Trei persoane, bănuite în schema cu „ruda implicată în accident”, reținute după ce victimele au fost prejudiciate cu sute de mii de lei

Un bărbat din raionul Ialoveni, un cetățean străin și o femeie din Slobozia,  au fost reținuți, fiind suspectați de implicare în schema de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Victimele s-au dovedit a fi două femei din raionul Cimișlia și una din Hîncești, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Măsurile speciale de investigație au fost desfășurate de către ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Cimișlia și Hîncești.

Prima victimă, o femeie de 81 de ani, locuitoare a orașului Cimișlia, a sesizat polițiștii despre faptul că a transmis o sumă de bani la o

persoană necunoscută, sub pretextul că fiica sa a comis un accident rutier în urma căruia a fost traumată o persoană. Aceasta a fost apelată la telefonul fix de o persoană care s-a prezentat drept angajat al instituțiilor de drept, solicitând o sumă mare de bani pentru a restitui paguba părții vătămate, iar fiica să fie eliberată.

În mai puțin de o oră, femeia a fost delapidată de 92 de mii de lei, circa 4 000 de euro și 6000 de dolari.

Mai mult, în câteva minute, la domiciliul femeii a venit un alt bărbat care a mai solicitat o sumă de bani, însă victima l-a încuiat în casă, după care a apelat la numărul unic de urgență 112, suspectul reușind totuși să fugă din locuință prin balcon.

Grație acțiunilor întreprinse de polițiștii din Cimișlia, bărbatul de 38 de ani a fost reținut la intrarea în satul Porumbrei, în timp ce se deplasa cu un Opel.

În alt caz, victima, o femeie de 67 de ani, din aceeași localitate, prin aceeași metodă, a fost deposedată de 11 500 de euro. În scurt timp, polițiștii au identificat și reținut suspectul, un tânăr de 21 de ani, domiciliat în raionul Ialoveni.

Ambii bărbați au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

O femeie de 82 de ani din Hîncești, a fost victima altui caz de escrocherie. Aceasta a fost apelată la telefonul fix de o femeie și, prin aceeași schemă a deposedat-o de 26 000 de lei, 470 de dolari și 650 de euro.

Suspecta de 34 de ani din Slobozia a fost reținută pentru 72 de ore, iar la moment este cercetată în stare de libertate.

Investigațiile continuă pentru stabilirea complicității și altor persoane în comiterea infracțiunilor.

Chemăm repetat populația la prudență!

Șapte mașini noi pentru asistența psihopedagogică din 13 raioane

Șapte automobile noi de marca Dacia Duster au fost distribuite pentru 13 raioane, care vor facilita activitatea echipelor de specialiști formate din pedagogi, psihologi, logopezi și psihopedagogi speciali, scrie jurnalist.md.

Noile mijloace de transport vor permite specialiștilor să se deplaseze în școlile din teritoriu, asigurând sprijinul necesar copiilor cu dizabilități. Unitățile vor deservi raioanele Drochia, Bălți, Glodeni, Ungheni, Fălești, Rezina, Șoldănești, Călărași, Orhei, Criuleni, Dubăsari, Căușeni și Cimișlia.Automobilele au fost achiziționate în acest an cu o investiție totală de peste 2,5 mil. de lei, finanțată integral din bugetul de stat.

Moldova lansează o schemă de ajutor de stat de 2 miliarde de lei pentru investiții

Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi o schemă de ajutor de stat regional, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Cu un buget de 2 miliarde de lei, schema este concepută pentru a stimula investițiile în industria prelucrătoare și dezvoltarea regională prin scutiri fiscale și granturi directe, scrie agrotv.md.

Ajutorul de stat va viza proiectele ambițioase, precum crearea de noi unități de producție, extinderea celor existente sau achiziționarea de echipamente moderne. Sectoarele prioritare includ industria alimentară, textilele, prelucrarea lemnului și construcțiile metalice.

Beneficiarii vor primi până la 25 la sută din costuri sub formă de granturi și până la 75 la sută sub formă de scutiri fiscale, cu condiția ca proiectele să depășească 10 milioane de lei și să aibă o contribuție proprie de minimum 25 la sută.Potrivit Guvernului, valoarea totală estimată a ajutorului de stat acordat în baza schemei este de 2 miliarde de lei, din care 1,5 miliarde de lei – pentru scutiri parțiale la plata la impozit pe venit și 0,5 miliarde de lei – pentru granturi. În total, se estimează că vor fi sprijinite aproximativ 150 de întreprinderi.

O femeie, găsită într-o baltă de sânge: ucigașul surprins dormind beat în apartament

O femeie a alertat poliția, după ce și-a găsit mama zăcând fără suflare într-o baltă de sânge. Descoperirea macabră a avut loc ieri, 23 decembrie, într-un apartament de pe strada Armenească din capitală, scrie nh.net.

Potrivit surselor noastre victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 80 de ani, care de un an locuia în concubinaj cu individ, în vârstă de 70 de ani, originar din satul Hulboaca, raionul Orhei.

Fiica victimei a mers în ospeție la mama sa, însă a găsit-o pe aceasta zăcând fără suflare în locuință, cu mai multe semne de moarte violentă pe suprafața corpului, iar pe concubinul ei în stare avansată de ebrietate dormind în altă odaie, după care a alertat poliția.

La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Rîșcani a Direcției de Poliție a mun.Chișinău, dar și un medic-legist. Ultimul a stabilit preliminar că pe suprafața cadavrului erau prezente mai multe semne de moarte violentă, inclusiv plăgi de cuțit în regiunea craniului și cutiei toracice.

Oamenii legii îl suspectează pe concubinul victimei că, după ce ar fi consumat alcool, în urma conflict, ar fi ucis-o pe femeie. Acesta a fost escortat la IP Rîșcani, după care a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost inițiată o cauză penală.

Inundații catastrofale în Spania! Cel puțin 63 de morți, iar autoritățile se așteaptă ca numărul lor să crească
Articolul anterior
Accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, restricționat până pe 30 noiembrie
Articolul următor