Tragedie în Afganistan pe cel mai înalt drum de pe planetă. 19 oameni au murit după explozia unui camion plin cu benzină

Deflagrația a avut loc într-un tunel la mare altitudine din trecătoarea Salang, în estul Afganistanului, au anunţat duminică responsabili talibani, scrie AFP citat de digi24.ro. Cel puțun 19 persoane și-au pierdut viața și peste 30 au fost răniți. Printre victime sunt „numeroase femei şi copii arşi grav”, a anunțat un responsabil provincial însărcinat cu problemele de sănătate.

„O cisternă cu benzină s-a răsturnat şi a luat foc în tunelul Salang, ceea ce a dus apoi la răspândirea focului la alte autovehicule”, a explicat Hamidullah Misbah, purtător de cuvânt al Ministerului Lucrărilor Publice, adăugând că bilanţul ar putea să se înrăutăţească. Trecătoarea Salang, situată în provincia Parwan, la nord de Kabul, a fost închisă circulaţiei şi echipe de salvatori au fost desfăşurate la faţa locului. Pasul Salang, unul dintre cele mai înalte drumuri de munte de pe planetă (3.650 de metri), a fost construit de specialişti sovietici în anii 1950. Include un tunel lung de 2,6 kilometri care traversează lanţul muntos Hindu Kush, legând astfel Kabulul de nordul ţării.

Numeroasele accidente, căderile puternice de zăpadă şi avalanşele din timpul iernii obligă autorităţile să închidă cu regularitate tunelul timp de mai multe zile. În 2010, peste 150 de persoane au fost ucise în avalanşe în trecătoarea Salang, reaminteşte AFP.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/tragedie-in-afganistan-pe-cel-mai-inalt-drum-de-pe-planeta-19-oameni-au-murit-dupa-explozia-unui-camion-plin-cu-benzina-2188847

Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

Soția și fiica regretatului scriitor Ion Druță au fost reînhumate alături de el

Astăzi, 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie observatorul.md.

Amintim că în testamentul său, Ion Druță și-a dorit ca locul de veci să fie în Câmpia Sorocii, de unde a pornit în lume, și anume lângă Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Sute de oameni au venit atunci pentru a-și lua rămas bun de la scriitorul Ion Druță. Cu flori în mâini și lacrimi în ochi, aceștia au dorit să-l petreacă pe ultimul drum pe cel care a avut un rol aparte și un rost al său în literatura română din Basarabia postbelică.

Faptele și cărțile sale au fost evocate de cei care l-au cunoscut, după care rând pe rând, fiecare a trecut pe lângă sicriul celui născut în Câmpia Sorocii și revenit pe un vârf de deal ca să o vegheze în tihnă. Apoi cortegiul funerar a coborât treptele până la locul ales, o poieniță așezată ceva mai la vale de crucea de lemn, în care Ion Druță și-a găsit liniștea pământească.

Incendiu la Florești: Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital ca urmare a unui incendiu produs într-o casă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 27 septembrie, în orașul Florești, scrie deschide.md.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, autoritățile au fost alertate în jurul orei 08:00, precum că pe o stradă din oraș arde o casă. Imediat, la fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o odaie, iar proprietarul casei a primit arsuri de gradul II și III.

La scurt timp, incendiul a fost lichidat, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat la spital.

Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit câte 20 de zile de arest

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit, astăzi, câte 20 de zile de arest, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Amintim că, aseară, polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc vineri noaptea.

Poliția an unța că mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și protecției sociale, aruncînd în instituția  statului cu vopsea. În jumătate de oră aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani reținut în adiacentul Parlamentului.

Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, doar pentru clădirea Guvernului fiind achitați cu 5000 de Euro. Unul dintre aceștia declară că era și el responsabil de găsirea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de Euro.

Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul cursei avia, cu escala la Istambul, unde, au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, videoul cu acțiunile acestora urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a 4 persoane, unde, de asemenea, au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.

Acțiunile au fost realizate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului național de securitate publică, Inspectoratului național de investigații și Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger”, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Investigațiile continuă.

Alte două instituții ale statului au fost vandalizate și noaptea trecută, prin aruncare cu vopsea în acestea.

Este vorba despre sediile Companiei publice “Teleradio-Moldova” și Curții Supreme de Justiție.

Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens.

Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție.
Aceștia au recunoscut că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost instruite la Moscova, cu privire la atacul asupra mai multor edificii ale statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare.

Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.

Accident grav în Capitală! Șoferul unul Lexus a doborât un copac și semaforul și a fugit de la fața locului
Articolul anterior
Alege să-ți aduci bebelușul pe lume în siguranță! Ce conțin pachetele de naștere la Repromed
Articolul următor