În acestă săptămână, la Teatrul “Alexei Mateevici” se vor juca trei spectacole: Micul Prinț, Treapta a noua și Menajeria de sticlă.
MICUL PRINȚ după Antoine de Saint-Exupery, în regia lui Mihai Țărnă, este atât de îndrăgit și solicitat încât biletele se vând foarte repede. Avem sold out pentru 18, 24 și 25 ianuarie, însă, fiți cu ochii pe noi, pentru că spectacolul se va juca și în februarie.
MICUL PRINȚ este o poveste încântătoare, interesantă și sensibilă despre universul copilăriei inocente, prietenie, dragoste, altruism. Cei mici vor fi captivați de prințișorul care vine de pe micul Asteroid B-612, unde avea grijă de un trandafir și trei vulcani. Dar și de personajele pe care acesta le-a întâlnit pe diverse tărâmuri, în timpul călătoriei sale: un rege, un lampagiu, un geograf, un vanitos. Călăuzit de stele, Micul Prinț ajunge și pe planeta Pământ. Vrea să cunoască oamenii, se împrietenește cu vulpile, vorbește cu șerpii și visează să revină pe Asteroidul B-612.
Pentru adulți, MICUL PRINȚ este o o poveste filosofică, o meditație profundă despre valorile umane, responsabilitate și legătura dintre oameni, toleranță, singurătate, despre esența umanității și cunoașterea de sine prin intermediul călătoriei. În timp ce copilul întâlnește personaje care îl ajută să descopere drumul către simplitatea vieții, adultul face o călătorie în sens invers și descoperă importanța inocenței în viața adultă. Exupery afirma teoria sa, după care doar copiii înțeleg adevărurile cele mai simple ale vieții și că cheia acestei înțelegeri este fructul inocenței lor.
“Povestea MICUL PRINȚ a reușit să facă ceea ce oricare filozof nu a putut realiza pe parcursul mileniilor, să scrie concomitent o carte pentru copii și un monument al gândirii filozofice.” Mihai Țărnă.
Pe 19 ianuarie, ora 18.00, spectatotrii sunt așteptați la spectacolul TREAPTA A NOUA după piesa lui Tom Ziegler, în regia lui Emil Gaju.
TREAPTA A NOUA este o psiho-dramă care aduce personaje cu un trecut complicat, cu multe remușcări sau cu speranțe de a îndrepta răul făcut. Spectacolul ne relatează viața Joannei, care urmează un proces de dezalcoolizare. Parcursul ei presupune întâlnirea cu cei dragi și obținerea iertării tuturor celor cărora le-a greșit. Pentru Joanna, singurul om drag care i-a mai rămas este fiica ei, Melissa, iertarea căreia pare a fi imposibil de obținut. Despre importanța de a te ierta pe tine, dar și de a avea compasiune pentru cei care ne cer iertarea este acest spectacol.
Durata spectacolului: 1 h 20 min.
Prețul unui bilet: 150 lei
Notă: pentru elevi și studenți, prețul unui bilet este 100 lei (la prezentarea carnetului de elev sau student).
Bilete: https://iticket.md/event/treapta-a-noua
Rezervări: 060 441 471
E-mail: teatrulpoetic@2evans2gmail-com
Pe 20 și 21 ianuarie, ora 18.00, Teatrul “Alexei Mateevici” și Asociația pentru cultură și arte Arbor invită publicul la spectacolul MENAJERIA DE STICLĂ după Tennessee Williams, în regia lui Iosif Shats. E o dramă de familie cu oameni care trăiesc sub același acoperiș și care caută cu disperare să își găsească fericirea. Amanda e o soție părăsită care își proiectează visele ratate asupra celor doi copii: Laura, o ființă fragilă, marcată de o timiditate paralizantă, și Tom, un tânăr complex, plictisit, debusolat și temperamental, care aspiră să devină poet. Jim este emisar din lumea normalității și care va fi răspunzător de punctul culminant al piesei.
Regizorul pune accent pe „prețul” pe care trebuie să-l plătească fiecare om pentru dobândirea fericirii. E o poveste spusă cu sensibilitate, în care emoțiile ies la iveală, iar spectatorul le urmărește făcând echilibristică printre tensiuni, regrete și speranță.
Durata spectacolului: 1h 20 min
Prețul unui bilet: 150 lei
Notă: prețul unui bilet pentru elevi și studenți: 100 lei (la prezentarea carnetului de elev sau student).
Bilete: https://iticket.md/event/menajeria-de-sticl
Rezervări: 060 441 471
E-mail: teatrulpoetic@gmail.com