Trafic de cocaină în Capitală: jumătate de kilogram ridicat! Un tânăr de 24 de ani și un bărbat de 44 de ani le distribuiau prin localuri

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica și procurorii Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane specializat în comercializarea drogurilor pe teritoriul capitalei.

Timp de o lună, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a doi  bărbați de 44 și 24 de ani, specializați în păstrarea și realizarea drogurilor de tip cocaină în localurile din capitalǎ. 

În timpul investigațiilor, ofițerii Antidrog au stabilit că bărbatul de 44 ani, având o afacere profitabilă în Chișinău a pus la cale și o „afacere” cu droguri, iar pentru a-și camufla acțiunile infracționale a racolat un prieten de-al său de 24 de ani, pentru a înstrăina drogurile unui cerc restrâns de consumatori de cocaină.

În urma acțiunilor de urmărire penală și probelor acumulate la începutul lunii aprilie, oamenii legii l-au reținut  pe bărbatul de 24 ani, care preluase substanțele narcotice de la celălalt suspect  pentru a le înstrăina consumatorilor.

Ulterior, au fost efectuate percheziții la domiciliul bărbatului de 44 ani, de unde a fost ridicat aproximativ jumǎtate de kilogram de cocainǎ, telefoane mobile, un cântar de înaltǎ precizie, 3 120 de euro și 2 300 de dolari, care ar fi fost  obținuți ca rezultat al comercializării drogurilor.

Menționǎm că, pe piața neagră prețul unui gram de cocaină variază între 130 și 160 de  euro.

Pe numele bărbaților au fost eliberate mandate de arest preventiv pe un termen de 20 zile.

Conform legislației în vigoare, persona culpabilă de asemenea infracțiune  riscă  închisoare  de la 7 la 15 ani.

Cel puțin nouă morți și 63 de răniți, în urma unui atac masiv asupra Kievului. Printre victime sunt și copii

Rachetele rusești au vizat miercuri searăă capitala ucraineană Kiev într-unul dintre cele mai puternice atacuri ale Rusiei. Autoritățile ucrainene au oferit un bilanț provizoriu de „nouă morți și 63 de răniți, dintre care 42 au fost spitalizați, inclusiv șase copii”, acuzând „Rusia că a lansat un atac masiv asupra Kievului”. Ultimul atac cu rachete asupra capitalei ucrainene a avut loc la începutul lunii aprilie, relatează BFM TV.

Bilanțul a continuat să crească pe parcursul nopții. Autorităţile militare au raportat iniţial pagube materiale în cel puţin două cartiere ale oraşului şi au îndemnat locuitorii să se adăpostească. „Kievul este atacat de rachete inamice”, au scris autorităţile militare din capitala ucraineană pe canalul lor Telegram. Președinția ucraineană l-a acuzat pe liderul de la Kremlin Vladimir Putin că are „doar dorința de a ucide”.

Jurnaliştii AFP au auzit primele explozii puternice care răsunau în jurul oraşului, precum şi zboruri ale dronelor deasupra capitalei ucrainene.

Un jurnalist AFP a văzut aproximativ zece locuitori care s-au refugiat într-un adăpost la subsolul unei clădiri rezidenţiale imediat ce a sunat alerta antiaeriană.

În oraşul Harkov, primarul acestuia, Igor Terejov, a anunţat de asemenea „atacuri repetate cu rachete” asupra oraşului său, fără a menţiona deocamdată vreo victimă.

Pe de altă parte, într-o declaraţie pe Telegram, Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a denunţat faptul că „Rusia atacă Kievul, Harkovul şi alte oraşe cu rachete şi drone”.

Preşedintele rus Vladimir „Putin îşi arată doar dorinţa de a ucide”, a spus el. El a cerut ca „focul să înceteze” şi ca „atacurile asupra civililor să înceteze”.

La Washington, preşedintele american Donald Trump l-a atacat violent miercuri pe omologul său ucrainean, acuzându-l că a făcut remarci „incendiare” despre Crimeea, anexată de Rusia în 2014, într-un moment în care a declarat că un acord cu Moscova era „foarte aproape”.

Numărul școlarilor din Chișinău crește anual cu 3.000 de elevi

Populația școlară din Chișinău crește anual cu aproximativ 3000 de elevi. Numărul mare de elevi impune autoritățile locale să extindă și să modernizeze infrastructura educațională. O spune viceprimara Angela Cutasevici.

„Avem o creștere constantă a numărului elevilor. Avem anual o creștere de 3000 de copii. Acest fenomen ne bucură și ne responsabilizează pentru că trebuie să intervenim pentru a extinde infrastructura școlară”, a subliniat Angela Cutasevici în cadrul unei emisiuni de la RliveTV, transmite IPN.

Pentru a face față numărului mare de elevi, Primăria Chișinău valorifică spațiile existente prin lucrări de reparații, dar și prin măsuri mai ample, precum supraetajarea clădirilor sau construcția de noi blocuri școlare. Totodată, autoritățile investesc în renovarea și redeschiderea instituțiilor care au fost anterior scoase din circuitul educațional.

„În ultimii patru ani, au fost redeschise și extinse șase instituții educaționale, dintre care Pro Succes, practic este o școală nouă, și Gimnaziul STEAM, care are o capacitate de peste 700 de elevi”, a precizat Angela Cutasevici.

Viceprimara a reiterat angajamentul administrației municipale de a răspunde prompt cerințelor demografice și de a asigura condiții moderne și sigure pentru toți elevii din Chișinău.

Alla Pugaciova, a lansat două piese despre război care au șocat rușii

Celebra artistă Alla Pugaciova a părăsit Federația Rusă împreună cu familia, după începerea invaziei pe scară largă a Ucrainei. Aceasta a fost condamnată public de către autorități, fiind lansată o campanie de denigrare împotriva sa.

Alla Pugaciova a refuzat sa comenteze acuzațiile și să se expună pe marginea războiului. Recent, în mod neașteptat, a lansat două piese despre război: ” Mama” și ” Sărutul războiului”.

Potrivit presei ruse, una dintre piese povestește despre evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial, cealaltă despre mamele care și-au pierdut fiii pe câmpul de luptă. Cu toate acestea, mulți au văzut în ea o aluzie la evenimentele care au loc astăzi.

Este curios că susținătorii războiului interpretează cântecele ca pe o manifestare de simpatie pentru ocupanții ruși și pentru mamele lor, dar în același timp continuă să o critice pe Pugaciova.

Piesa „Mama” este construită ca un dialog între o mamă și fiul ei decedat și este percepută de public ca un mesaj emoționant adresat femeilor care și-au pierdut cei dragi, fiind considerată ca o declarație împotriva războiului.

Duma de Stat a răspuns critic: „Poate că aceasta este doar o încercare de a reveni la câștigurile pierdute, deoarece Alla Pugaciova a declarat odată clar cât de dezgustătoare este Rusia pentru ea. Dar este important, creația să vină din inimă, deși puțini oameni mai cred în sinceritatea ei.”

Amintim că, Alla Pugaciova a părăsit Rusia în 2022, de atunci a fost supusă unor critici dure în spațiul public. Cu toate acestea, artista a luat cu ironie toată campania de denigrare, comentând: „Cu cât inteligența este mai mică, cu atât nemulțumirile sunt mai mari. Trăiește în pace, țară!”

Reacția lui Donald Trump după atacul rusesc care a ucis peste 30 de persoane în Sumî: „Mi s-a spus că au făcut o greșeală. Cred că este un lucru oribil”
Articolul anterior
Prima reacție a Kremlinului după atacul rusesc care a ucis 34 de oameni în Sumî: „Vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru”
Articolul următor
Close menu