Trei moldoveni, două femei și un bărbat, participanți la instruiți în Bosnia și Herțegovina pentru organizarea dezordinilor la alegeri, pe banca acuzaților

Trei participanți la instruiri în Bosnia și Herțegovina pentru pregătirea organizării dezordinilor în masă în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului din 2024 au fost trimiși de procurorii PCCOCS pe banca acuzaților, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

  • Învinuiții sunt două femei și un bărbat
  • Aceștia au învățat inclusiv cum să piloteze drone și să detoneze explozibile cu acestea
  • Cele două femei sunt învinuite și de selectarea și recrutarea altor persoane pentru participarea la instruiri în Serbia, dar și în Bosnia și Herțegovina

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis în judecată un bărbat și două femei care au participat la instruiri în Bosnia și Herțegovina, pentru pregătirea dezordinilor în masă în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului de aderare la Uniunea Europeană desfășurate în 2024.

Cele două femei au vârste de 34 și 52 de ani și sunt din Tiraspol și Strășeni. Acestea sunt trimise pe banca acuzaților de către procurori și pentru faptul că au selectat și convins să meargă la instruiri în acest scop și alte persoane în Serbia, dar și în Bosnia și Herțegovina. Bărbatul învinuit are vârsta de 37 de ani, este din Chișinău și a ispășit până nu demult o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru omor și tâlhărie. În cadrul instruirilor din august-octombrie 2024 în tabere din Bosnia și Herțegovina, aceștia au învățat inclusiv cum să piloteze drone și să detoneze explozibile cu acestea, precum și să desfășoare recunoaștere aeronautică ca parte a unui grup de asalt.

Potrivit procurorilor PCCOCS, din materiale cauzei penale investigate cu sprijinul ofițerilor SIS, cei trei erau membri ai unui grup criminal organizat, care primea indicații (iar unii și bani prin transfer de criptovalută – a câte $50-100 la fiecare 2-3 zile ca să nu se angajeze în altă parte) de la o persoană originară din Tighina, dar care era în Rusia și cu care comunicau prin aplicația Telegram. Instruirea de care au beneficiat cei trei învinuiți a fost precedată de o evaluare psihologică, desfășurată prin comunicare de la distanță. Instruirea viza reacționarea în masă, de comun cu alte persoane recrutate, în vederea împiedicării apropierii Moldovei de Uniunea Europeană – în funcție de care candidat prezidențial urma să fie ales  în cursa electorală, aceștia fiind pregătiți de victoria candidatului care avea șanse majoritare de câștig.

Așadar, pregătirea dezordinilor în masă ar fi luat forma provocării populației din Moldova la proteste, să stârnească nemulțumirea populației, iar în cadrul protestelor să intervină ilegal peste forțele de ordine, să spargă cordoanele de apărare și să folosească dronele în scop de destabilizare.

Totodată, învinuitei din Tiraspol îi este imputat de procurorii PCCOCS și de pregătirea vandalizării clădirilor Parlamentului, Poliției, instanțelor de judecată și ale altor instituții publice din Chișinău. În acest scop, învinuita urma „să exerseze” diverse desene și inscripții în regiunea orașului Tighina.

Cei trei au fost reținuți în vamă, la revenirea în Moldova de la ultima rundă de instruiri din Bosnia și Herțegovina (din cele două), după cum anunța PCCOCS în octombrie 2024. Odată cu reținerea acestora, au fost ridicate inclusiv drone cu cameră video și piese și ochelari de tip VR pentru drone, acumulatoare ale dronelor pe care le aduceau în Moldova, sistem pentru drone de aruncare a grenadelor, echipamente de control radio, valută din Serbia, dar și din Bosnia și Herțegovina, precum și peste 1500 de imagini electronice cu înregistrări foto și video, cu notițe privind componența și metodele de prepararea artizanală a substanțelor explozive și ușor inflamabile, instrucțiuni pentru pregătirea amestecurilor inflamabile. De asemenea, oamenii legii au indisponibilizat și Mercedesul Benz Metris fabricat în 2016, cu care aceștia s-au prezentat în vamă. Ulterior, la solicitarea procurorilor PCCOCS, persoanele au fost plasate în arest, prin încheierile Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana).

Urmează ca Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) să se pronunțe, Codul penal impunând pentru organizarea dezordinilor în masă o pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 8 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Procurorii PCCOCS continuă urmărirea penală în dosarul de bază, urmând ca să fie deferite justiției și alte persoane. Actualmente, procurorii investighează și alte trei persoane pentru pregătirea destabilizărilor, printre care un bărbat sancționat de Consiliul Uniunii Europene, „având în vedere activitățile destabilizatoare ale Rusiei,” care anterior ar fi fost implicat în încercări destabilizatoare în Franța, după ce ar fi comandat desenarea stelelor lui David pe mai multe clădiri din Paris. Totodată, alte trei persoane care figurează în același dosar penal au fost anunțate în căutare.  Reamintim, urmare a unui alt dosar penal trimis în judecată de procurorii PCCOCS pentru dezordini în masă, în septembrie 2024 au fost condamnați 7 bărbați la pedepse cu închisoarea.

Șofer român de TIR, amendat cu 25 de milioane de euro și condamnat la 10 ani de închisoare, în Franța

După ce în luna februarie a fost prins, pe o autostradă din Franța transportând cocaină, un șofer român de TIR și-a aflat, joi, pedeapsa.

Un tribunal francez l-a condamnat la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de 10 ani de închisoare după ce, în camionul său, au fost descoperite 438 de kilograme de cocaină, a anunțat parchetul, relatează AFP.

Bărbatul a fost condamnat pentru „transport, deținere, import de cocaină, a cărei rată de puritate era cuprinsă între 93 și 98%„. Amenda vamală aplicată corespunde valorii mărfurilor, a precizat parchetul din Cambrai, nordul Franței, potrivit Agerpres.

De asemenea, pentru fapta sa, bărbatul a rămas și fără permis de conducere, deoarece justiția a decis să i-l anuleze. Totodată, românul a primit și interdicție definitivă pe teritoriul francez.

Conform anchetatorilor, faptele s-au petrecut în noaptea de 3 spre 4 februarie 2025, bărbatul fiind depistat în timpul unui control vamal pe o autostradă franceză, pe sensul Paris-Bruxelles.

Șoferul a afirmat că venea din Portugalia și mergea în Germania pentru a livra produse cosmetice, au precizat serviciile vamale în februarie.

Rusia amenință o nouă țară cu represalii, dacă va trimite armament Ucrainei: „Vom considera asta un act ostil”

Rusia a amenințat, joi, că va lua măsuri dure împotriva Japoniei dacă țara va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokio și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

„Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentru participarea directă sau indirectă la furnizarea către Ucraina de arme și echipamente militare folosite pentru a ucide cetățeni ruși sau la susținerea instruirii militarilor ucraineni îl vom considera fără echivoc drept un act ostil”, a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Reacția survine după ce, în timpul unei întâlniri avute marți cu secretarul general al NATO Mark Rutte, ministrul japonez al apărării, Gen Nakatani, a transmis disponibilitatea Japoniei de a se alătura comandamentului Alianței Nord-Atlantice care coordonează furnizarea de arme și muniții Ucrainei și programe de instrucție pentru militarii ucraineni. Acest comandament, cunoscut sub numele de NSATU, se află la baza americană din Wiesbaden, în Germania.

Moscova a avertizat că, dacă va merge pe această cale, guvernul de la Tokyo se va confrunta cu „măsuri mai dure, care vor provoca daune semnificative intereselor Japoniei în zonele cele mai sensibile”.

„În contextul unei remilitarizări accelerate, Japonia se implică tot mai mult în conflictul din jurul Ucrainei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

La începutul acestei săptămâni, președinția rusă a acuzat atitudinea ostilă a guvernului japonez față de Rusia și a respins eventuale negocieri cu Japonia pentru un acord de pace, care nu a fost niciodată încheiat după Al Doilea Război Mondial.

„Nu există în prezent niciun fel de contacte cu autoritățile japoneze”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform căruia Japonia „s-a grăbit să adere deplin la toți pașii inamicali și ostili” împotriva Rusiei.

Un avion care transporta membri ai Congresului SUA s-a ciocnit cu altă aeronavă, în Washington. Rezultatele concedierilor lui Trup

Un incident aviatic a avut loc joi pe Aeroportul Internațional Ronald-Reagan din Washington, implicând două avioane, dintre care unul transporta membri ai Congresului SUA, potrivit Reuters.

Conform postărilor pe rețeaua X ale mai multor aleși, un avion a lovit aripa celuilalt. Reprezentantul din New York, Nick LaLota, a scris: «Alt avion tocmai ne-a lovit aripa. Ne întoarcem la poarta de îmbarcare dar, din fericire, toată lumea este bine.»

Zborul AA4522, operat de Republic Airways, urma să decoleze la ora locală 12.30 către Aeroportul Internațional John F. Kennedy din New York. La bord se aflau cinci aleși, conform USA Today.

Grace Meng, reprezentantă democrată din New York, a declarat: „(Sunt) fericită că colegii mei şi cu mine suntem bine”. Ea a subliniat importanța restabilirii posturilor din FAA pentru siguranța zborurilor.

Deși nu au fost raportate răni, incidentul readuce în discuție siguranța aviației. Meng a menționat concedierile din Agenția Aviației Civile americane (FAA) din timpul administrației Trump.

Acest eveniment vine la scurt timp după o tragedie similară. Pe 29 ianuarie, o coliziune între un elicopter militar și un avion de linie pe același aeroport s-a soldat cu 67 de victime.

„Investigații foarte serioase” pe legea care permite eliberarea din pușcării a deținuților pe viață: Reacția oficialilor
Articolul anterior
3.000 de lei adaos salarial pentru tineri la primul loc de muncă! Măsură nouă a Guvernului pentru a-i menține în țară
Articolul următor
Close menu