Topul celor mai puternice pașapoarte din lume. În câte țări poți călători fără viză

Puterea pașaportului unei țări este dată de numărul de state în care cetățenii acelei țări pot călători fără viză sau alte restricții de circulație. Potrivit Henley & Partners Passport Index pe 2018, Singapore nu mai este statul cu cel mai puternic pașaport din lume, primul loc al clasamentului fiind ocupat în acest an de Japonia.

separator

Astfel, japonezii pot călători în 190 de state fără viză, în timp ce singaporezii în 189 de state. Totodată, Germania, a căzut pe locul trei, de pe doi, anul trecut. Germanii sunt, astfel, la egalitate cu francezii și sud-coreenii și pot intra fără viză în 188 de țări.

Potrivit analizei, în afară de primele două locuri, majoritatea statelor care ocupă primele 20 de poziții sunt din Europa. Cea mai semnificativă evoluție în acest an, față de anul trecut, este Georgia, care a urcat în clasament 18 poziții. De asemenea, Ucraina și Emiratele Arabe Unite au urcat 17 locuri în top. De altfel, Emiratele au urcat 40 de poziții în clasament, în ultimii 10 ani.

Statele Unite impart poziția a 5-a în clasament cu Norvegia, Marea Britanie, Austria, Luxemburg, Olanda și Portugalia. Cetățenii acestor țări pot călători fără viză în 186 de state.

Cetățenii cu pașaport de România pot călători liber în 169 de țări, la egalitate cu bulgarii și croații. Cetățenii din Rep. Moldova pot călători fără viză în 122 de țări.

La coada clasamentului se află Irak și Afghanistan, țări ai căror cetățeni au acces liber în doar 30 de țări, Siria și Somalia (32 de țări). Beneficiile unui pașaport puternic includ, pe lângă posibilitatea de a călători fără viză, și taxe mai puține sau posibilitate de a munci sau de a învăța peste hotare. În 2018, 143 de state din cele 199 de state analizate au primit acces liber în alte țări, în timp ce penstru șapte state, accesul a fost limitat.

Mai jos, clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, potrivit Henley & Partners Passport Index:

1.Japonia – 190 de destinații fără viză;
2.Singapore – 189 destinații fără viză;
3.Germania, Franța, Coreea de Sud – 188 destinații fără viză;
4.Danemarca, Finlanda, Italia, Suedia, Spania – 187 destinații fără viză;
5.Norvegia, Marea Britanie, Austria, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Statele Unite – 186 destinații fără viză;
6.Belgia, Elveția, Irlanda, Canada – 185 destinații fără viză;
7.Australia, Grecia, Malta – 183 destinații fără viză;
8.Noua Zeelandă, Cehia – 182 destinații fără viză;
9.Islanda – 181 destinații fără viză;
10.Ungaria, Slovenia, Malaysia – 180 destinații fără viză;
11.Slovacia, Letonia, Lituania – 179 destinații fără viză;
12.Liechtenstein, Estonia – 178 destinații fără viză;
13.Polonia – 175 destinații fără viză;
14.Monaco, Chile – 174 destinații fără viză;
15.Cipru – 173 destinații fără viză;
16.Brazilia – 171 destinații fără viză;
17.Argentina, Hog Kong – 170 destinații fără viză;
18.Croația, Bulgaria, România – 169 destinații fără viză;
19. Andorra, San Marino – 168 destinații fără viză;
20.Brunei – 165 destinații fără viză;
21.Israel, Barbados, Emiratele Arabe Unite – 161 destinații fără viză.

sursa

KALEIDOSCOP 2025: Descoperă artiștii anunțați și grăbește-te să prinzi biletele Early Bird!

KALEIDOSCOP, cel mai mare festival muzical din Republica Moldova, se pregătește pentru o ediție de neuitat! Programat să aibă loc pe 21-22 iunie la Grădina Botanică din Chișinău, festivalul promite două zile pline de energie, emoție și artiști de top.

Artiștii anunțați până acum la KALEIDOSCOP 2025

Line-up-ul festivalului este deja impresionant, iar organizatorii continuă să surprindă:

  • ATB – Legenda muzicii trance, cunoscut pentru hituri precum 9 PM (Till I Come), Ecstasy și Let U Go.
  • INNA – Diva globală a hiturilor dance, care a cucerit topurile internaționale.
  • Antonia – Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o prezență scenică electrizantă.
  • Vera Brezhneva – Carismatica artistă ucraineană, adorată pentru energia sa vibrantă.
  • Sevak – Recunoscut ca reprezentant al Armeniei la Eurovision 2018, și câștigator X Factor Ukraina, apreciat pentru vocea sa captivantă.
  • Alina Eremia și Mira – Două voci extraordinare care completează perfect atmosfera festivalului.
  • Mark Stam și Cristian Porcari – completează line-up-ul cu vocile lor remarcabile și  conexiunea specială cu publicul.

Alte surprize urmează să fie dezvăluite!

Acesta este doar începutul! Organizatorii KALEIDOSCOP promit să adauge și mai mulți artiști de renume în line-up, garantând un spectacol memorabil. Vezi cum a fost ediția anterioară 

KALEIDOSCOP | 22-23 iunie 2024 (Aftermovie) 

Prinde biletele Early Bird la KALEIDOSCOP 2025

Pentru a te bucura de această experiență unică, grăbește-te să achiziționezi biletele Early Bird, disponibile până pe 14 aprilie 2025.

Abonament Individual – 799 lei
Acces pentru o persoană la toate scenele și activitățile festivalului pe 21-22 iunie.

Abonament Family  (2 adulți + 3 copii) – 1599 lei
Acces pentru două persoane adulte și până la trei copii (sub 12 ani), cu zone dedicate familiilor.

Cumpără acum bilete pe KALEIDOSCOP.MD și asigură-ți locul la cel mai așteptat eveniment al anului!

De ce să participi la KALEIDOSCOP?

KALEIDOSCOP este mai mult decât un festival – este o experiență care te conectează cu muzica, natura și energia comunității. Într-o locație de vis, vei trăi momente de neuitat alături de artiști care au scris istorie în muzica internațională.

Un șofer vinovat de moartea unui băiat de 15 ani a scăpat fără pedeapsă

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă a unei sentințe, în privința unui bărbat de 34 de ani acuzat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane (art.264 alin.(3) lit. b) din Codul penal), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, procesul penal a fost încetat, din motiv că fapta ar constitui o contravenție (art.236 din Codul contravențional – depășirea vitezei). Inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru comiterea contravenției, fiind încetat și procesul contravențional în privința acestuia, din motivul expirării termenului de prescripție de tragere la răspundere contravențională.

Procurorii nu sunt de acord cu soluția instanței și o vor contesta cu apel. 
             
Conform rechizitoriului, la 26 august 2018, inculpatul, conducând automobilul de model „BMW 320”, se deplasa pe bd. Dacia, mun. Chișinău.

În timpul deplasării cu o viteză excesivă, apropiindu-se de intersecția cu str. Băcioii Noi, mun. Chișinău s-a ciocnit în automobilul de model „Mazda 6”, care efectua manevra de virare la stânga de pe bd. Dacia spre str. Băcioii Noi, în urma cărui fapt, pasagerul automobilului de model „Mazda 6”, în vârstă de 15 ani a decedat, iar șoferului i s-au cauzat vătămări corporale medii.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptelor imputate.

Gazprom nu va livra gaze în regiunea transnistreană, în luna februarie

Gazprom nu a făcut luni rezervări de capacitate pe luna februarie pe gazoductul transbalcanic pentru a transporta gaze în regiunea transnistreană.  Conform calendarului ENTSO-G, licitațiile pentru rezervarea capacităţilor lunare pentru luna următoare se desfăşoară în fiecare a treia zi de luni a lunii curente, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La 20 ianuarie, au fost făcute următoarele rezervări:

-frontiera Turcia – Bulgaria, cca 3.1 mln m3/zi din cca 6.1 mln m3/zi ofertaţi

-frontiera Bulgaria – România, cca 0,7 mln m3/zi din cca 9,7 mln m3/zi ofertaţi 

-la frontiera România- Ucraina (Isaccea – Orlovca) a fost ofertată o capacitate de cca 11,5 mln m3/zi, dar nu au fost făcute rezervări 

-frontiera România- Moldova (gazoductul Iaşi – Chișinău) au fost rezervate cca 5 mln m3/zi din cei cca 6,1 mln m3/zi scoşi la licitaţie.

Potrivit autorităților din ţările traversate de Coridorul vertical, aceste rezervări au fost făcute de traderi internaționali. Rezervări de capacitate mai pot fi făcute și zilnic, însă acestea vor presupune costuri mai mari.

Amintim că Ministerul Energiei a propus administrației din regiunea transnistreană suport în achiziționarea gazelor naturale de pe bursele europene sau Bursa română de Mărfuri din Chișinău încă în decembrie 2024, anticipând criza umanitară generată în regiunea transnistreană de sistarea unilaterală, contrar prevederilor contractuale, a livrărilor de gaze naturale de către Gazprom.

Monica Bellucci într-o sesiune foto izbitor de senzuală
Articolul anterior
În sectorul Botanica a fost amenajată o zonă urbană de socializare şi recreere în spaţiu liber
Articolul următor