Trafic intensificat de două zile la punctele vamale din nordul țării. Sunt cozi pe sensul de ieșirea din țară

Cresc valorile de trafic în punctul de trecere a frontierei comun Criva-Mamaliga, pe sensul de intrare în Ucraina. Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi spune că în zilele următoare pe direcția ieșire din Republica Moldova se așteaptă o creștere considerabilă a numărului de traversări, în special în punctele de trecere a frontierei: Leușeni și Criva, scrie newsmaker.md.

Astfel, reprezentanții Poliției de Frontieră solicită călătorilor, înainte de a porni la drum, să se informeze despre situația la frontieră și cum se circulă prin punctele de trecere a frontierei de stat (PTF).

Totodată, cei de la frontieră recomandă călătorilor traversarea prin toate PTF-urile, pentru a exclude formarea rândurilor și supraaglomerarea doar a unora: PTF Leușeni-Albița, alegem PTF Sculeni-Sculeni sau PTF Costești-Stânca; PTF comun Criva-Mamaliga, alegem PTF Larga – Kelmențî sau Briceni-Rossoșani.

Alte recomandări ale polițiștilor de frontieră:

Vizualizarea situației din PTF-uri prin accesarea TRAFIC ONLINE;

Consultare la Linia Verde a Poliției de Frontieră (+373 22 259 717) pentru a ști din timp care este situația în PTF-uri și care sunt regulile de trecere a frontierei de stat;

Consultare la MAEIE pentru a vă informa despre regulile de intrare în statul în care ați planificat călătoria;
La intrarea în Republica Moldova, urmăriți dacă țara din care veniți nu se află în lista statelor aflate în zona roșie și în dependență, țineți cont de cerințele dispuse în contextul măsurilor de control a răspândirii Covid-19.

De menționat că pe parcursul sărbătorilor de iarnă, polițiștii de frontieră activează în regim intensiv. În acest sens, reprezentanții Poliției de Frontieră au anunțat că începând cu data de 22 decembrie 2021 și până în data de 16 ianuarie 2022, este instituit un regim intensiv de control al frontierei de stat. Aceasta presupune implementarea unor măsuri pe linia fluidizării traficului transfrontalier.

O profesoară de educație fizică din capitală, care a maltratat un elev, a fost achitată de judecători

O tânără profesoară de educație fizică din capitală a fost achitată, după ce i-a aplicat unui elev de 15 ani o pedeapsă, soldată cu internarea minorului la spital. Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Potrivit materialelor dosarului, totul s-a produs pe 9 decembrie 2020, când un grup de elevi a întârziat la ora de educație fizică. Pentru a pedepsi minorii, profesoara i-a obligat să execute 100 de genuflexiuni/fiecare. Deși unul dintre copii, la un moment dat, a acuzat dureri în regiunea picioarelor, profesoara i-a ordonat să finalizeze numărul indicat de exerciții.

În rezultat, peste două zile, minorul a fost internat în IMSP „V.Ignatenco”, unde s-a aflat următoarele două săptămâni, fiind diagnosticat cu „rabdomioliza mușchilor”.

Fiind audiată, profesoara nu și-a recunoscut vina. Totodată, avocații inculpatei au precizat că aceasta nu poate fi trasă la răspundere pentru „tratament inuman”, și asta pentru că liceul în care activează nu este autoritate publică, iar inculpata nu are statut de „persoană publică”.

În aceste circumstanțe, instanța a dispus achitarea profesoarei, menționând că acțiunile sale „nu întrunește elementele infracțiunii”.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

De menționat că acum șapte luni, o profesoară din Telenești, la fel, a fost achitată, după ce a bătut și umilit un copil de 12 ani în fața clasei. Ca și în acest caz, avocații au atras atenția asupra faptului că articolul incriminat se aplică doar în raport cu persoane publice ori persoane care acţionează cu titlu oficial.

sursa: www.deschide.md

Rapperul Magnat se căsătorește! Cine este iubita artistului

Maxim Salcuțan, sportiv și luptător, cunoscut de asemenea în lumea muzicii ca rapperul Magnat, și-a cerut iubita în căsătorie. Gestul romantic a fost făcut în timpul unei călătorii a celor doi, chiar de ziua de naștere a partenerei artistului.

Crina Dulgheru este creatoare de conținut pentru rețele sociale și cofondatoare a unui brand de genți împletite.

Maxim Salcuțan și-a conturat popularitatea în special după ce a lansat, în luna mai anul curent, hitul „Dă-mă, mamă, după Iura”. Textul piesei este scris de Magnat, Feoctist și Sergiu Vetrilă, iar producția muzicală este semnată de Radu Duminică.

Autoritățile locale pot beneficia de sprijin de până la 15.000 de dolari pentru implementarea inițiativelor locale

Autoritățile locale din satele, comunele și orașele cu o populație mai mare de patru mii de locuitori, pot aplica la un program, în cadrul căruia să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 15 mii de dolari pentru implementarea inițiativelor locale. Scopul programului este de a eficientiza procesul de guvernare având la bază datele demografice și nevoile specifice ale oamenilor.

Programul este lansat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova în parteneriat cu Cancelaria de Stat. Printre primăriile care au decis să aplice, se numără și cea a comunei Trușeni, unde locuiesc peste 10 mii de oameni. Prioritățile autorităților locale sunt asigurarea locuitorilor cu apă potabilă, reparația drumului de acces spre comună și construcția unui sistem de canalizare.

„Noi avem de fapt mai multe necesități, dar cea mai strigentă este lipsa sistemului de canalizare, cu toate că noi am început deja procesul de construcție acestor rețele, localitatea este una destul de impunătoare ca teritoriu, în afară de aceasta avem nevoie și de 45 de kilometri de rețea, plus patru stații de pompare”, a declara primarul comunei Trușeni, Viorica Beregoi.

La fel ca și autoritățile locale, oamenii care locuiesc în Trușeni își doresc condiții decente de trai, locuri de muncă și o infrastructură modernă.

„Poate ne va ajuta în sat, că nu avem canalizație, multe trebuie, drumuri stricate, asta”.

„Foarte bine o să ajute, iaca drumurile se vor face, canalizația o vor termina în tot satul. Nu au unde lucra oamenii, aici în sat a fost fermă au lucrat oamenii, acum se duc toți peste hotare”.

„Iaca uitați-vă după ploi, drumurile, canalizațiile acum trebuie făcute, s-a făcut canalizația, trebuie de făcut din nou, iată aici”.

„De exemplu, drumul în sat, este într-o stare rea și trebuie de făcut investiții anume în el”.

Pe lângă ajutorul financiar, programul va consolida și capacitățile autorităților locale de a identifica și implementa soluții inovative, care să sporească dezvoltarea locală și calitatea vieții oamenilor.

„Programul la prima etapă va oferi un program de mentorat pentru autoritățile locale ca să înțeleagă care sunt provocările demografice cu care se confruntă o anumită localitate, se va elabora împreună cu autoritățile locale un profil demografic”, a menționat managerul programului, Valentina Istrati.

Potrivit reprezentaților UNFPA, în proiect vor fi implicate 10 localități pilot, care vor fi selectate de către un comitet de evaluare. Proiectul este finanțat de Guvernul Elveției, iar perioada de implementare este septembrie 2024 – mai 2026.

Doi piloți au murit după ce un elicopter militar israelian s-a prăbuşit în mare
Articolul anterior
Gina Pistol și Smiley, în prima vacanță alături de fiica lor
Articolul următor