Tot mai mulți moldoveni fug din Rusia și revin acasă

În ultimele două săptămâni s-a înregistrat un număr sporit de cetățeni ai Republicii Moldova care doresc să revină în Moldova din Federația Rusă. Situația este mai complicată cu moldovenii care dețin cetățenia rusească și se află pe teritoriul Rusie, ei sunt obligați să se conformeze cadrului legislativ al țării în care se află, inclusiv legat de mobilizare.

Este absolut clar că cetățenii Republicii Moldova, indiferent unde s-ar afla, nu își doresc să fie atrași în război, a menționat vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, într-o conferință de presă susținută în comun cu Leo Docherty, ministru pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflat în vizită la Chișinău.

„Este absolut ilegal pentru cetățenii Republicii Moldova să fie angajați în mercenariat și, evident, apelăm din nou la cetățenii noștri să nu fie implicați în acest război (în Ucraina) în niciun fel”, a spus viceprim-ministrul, scrie IPN.

Nicu Popescu a declarat că Republica Moldova este un stat neutru, dar neutralitatea nu presupune autoizolare, din contra „neutralitatea presupune de a investi în capacitatea noastră de a ne apăra neutralitatea nostră, țara noastră, cetățenii noștri. Și pentru a fortifica această capacitate avem nevoie de dezvoltarea parteneriatelor noastre externe”.

„Din partea Guvernului britanic acum există toleranță zero față de prezența în Londra sau în alte părți ale Marii Britanii a indivizilor și a banilor care într-un fel sau altul sprijină regimul lui Putin (președintele rus). Au fost introduse sancțiuni dure, au fost înghețate miliarde. Asta arată că avem o atitudine foarte serioasă față de această situație și în niciun caz nu suntem un loc sigur pentru cei care sprijină regimul lui Putin”, a afirmat Leo Docherty, ministru pentru Europa al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Potrivit oficialului britanic, cât privește indivizi controversați concreți, există un angajament deschis din partea autorităților britanice să colaboreze cu autoritățile din Republica Moldova astfel încât persoanele respective să ajungă în fața justiției.

La 21 septembrie președintele rus Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială în Federația Rusă. Urmează să fie recrutați 300 de mii de rezerviști pentru ceea ce rușii numesc operațiune specială în Ucraina, iar alte state, inclusiv Republica Moldova, război neprovocat pornit de Rusia în Ucraina. Cetățenii Republicii Moldova care sunt și cetățeni ai Federației Ruse și se află pe teritoriul rus sunt posibili mobilizării.

Poliția de Frontieră a primit echipament modern din partea OSCE

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) a recepționat trei mijloace de transport destinate domeniului chinologic, programe software, achiziționate în cadrul proiectului de asistență externă „Sprijin pentru agențiile de aplicare a legii din Moldova ca răspuns la provocările de securitate în regiune”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul proiectului este consolidarea capacităților instituțiilor de drept din Republica Moldova în lupta împotriva criminalității organizate transnaționale, contribuind astfel la securitatea și stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni.

„Noile dotări, recepționate cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, vor îmbunătăți capacitățile operaționale și analitice ale IGPF, sporind eficiența în activitățile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere. Integrarea echipamentelor moderne în activitatea de serviciu a Poliției de Frontieră va permite extinderea dimensiunilor practice în cazul instruirii  teoretice, facilitând aplicarea rapidă și eficientă a cunoștințelor acumulate”, a conchis șefa adjunctă a IGPF,  Diana Salcuțan.

La eveniment au participat șefa adjunctă a misiunii OSCE în Moldova, Izabela Hartmann, reprezentanți ai Ambasadei SUA în Republica Moldova, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanți ai Secretariatului OSCE din Viena.

Acest proiect este cofinanțat de guvernele Germaniei, Statelor Unite ale Americii, Regatului Unit al Marii Britanii, Poloniei și Franței, fiind implementat de cadrul Departamentului pentru amenințări transnaționale al Secretariatului OSCE din Viena, Austria.

De menționat că echipele canine ale Poliției de Frontieră reprezintă domenii esențiale în asigurarea securității frontaliere, iar dotarea cu mijloace de transport va permite mobilizarea promptă în diverse situații, optimizând intervențiile la frontieră și susținând implementarea Conceptului privind funcționarea echipelor canine mobile în cadrul Poliției de Frontieră.

Criză în sistemul educațional: Numărul profesorilor tineri scade dramatic

În ultimii zece ani, numărul profesorilor sub 30 de ani s-a înjumătățit, în timp ce procentul celor peste 60 de ani crește cu 4% la fiecare cinci ani, conform expertului economic Veaceslav Ioniță de la IDIS „Viitorul”. În cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță” din 4 octombrie 2024, economistul a atras atenția asupra problemelor din sistemul educațional din Republica Moldova, subliniind că povara educației revine în mare parte femeilor, scrie bani.md.

Pe de altă parte, numărul educatorilor din învățământul preșcolar a crescut, însă calitatea studiilor acestora a scăzut. Dacă anterior unul din trei educatori avea studii superioare, astăzi, unul din trei nu are.

Cu 91.000 de angajați, învățământul este a doua ramură ca număr de salariați, după comerțul cu ridicata. În raioanele precum Cantemir și Telenești, profesorii reprezintă aproape 30% din populația angajată, în timp ce în municipiul Chișinău și Bălți ponderea acestora este sub 10%.

Vârsta medie a profesorilor din învățământul primar și secundar a crescut constant, iar în 2024 se așteaptă ca aceasta să atingă 50 de ani. Tinerii profesori reprezintă doar 7,7% din totalul cadrelor didactice, în timp ce profesorii de peste 60 de ani au ajuns la 21,7%.

În ciuda creșterii salariilor din educație, acestea rămân cu 17%-20% sub media națională. În 2024, salariul mediu al unui angajat din educație este estimat la 11.726 lei lunar, în timp ce salariul mediu pe economie este de 14.300 lei.

Veaceslav Ioniță a subliniat că problema principală a lipsei profesorilor și a îmbătrânirii acestora nu este doar legată de salarizare, ci implică factori mai profund înrădăcinați în sistemul educațional și în politicile de angajare.

Alertă la o clinică din Chișinău după ce o persoană misterioasă a lăsat o geantă suspectă

O geantă suspectă a dat peste cap activitatea unei clinici veterinare din Capitală. După ce directorul a sunat la 112, cei opt angajați au fost scoși din clădire, iar zona încercuită cu o panglică, scrie tv8.md

La fața locului a venit poliția, pompierii, dar și experții de la BombTech.

După aproximativ două ore de verificări, oamenii legii nu au depistat nimic periculos, iar clinica veterinară din cartierul Poșta Veche și-a reluat activitatea.

Cum va fi vremea în luna octombrie. Prognozele meteorologilor
Articolul anterior
Culmea mobilizării în armata rusă: ministrul Șoigu a înrolat tot atâția ruși câți au plecat din țară prin Kazahstan
Articolul următor