Potrivit Inspectoratului General al Poliției, începând din 2023, trei tinere puneau la dispoziția clienților adolescente, care le ofereau servicii sexuale în Chișinău, Soroca și Ungheni, informează subiectulzilei.md.
Două dintre bănuite sunt originare din Tighina, iar una din Taraclia însă, în perioada în care făceau trafic de ființe umane erau domiciliate în Chișinău, iar acestea aveau o activitate intensă, unde trimiteau în masă mesaje cu tentă sexuală clienților.
Pentru ca să le pună clienților la dispoziție serviciile sexuale la care făceau aluzie în comunicarea cu ei, bănuitele abordau studente care învățau la un colegiu din Chișinău cu vârste de 16-17 ani (atât pe rețeaua Instagram, cât și adolescente pe care le cunoșteau în persoană), care aveau probleme financiare și cărora le promiteau câștiguri atractive.
500 de litri de alcool de contrabandă, depistat în mașina unui bărbat, la Ungheni
Angajații Poliției de Frontieră au identificat și documentat un caz de transport ilegal de alcool etilic. Incidentul a avut loc pe traseul R-1, în apropierea localității Nicolaevca, raionul Ungheni, în timpul unei misiuni de supraveghere și control a zonei de responsabilitate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au stopat un mijloc de transport de model Volkswagen Transporter, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în raionul Călărași. În urma verificărilor, s-a constatat că în vehicul erau transportate aproximativ 500 de litri de lichid incolor, presupus a fi alcool etilic, ambalat în 12 vase a câte 30 de litri fiecare și alte 80 de sticle din plastic de 1,5 litri.
La solicitarea actelor de proveniență a mărfii, șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Ca urmare, întreaga cantitate de lichid a fost reținută pentru efectuarea expertizei speciale, iar mijlocul de transport a fost sigilat până la finalizarea cercetărilor.
Pe cazul dat, polițiștii de frontieră continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și a aplica măsurile legale ce se impun.
Acest caz subliniază eforturile constante ale Poliției de Frontieră în combaterea traficului ilicit de mărfuri, care afectează siguranța cetățenilor. Contrabanda cu alcool și alte produse neconforme poate avea consecințe grave asupra sănătății consumatorilor.
Incendiile de vegetație fac prăpăd în România: Doi morți, mai mulți răniți și o rezervație naturală mistuită de flăcări
Este alertă naţională din cauza incendiilor de vegetaţie! Doi oameni au murit după ce au încercat să stingă focul scăpat de sub control, iar un bărbat a ajuns la spital cu arsuri de gradul doi din acelaşi motiv. Un pompier este şi el internat după ce o creangă arsă a căzut peste el. Majoritatea incendiilor sunt declanşate de oamenii care au dat foc câmpurilor, lucru interzis prin lege, scrie observatornews.ro.
O parte din rezervația naturală Dumbrăvița, supranumită Delta din Carpați s-a făcut scrum, azi noapte. Stuful în care cuibăresc, în fiecare primăvară, specii rare de păsări a ars, cel mai probabil, din cauza localnicilor care-și curăță prin incendiere terenurile agricole din preajma rezervației.
4 din 10 hectare distruse de flăcări
Până în prezent, zona afectată de incendiile de vegetaţie este de aproximativ patru hectare.
Alarma a fost dată imediat după lăsarea nopţii, iar rapiditatea cu care focul s-a extins a fost alimentată de vântul puternic și stuful uscat. Responsabili pentru aceste incendii sunt cei care aleg să îşi cureţe terenurile prin incendierea uscăciunilor.
„Pot să mă gândesc că ar fi fost cineva care să-şi cureţe terenul. Este o mână criminală să spunem aşa. Nu am la cunoştinţă ca cineva să fie tras la răspundere. Am încercat în localitate să punem camere video”, declară Viorel Strâmtu, viceprimar Dumbrăviţa.
Primele victime
Incendiile de vegetație au luat amploare în ultima perioadă şi au făcut deja primele victime. O femeie de 67 de ani, din Târgu Lăpuş, Maramureş, şi-a pierdut viaţa. Victima a încercat împreună cu soţul ei să oprească pârjolul, însă nu au reuşit.
În Vâlcea, un bâtrân de 78 de ani a sfârşit la fel de tragic. Tot în judeţ, un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 după ce a încercat să stingă singur focul.
Incendiile de vegetaţie au făcut prăpăd şi în Hunedoara. Aici au fost cele mai multe focare din țară in această perioadă. Zeci de hectare au ars deși s-a intervenit si cu elicopterul în două zone din Ținutul Pădurenilor și Apuseni. Persoanele care au fost prinse că au pus foc în mai multe localități hunedorene au fost amendate cu câte 2.500 de lei.
Mai mulți administratori ai companiilor care colectează metal uzat, luați la ochi de procurori și Fisc
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul Fiscal de Stat, anunță cercetarea penală a patru administratori ai companiilor care colectează metal uzat, dar care în perioada anilor 2019-2021 au ascuns de la stat impozite de peste 6.500.000 lei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Cele patru persoane din conducerea companiilor au vârste cuprinse între 40 și 60 de ani. Urmare a informațiilor preliminare deținute despre această evaziune fiscală, oamenii legii au desfășurat percheziții în Chișinău și suburbii, precum și în raioanele Ștefan Vodă, Drochia și Orhei. În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate sume de aproape 100.000 lei, peste 12.000 euro și peste 7.000 dolari care ar fi fost incluși în schema de evaziune fiscală, precum și documente contabile, înscrisuri de ciornă și purtători de informații. Acestea urmează să fie supuse examinării de către oamenii legii pentru continuarea investigațiilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.