea aplicațiilor web. Programatorii cunosc limbaje precum Java, PHP, WPF, SQL etc.

Analist date – un job care se axează pe colectarea datelor și analiza acestora, pentru a identifica tendințele și pentru a obține informații care pot fi utilizate în îmbunătățirea produselor sau a serviciilor tehnologice;

QA Tester – funcția presupune testarea produselor și găsirea eventualelor erori. Pentru a munci în în calitate de QA Tester, sunt necesare cunoștințe de bază ale diferitor limbaje de programare;

Manager E-commerce – jobul presupune responsabilitate pe vânzările online ale unei companii, dar și dezvoltarea unor strategii care ar scala cifra de vânzări;

Social Media Specialist – prezența companiilor pe platformele de socializare a devenit un must, iar funcția presupune abilități de copywriting, mix de creativitate și analiza datelor, cunoașterea algoritmilor de pe rețelele de socializare;

Designer UX – funcția se axează pe responsabilitatea și experiențele utilizatorilor, dar și accesibilitatea acestora. Pentru a munci în acest domeniu, nu este nevoie neapărat de cunoștințe de programare;

Specialist în comunicare – responsabilitatea acestui job presupune dezvoltarea strategiilor de comunicare pentru companii, implementarea acestora, dar și transmiterea constantă a informațiilor de la companie către public, clienți și alți actori.

Foto! Cum a arătat centrul Capitalei în Noaptea de Înviere

La slujba de Înviere din centrul municipiului Chișinău s-au adunat sute de oameni. Scuarul Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove a devenit neîncăpător pentru enoriașii care au asistat la serviciul divin cu coșurile pline de bunătăți și purtând Focul Haric.

Cetățenii Republicii Moldova au trăit cu bucurie Învierea Domnului, s-au rugat pentru pace, sănătate și bunăstare. Iată, mai jos, care a fost atmosfera în centrul capitalei!

Foto: Primăria Municipiului Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorului energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății civile. Un anunț în acest sens a fost făcut de ambasadorul Canadei în Moldova cu sediul la București, Gavin Buchan, în cadrul unui interviu. Potrivit acestuia, negocierile privind acordarea unui împrumut major acordat Executivului de la Chișinău sunt în proces.

„Introducem o serie de domenii în care vom sprijini Moldova. Avem un mic proiect de sprijin pentru societatea civilă, avem sprijin pentru sistemul judiciar, vom introduce un anumit sprijin în sectorul energetic și suntem în proces de negociere a unui împrumut major, pentru sprijin financiar acordat Guvernului. Moldova este o țară mică, dar este o țară care a făcut absolut tot ce trebuie să facă pentru a câștiga invitația de aderare la Uniunea Europeană, pe care a primit-o anul trecut”, a spus oficialul, transmite moldova1.md. 

Ambasadorul Canadei la Chișinău a spus că Republica Moldova face toate reformele corecte și este pe cale să devină o democrație europeană.

„Ei introduc tot felul de măsuri corecte și merită în mod absolut sprijinul nostru în fața eforturilor consistente ale Rusiei de a-i destabiliza. Deci, da, ca și în cazul Ucrainei, Canada și România sunt foarte aliniate în privința importanței susținerii Republicii Moldova. Și una dintre marile bucurii ale misiunii mele aici este că ajung să lucrez la lucruri concrete de genul acesta, în colaborare cu partenerii mei români, a relatat oficialul.

Referindu-se la combaterea fenomenului dezinformării din țara noastră, Buchan a precizat că autoritățile trebuie să se asigure că încurajează gândirea critică și să-i facă pe oameni să înțeleagă care sunt sursele de știri credibile și care nu.

„Trebuie să avem mesaje puternice și proactive, trebuie să preîntâmpinăm asta. Trebuie să faci ceea ce ei numesc pre-demontare, să ne asigurăm că oamenii au informațiile corecte în prealabil, astfel încât să știe când aud ceva care este dezinformare. Și într-adevăr, trebuie să încurajăm gândirea critică. Trebuie să-i facem pe oameni să înțeleagă ce este o sursă de știri credibilă și ce nu este o sursă de știri credibilă. Trebuie să-i facem pe oameni să aibă obiceiul să trateze toate postările de pe rețelele de socializare ca și cum ar fi 1 aprilie. Nu ar trebui să existe doar o zi pe an când ne uităm critic la fluxurile noastre de socializare. Ar trebui să fie 365”, a concluzionat Gavin Buchan.

Maia Sandu va efectua o vizită în Norvegia săptămâna viitoare

Președintele Maia Sandu va efectua o vizită de stat în Norvegia, în perioada 6-7 mai. Din delegația condusă de șeful statului va face parte și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Aceasta este prima vizită de stat a unui președinte al Republicii Moldova în această țară.

Pe 17 aprilie, Republica Moldova a fost vizitată de ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide. Într-un interviu pentru Moldova 1, diplomatul a declarat că Norvegia își va deschide în scurt timp o misiune diplomatică în Republica Moldova, transmite moldova1.md.

De menționat că Norvegia este una dintre cele șase țări, unde moldovenii ar putea vota prin corespondență în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului constituțional din 20 octombrie.

Mor în suferinţă
Articolul anterior
Un motociclist a rămas fără un picior și luptă pentru viață în urma unui accident la Călărași
Articolul următor