Din informațiile transmise de Kaitlan Collins, corespondenta CNN la Casa Albă, se pare că decizia de a încheia discuțiile fără conferința de presă anunțată și fără semnarea acordului a aparținut lui Donald Trump, după schimburile acide din Biroul Oval.

Într-o postare pe rețelele sociale, ea a spus că „Trump a decis că Zelenski «nu este într-un loc pentru a negocia» și «i-a îndrumat pe secretarul Rubio și consilierul său pentru securitate națională Mike Waltz să transmită mesajul: e timpul ca Zelenski să plece»”. Bazându-se pe informații suplimentare de la Casa Albă, ea a spus că „ucrainenii au vrut să continue discuțiile. Dar li s-a spus că nu.”
Volodimir Zelenski a reacționat într-un mesaj pe rețeaua X, după discuțiile fără precedent de la Casa Albă. Președintele ucrainean, care a părăsit Casa Albă fără să semneze acordul privind minereurile din Ucraina, a mulțumit Americii și președintelui SUA.
„Mulțumesc America, mulțumesc pentru sprijin, mulțumesc pentru această vizită. Mulțumesc președintelui SUA, Congresului și poporului american. Ucraina are nevoie de pace justă și durabilă și lucrăm exact pentru asta”, a scris Volodimir Zelenski pe rețeaua X.