Doi pacienți cu leucemie au intrat în remisiune la 10 ani după ce au început terapia cu celule CAR-T, celule ale sistemului imunitar, modificate în laborator, scrie CNN, citat de observatornews.ro. Rezultatele îmbucurătoare ar putea deveni un remediu pe termen lung, sunt de părere oamenii de știință.
![](https://unica.md/wp-content/uploads/2022/02/sdvfbgnhjmn-bv.png)
Receptorul antigen himeric sau terapia cu celule CAR-T poate fi un „regim curativ” pentru leucemia limfocitară cronică, fiind „prima terapie celulară realizată din sistemul imunitar al pacientului”, a declarat Carl June, medic în cadrul Universității din Pennsylvania și unul dintre autorii studiului.
Studiul a urmărit evoluția paciențilo, timp de 10 ani, iar după obținerea rezultatelor „putem concluziona că celulele CAR-T pot vindeca pacienții cu leucemie”, a declarat specialistul.
Efectele secundare
Noul studiu, publicat miercuri în revista Nature, descrie două faze distincte prin care au trecut pacienții. Fază inițială este dominată de prezența celulelor CAR-T CD8+ sau CD4-CD8, reprezentate de un marker numit Helios. A doua fază, de remisiune pe termen lung, este dominată de celulele CAR-T CD4+.
„Celulele T CAR au rămas detectabile și la zece ani după perfuzie, cu remisiune la ambii pacienți”, au scris cercetătorii. Specialiștii au observat, însă, și un posibil efect secundar al tratamentului, precum sindromul de liză tumorală, când “celulele canceroase care mor își varsă compoziția în sânge, iar astfel oamenii se pot îmbolnăvi”.
Un alt efect secundar este sindromul de eliberare de citokine, pacienții dezvoltând simptome asemănătoare gripei: febră, greață, vărsături și dureri musculare și articulare. „Poate evolua spre o tensiune arterială foarte scăzută, probleme de respirație cu scurgeri de lichid în plămâni”. Al treilea efect secundar major este o toxicitate neurologică, care duce la dificultăți de vorbire. În unele situații, pacienții pot intra în comă sau pot suferi convulsii, dar majoritatea cazurilor se rezolvă de la sine.