Trupele cecenului Kadîrov se bat cu soldații ruși în orașul ocupat Melitopol. Scene brutale filmate

Imagini cu o ciocnire între forțele ruse și camarazii lor ceceni se răspândesc pe canalele de socializare din Rusia și Ucraina, pe fondul unor rapoarte continue despre probleme de moral și disciplină în rândul forțelor Moscovei din Ucraina ocupată.

Videoclipul, distribuit de mai mulți bloggeri militari ruși pro-război și canale cecene, arată o confruntare violentă între trupele ruse și cele cecene la un punct de control din orașul ocupat și puternic fortificat din sudul Ucrainei Melitopol, relatează Ziare.

Vaha Hambulatov, comandantul batalionului cecen Vostok-Ahmat, ar fi fost implicat în confruntare. Acesta a atacat un soldat rus furios că a fost oprit la punctul de control. După ce un militar rus neidentificat a pus la îndoială ordinul scris prezentat de Hambulatov, soldații ceceni care îl însoțeau pe comandant au început să-l bată pe soldat și să-l amenințe cu un pistol.

Canalul de Telegram Visionary susține că videoclipul cu încăierarea a generat un scandal în Rusia. „Vaha Hambulatov… și subordonații săi îi bat pe ofițerii de poliție militară care le-au oprit coloana de mașini fără motive justificate”, a scris canalul.

„Subiectul fierbinte „tema cecenă”, care s-a răcit în timpul sărbătorilor de Anul Nou, revine din nou în fruntea agendei politico-militare”, a adăugat Visionary. Evoluțiile ulterioare vor dezvălui multe despre tensiunile actuale care se dezvoltă între ceceni și camarazii lor ruși.

Canalul ultranaționalist Voenkor Telegram a postat o reacție furioasă la videoclip. „Este imposibil să nu reacționezi la asta”, a scris popularul blogger. „Aceasta este o provocare directă… Aceștia sunt exact apărătorii cărora li se încredințează să protejeze oamenii din lumea rusă?”

Alții au cerut represalii violente. Canalul 13 a spus că soldații ruși care asigură punctele de control ar trebui să-i înfrunte pe ceceni înarmați. Dacă „există o amenințare la adresa vieții tale, atunci trebuie să scoți siguranța la mitralieră și să o descarci într-o față urâtă și bărboasă”, a scris Canall 13 de Telegram, referindu-se la bărbile caracteristice purtate de luptătorii ceceni musulmani.

Există de mult timp tensiuni între unitățile regulate rusești și formațiunile cecene aflate sub controlul lui Ramzan Kadîrov. Acesta este omul forte pro-Kremlin al Ceceniei, căruia Moscova îi permite să conducă republica din Caucazul de Nord ca pe un fief personal în schimbul loialității față de președintele Vladimir Putin.

Ramzan Kadîrov și-a trimis forțele în Ucraina la începutul invaziei rusești. Cu toate acestea, unitățile cecene au fost luate în derâdere atât de ucraineni, cât și de ruși, pentru prestația lor teatrală, dar ineficientă în luptă. Un astfel de comportament le-a adus porecla „Batalionul TikTok”, o referire la numeroasele videoclipuri produse pe rețelele de socializare de către luptătorii ceceni.

Cunoscuți sub numele de „Kadîroviți”, aceștia s-au confruntat în mod repetat cu camarazii lor ruși.

Guvernul dublează taxele de traversare a barajului Costești – Stînca

Guvernul majorează taxele pentru mijloacele de transport care traversează barajul Nodului Hidrotehnic Costești – Stînca de pe rîul Prut, scrie noi.md.

O decizie în acest sens ar urma să fie aprobată la ședința cabinetului de miniștri de miercuri, 27 noiembrie. Documentul a fost elaborat și propus de Agenția Proprietăți Publice. Astfel, dacă în prezent taxele variază între 20 și 200 de lei, în funcție de tonajul autovehiculului, noile tarife vor fi între 40 și 400 de lei. Autoritățile își motivează decizia prin creșterea cheltuielilor de întreținere a barajului și lipsa resurselor financiare.

”În ultimii ani Î.S. ”Direcția Nodului Hidrotehnic Costești-Stînca” înregistrează pierderi din cauza imposibilității acumulării veniturilor proprii necesare ce ar permite acoperirea cheltuielilor anuale de întreținere și reparații curente a barajului Nodului Hidrotehnic Costești-Stînca. Acest fapt se datorează inclusiv neajustării tarifelor la plata pentru circulația pe baraj a mijloacelor de transport auto care nu au mai fost modificate încă din anul 2008”, precizează autorii proiectului. Majorarea plății pentru trecerea mijloacelor de transport pe barajul Costești-Stînca va contribui la asigurarea acumulării anuale a mijloacelor financiare necesare în mărime de circa 5,7 mln. lei.

Atenție la gheața de pe râuri și lacuri!

IGSU atenționează oamenii despre riscurile formării gheții pe râuri și lacuri în contextul răcirii vremii, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii despre riscurile ce pot apărea în contextul înregistrării temperaturilor oscilante și apariției pe unele sectoare ale râurilor și lacurilor din țară a formațiunilor de gheață.

În această perioadă, stratul de gheață de pe bazinele acvatice este foarte subțire, iar acest fapt reprezintă un pericol semnificativ de prăbușire în apă. Astfel, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea și mersul pe bazinele acvatice. Mai mult, oamenii sunt rugați să nu opteze pentru activități de schiat și patinat pe gheața lacurilor, fiindcă stratul de gheață este încă unul destul de fragil.

O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care se pot aventura cu jocul în apropierea bazinelor acvatice. Maturii sunt îndemnați să interzică minorilor să desfășoare activități în apropierea lacurilor și râurilor.

În caz de situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

Agricultorii pot depune cereri pentru mai multe tipuri de subvenții până pe 19 decembrie

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) atenționează că, până pe 19 decembrie 2024, se desfășoară apelul II pentru subvenționarea în avans, subvenționarea postinvestiții și subvenționarea pe etape, transmite MOLDPRES.

Potrivit MAIA, subvențiile constituie 80% din valoarea proiectului eligibil și nu vor depăși 800 mii lei (40 mii euro). Acestea vor fi acordate pentru activitățile ce țin de prevenirea și de combaterea eroziunii solului, ameliorarea chimică a solurilor, conservarea și sporirea fertilității solurilor terenurilor agricole.

„Dosarul de solicitare a subvenției în avans urmează să fie depus de către solicitant la secția/serviciul teritorial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, din aria în care solicitantul va efectua investiția. Criteriile de eligibilitate stabilesc că solicitant al subvențiilor poate fi persoana juridică/fizică sau unitatea administrativ teritorială de nivelul întâi, care deține teren în proprietate, posesie sau folosință, înregistrat în modul stabilit de lege, și urmează să implementeze proiectul într-o unitate administrativ – teritorială de nivelul întâi”, explică sursa citată.

Plățile vor fi efectuate în două tranșe: I Tranșă – 70% din valoarea subvenției, care va fi achitată în condiția prezentării dovezilor cofinanțării din partea Beneficiarului în proporție de cel puțin 20%, din valoarea proiectului investițional; II Tranșă – 30% din valoarea subvenției, se va efectua în baza cererii de debursare, la darea în exploatare a obiectului investiției și prezentarea actelor confirmative. 

Pachetul de documente necesar, ce urmează a fi depus, poate fi accesat pe site-ul AIPA la rubrica: Subvenții în avans – îmbunătățiri funciare 2024.

SUA va continua să asiste Moldova în reforma justiției
Articolul anterior
Mii de ruși au făcut coadă pentru a susține un candidat anti-război la prezidențiale. Fostul deputat Boris Nadejdine: ,,Războiul este greșeala fatală a lui Putin”
Articolul următor