Trafic intens la frontieră! Avertismentul Poliției de Frontieră

Cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei de stat rămâne a fi Leușeni – Albița. Săptamâna curentă se atestă o crestere cu 43,4% a autorizărilor persoanelor și peste 20% a mijloacelor de transport pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În unele din zile creșterea a constituit de patru ori. 

Mai jos, comunicatul Poliției de Frontieră:

,,La data de 16 aprilie a fost autorizată ieșirea din Republica Moldova a putin peste 2 000 de persoane si 700 mijloace de transport, pe cand la data de 18 aprilie a fost autorizată trecerea frotnierei de stat a 8.077 de persoane și 2800 mijloace de transport. Cele patru autorități de frontieră și vamale din R. Moldova și România întreprind toate măsurile necesare pentru fluidizarea fluxului peste frontiera de stat, în conformitate cu prevederile Acordului cu privire la controlul coordonat. 

Pe linia Poliției de Frontieră a Republicii Moldova a fost suplinit numărul de personal. De căte ori impune situația, se operaționalizeaza mecanismul REVERS, iar numărul de piste active pentru controlul trecerii frontierei de stat este 7. Împreună cu colegii din România în fiecare 24 ore se analizeaza situația și se propun noi măsuri operaționale pentru a fluidiza traficul, în același timp asigurând nivelul înalt de securitate a frontierei de stat. 

În perioada 24 – 26 aprilie anticipăm majorarea fluxului pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În acest sens vom fi la datorie pentru a degaja circulația și minimaliza la maxim timpii de așteptare la traversarea frontierei de stat, având în vedere aplicarea tuturor mecanismelor disponibile a părților implicate în controlul coordonat. 

Suntem la o săptămână de la operaționalizarea controlului coordonat și peste o săptămâne vom organiza o sedință operațională cu participarea tuturor părților implicate în proiectul pilot pentru a veni cu propuneri noi în scopul îmbunătățirii calității serviciilor oferite cetățenilor. 

În continuare, recomandăm cetăţenilor care tranzitează frontiera de stat în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise pentru traficul internațional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate. Menţionăm că, la graniţa cu România sunt operaționale 5 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane. În regim real poate fi urmărit traficul din punctele de trecere, accesând http://border.gov.md/index.php/camere-web, la fel activează non-stop call centrul Linia Verde a Poliției de Frontieră – 022 259 717, Contactați-ne!”

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Filip Kirkorov a intrat în gura lumii, cu un dans provocator. Fanii au încremenit
Articolul anterior
O mașină în care se aflau o femeie și trei copii s-a răsturnat la Strășeni
Articolul următor