Tot mai multe țări nu participă la „Eurovision-2013”

Turcia, Polonia, Portugalia, Republica Cehă, Bosnia și Herțegovina, Liechtenstein, Luxemburg, Slovacia, Grecia și Ciprul sunt doar câteva din țările care au renunţat să participe la „Eurovision-2013” .

separator

Motivul este reducerea influenţei telespectatorilor asupra procesului determinării învingătorilor şi a problemelor financiare. Plus, altă cauză ar fi  dezacordul în legătură cu faptul că participanții din Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Italia ajung automat în finală, fără a participa la preselecţii.

De remarcat este faptul că taxa de participare pentru fiecare țară constituie aproximativ 100 de mii de lire sterline.
Pentru moment şi-au confirmat participarea la Eurovision 2013, finala căruia va avea loc la Malmo, 39 de țări, printre care și Republica Moldova.

Sursa: http://paparazzi.ru

Doi moldoveni, răniți într-un accident rutier în Ungaria

Doi moldoveni au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc vineri, 23 februarie, pe o şosea din Ungaria.

Ungaria: Doi moldoveni, răniţi într-un accident rutier. Precizările MAEImagine simbol

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Filip Cojocaru, accidentul rutier s-a produs pe drumul principal din direcția Ártánd spre Berettyóújfalu, în districtul administrativ Hajdú-Bihar, transmite Publika.press.

Ambasada Republicii Moldova la Budapesta s-a autosesizat și a solicitat informații de la autoritățile maghiare referitor la circumstanțele producerii accidentului. 

Autoritățile locale au informat misiunea noastră diplomatică că printre cetățenii Republicii Moldova nu sunt decedați.

Conform autorităților, cei doi moldoveni au suferit răni ușoare şi li s-a oferit toată asistența necesară.

Ocnița: Un bărbat a murit pe patul de spital, după ce a fost snopit în bătaie de către un tânăr

Un bărbat a murit pe patul de spital, după ce ar fi fost bătut de către fiul concubinei sale.

Potrivit Pulsmedia.md, cazul a avut loc în după-amiaza zilei 22 februarie, în jurul orei 17:15, în orașul Ocnița, iar în dimineață zilei de 23 februarie, victima a murit la spitalul raional.

Sursa citată menționează că victima s-a dovedit a fi un bărbat de 63 de ani, iar concubina acestuia a sunat la serviciul unic de urgență 112 și a alertat Poliția despre faptul că fiul ei de 33 de ani, în urma unui conflict l-a bătut crunt pe concubinul ei.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție unde l-au găsit pe agresor în stare de ebrietate, dar și pe victima care ar fi refuzat să depună plângere pe numele acestuia. Totuși, polițiștii au emis pe numele său un ordin de restricție pe un termen de zece zile.

Agresorul a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatele au arătat că acesta avea 0,75 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Atac în Rusia. Cea mai mare fabrică de oțel, în explozii. Cetățenii sunt îngroziți

În noaptea de 24 februarie, la Lipețk, localitate situată în vestul Rusiei aproape de granița cu Ucraina, s-au auzit explozii puternice. Mai multe drone au lovit Uzina Metalurgică Novolipețk, cea mai mare fabrică de oțel din Federația Rusă.

Exploziile au avut loc sâmbătă, 24 februaruie, în jurul ore 03:00, la exact doi ani de la începutul războiului pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, transmite Ziare.com.

Localnicii notează că au auzit sunete de drone și cel puțin trei explozii, după care a izbucnit un incendiu puternic la întreprindere. Angajații fabricii s-au refugiat imediat într-un adăpost.

Cu toate acestea, cel puțin o persoană a fost rănită. Nu există informații despre starea victimei. Canalul rus de Telegram „VChK-OGPU”, despre care se crede că este asociat cu serviciile ruse de informații, susține că ținta atacului a fost secția de sinterizare și atelierul de pregătire a minereului, adică echipamente importante în procesul de producție.

Potrivit guvernatorului regiunii Lipețk, Igor Artamonov, atacul nu a cauzat prea mult rău întreprinderii.

Uzina metalurgică Novolipețk (NLMK) este cea mai importantă și strategică întreprindere a complexului militar-industrial rus. Produce cel puțin 18% din oțelul Federației Ruse, care este folosit, printre altele, pentru producția de echipamente militare, rachete balistice și de croazieră, precum și focoase nucleare, iar acest lucru face din fabrica rusă o țintă militară legitimă pentru Ucraina.

La Kiev nu a fost comentat incidentul. Cu toate acestea, dronele ucrainene ar putea ajunge cu ușurință la uzină, care se află la doar aproximativ 400 de kilometri de granița cu Rusia. NLMK este cel mai mare activ al oligarhului Vladimir Lisin, unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia numit și „portofelul” lui Vladimir Putin.

https://x.com/aborealis940/status/1761266565285122332?s=20

Vera Brejneva- a făcut o declarație șocantă!
Articolul anterior
“Jean Reno a murit”- glumă sau adevăr?
Articolul următor