Toto Cutugno are cancer în fază terminală

Toto Cutugno este unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, iar din nefericire acum se luptă cu cancerul. Se bucură de mare succes în plan profesional, este apreciat de o lume întreagă și niciodată nu a lăsat impresia că nu ar fi bine. Se pare, însă, că boala l-a depășit acum și medicii i-au dat verdictul final.

În trecut, a suferit o operație de cancer la prostată și extirparea unui rinichi. În luna aprilie, artistul a suferit complicații și a fost internat de urgență, în stare critică, într-un spital privat, iar de atunci, starea lui de sănătate s-a degradat în mod tragic și este din ce în ce mai rău.

După ultima internare, unde i-au fost făcute controale amănunțite, medicii i-au pus diagnosticul tragic de cancer metastatic la prostată și au încercat din răsputeri să-l pună pe picioare. Astfel, starea lui este una foarte gravă, necesită investigații complexe și o supraveghere strictă, iar medicii i-au recomandat repaus total de acum.

“Sănătatea artistului s-a degradat în ultima perioadă din cauza afecțiunilor cronice avute, în trecut fiind diagnosticat cu cancer metastatic la prostată. În luna aprilie 2022, artistul italian a suferit complicații și a fost internat de urgență în stare critică într-un spital privat.

Datorită eforturilor medicilor starea lui este stabilă, aceștia interzicându-i orice formă de efort. În prezent artistul se află sub strictă supraveghere medicală’, informează Eventim.ro pe pagina sa de Facebook.

Toto nu mai poate urca pe scenă și și-a anulat toate concertele din perioada următoare, pentru că medicii i-au interzis să mai performeze. Pe 8 mai trebuia să facă spectacol la București, dar se pare că acesta a fost anulat din cauza bolii care l-a lovit pe marele actor.

„Suntem nevoiți să anunțăm cu regret anularea concertului susținut de către Toto Cutugno, programat pentru data de 8 mai 2022 la Sala Palatului. Problemele de sănătate îl forțează pe Toto Cutugno, la cererea medicilor, să anuleze toate concertele ce urmau să fie susținute în anul 2022.”, spune aceeași sursă.

Cine este Toto Cutugno

Salvatore Cutugno, cunoscut publicului sub numele Toto Cutugno, este un cântăreț și compozitor italian de muzică ușoară (cantautor). Are peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.

Este primul cantautor care a câștigat marele premiu al Festivalului de la Sanremo (în 1980) și singurul cantautor italian care a câștigat marele premiu la Eurovision în secolul XX.

Melodiile semnate Toto Cutugno au fost interpretate de mari orchestre (Pourcel, Caravelli și Paul Mauriat). De-a lungul carierei Toto Cutugno a scris melodii de mare succes pentru: Joe Dassin, Dalida, Adriano Celentano, Gerard Lenorman, Hervé Vilard, Luis Miguel, Michel Sardou, Mireille Mathieu, Peppino di Capri, Jose Luis Rodriguez și formația Ricchi e poveri.

A prezentat 28 de melodii la Sanremo, în perioada 1970-2008. Hitul său, L’italiano, a fost cel mai vândut disc italian în perioada 1981 – 1986. Melodia Africa (L’ete indien) are peste 80 de variante.

sursa: www.biz.ro

Cel puţin 10 persoane au fost rănite de fulger, În Germania

Un fulger produs luni seară în oraşul Dresda din estul Germaniei a rănit zece persoane, dintre care patru au suferit răni grave, transmite marţi agenţia DPA citată de stirileprotv.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri, doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, au fost resuscitaţi cu succes după ce au suferit un stop cardiac.

Pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a unei furtuni trecătoare care a afectat oraşul Dresda, un fulger a lovit grupul aflat pe malul fluviului Elba, la scurt timp după ora locală 17:00 (15:00 GMT).

Trei femei şi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 41 de ani au fost răniţi. Patru dintre aceste persoane au suferit răni grave.

Potrivit rapoartelor, toţi pacienţii au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost transferaţi la spitale din apropiere.

Poliţia a împrejmuit perimetrul şi a trimis un elicopter pentru a găsi alte eventuale victime.

Pompierii au transmis luni seara un apel către alte eventuale victime, nefiind exclusă posibilitatea ca şi alte persoane să fi fost afectate şi să fi plecat ulterior.

„Dacă prezentaţi simptome cum ar fi ritm cardiac accelerat, bătăi neregulate ale inimii, amorţeală sau furnicături la nivelul extremităţilor, vă rugăm să consultaţi imediat un medic!”, au avertizat pompierii.

Serviciul german de meteorologie din Leipzig a emis o avertizare de furtună puternică valabilă pentru unele zone ale Saxoniei. Pentru Dresda, a fost emisă o avertizare de furtună de nivelul doi din patru.

Poliţia a deschis o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident.

Directoarea gimnaziului din satul Drochia s-ar fi strangulat în sala de sport a școlii. Localnicii și internauții, zguduiți de gestul femeii: ”Ce pildă a dat copiilor?”

Un sat întreg o deplânge pe directoarea școlii care a fost găsită strangulată în sala sportivă. „A fost o femeie foarte bună”, scrie tvn.md.

colaj foto: www.tvn.md

„Ce s-a întâmplat, directoarea de școală și-a făcut seama în școală. Așa tragedie unde s-a mai văzut, unde s-a mai văzut, din cale afară, se întâmplă poate în familii așa, da în școală în loc obștesc asta e ceva… ”

Directoarea Gimnaziului din satul Drochia a fost găsită strangulată în sală sportivă a instituției.

TRAIAN CIBOTARI, reporter TV Nord: „Ușile Gimnaziului „Dumitru Roman” din localitate au fost încuiate după tragedia de sâmbătă seara. Potrivit localnicilor, acestea vor rămâne închise toată săptămâna.”

Oamenii din sat au rămas șocați de cele întâmplate, ei nu-și pot explica de ce femeia a recurs la asemenea gest.

„Când a ieșit paznicul de la școală, eu numai am văzut că a pus mâinile în cap, da deodată nu știam ce s-a întâmplat. La un moment dat doamna aceea și cerea o sticlă cu apă să-i dea la fata ei, că plângea și leșina. Și ni s-a spus că și-a făcut seama. Zic, oi Doamne, nu ne-am așteptat așa la dânsa, nu ne-am așteptat, chiar e o tragedie și foarte tare.”

„Eu am lucrat mulți ani cu dânsa. Eu am fost fochist la școală. Eu cu dânsa am fost ca…, ea era ca fiica mea, așa când a venit aici de la Chișinău, așa ne-am…, cum eram tare bine cu dânsa, da ce a fost, ce s-a întâmplat, nu vă pot…”

„Ce a fost nu putem să spunem, nu putem să… Unul Dumnezeu știe ce a avut, nu a avut, nu putem. Era o femeie bună, nu era rea. Era foarte bună femeie, foarte bună.”

Și internauții sunt șocați. Aceștia s-au întrebat retoric ”Ce pildă a dat copiilor”. Unii au scris chiar și cine ar fi constrâns-o să facă acest gest.

Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

SVETLANA TALPĂ, ofițer de presă IP Drochia: „Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.”

Femeia de 38 de ani va fi înmormântată azi la Chișinău.

Un sat din stânga Nistrului, terorizat de vulpi. Se ascund în case abandonate și au pui

Satul Cioburciu din stânga Nistrului este invadat de cel puțin 300 de vulpi, scrie presa din regiune, citată de TV8.md. Potrivit acesteia, vulpile se ascund în case abandonate și au și pui.

Animalele se strecoară în hambare și fură găini, pui, inclusiv atacă pisici. Pe 19 mai ar fi furat 100 de găini din curtea preotului satului.

Animalele prădătoare pot fi observate și pe acoperișurile clădirilor din sat. 

Dodon l-ar fi rugat pe Putin să scumpească gazul: ”Daca sărăcesc moldovenii, PSRM câștigă electorat”
Articolul anterior
Armata din Taiwan a declarat că se pregătește de război. A tras mai multe rachete de semnalizare, pentru a alunga drone chineze
Articolul următor